• Ion Cristoiu: Comisia Europeană a refuzat gardul. Spuneţi-mi şi mie ce-l costa pe preşedintele României, marele nostru erou naţional, să facă el presiuni asupra Comisiei? Cancelarul Austriei a pus o serie de condiţii. În aceste condiţii, dacă vrei să intri în Schengen îl ajuţi să obţină ceea ce vrea. Eu spun în sensul că asta ar trebui să fie politica noastră.
  • Ion Cristoiu: Problema este că niciuna din cele cinci propuneri ale Austriei nu va fi acceptată în veci de Uniunea Europeană pentru că în materie de migraţie UE are o politică progresistă, useristă ca să zic. Adică, nu poate să plătească un gard, nu pentru că nu are bani, are bani, ci pentru că Uniunea a fost întotdeauna împotriva politicii de gard.
  • Ion Cristoiu: Pot să spun că am intra dacă ar fi două condiţii. Dacă la un moment dat acceptul României pentru Ucraina ar fi vital şi România ar spune NU dacă nu intrăm în Schengen. 1.Nu cred că anul acesta se va mai întâmpla aşa ceva pentru că deja războiul a ajuns într-o fază în care nu mai e nevoie de România şi doi, îl vedeţi dvs pe Klaus Iohannis zicând nu, nu ne admiteţi în Schengen, nu permitem.

Ion Cristoiu: Comisia Europeană a refuzat gardul. Spuneţi-mi şi mie ce-l costa pe preşedintele României, marele nostru erou naţional, să facă el presiuni asupra Comisiei? Cancelarul Austriei a pus o serie de condiţii. În aceste condiţii, dacă vrei să intri în Schengen îl ajuţi să obţină ceea ce vrea. Eu spun în sensul că asta ar trebui să fie politica noastră.

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că, dacă dorea intrarea României în Schengen, preşedintele Klaus Iohannis ar fi trebuit să fie de partea Austriei şi să susţină propunerile Vienei înaintate Comisiei Europene pentru limitarea imigraţiei ilegale.

Comisia Europeană a refuzat gardul. Spuneţi-mi şi mie ce-l costa pe preşedintele României, marele nostru erou naţional, să facă el presiuni asupra Comisiei? Cancelarul Austriei a pus o serie de condiţii. În aceste condiţii, dacă vrei să intri în Schengen îl ajuţi să obţină ceea ce vrea. Eu spun în sensul că asta ar trebui să fie politica noastră. Dacă vrei într-adevăr să intri în Schengen, asta este calea. Problema care se pune, şi nu vom intra, este în felul următor. În primul rând că a intrat Croaţia şi s-a terminat din punctul acesta de vedere. Austria şi Olanda nu spun că nu vor România şi Bulgaria, ei spun nu vrem să extindem Schengen-ul” , a afirmat publicistul vineri seara la emisiunea Gândurile lui Cristoiu de la Smart Tv.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Ion Cristoiu spune că UE nu va accepta niciodată propunerile Austriei deoarece ar însemna să renunţe la politica sa progresistă de protejare a imigranţilor prin garantarea anumitor drepturi.

„Problema este că niciuna din cele cinci propuneri ale Austriei nu va fi acceptată în veci de Uniunea Europeană pentru că în materie de migraţie UE are o politică progresistă, useristă ca să zic. Adică, nu poate să plătească un gard, nu pentru că nu are bani, are bani, ci pentru că Uniunea a fost întotdeauna împotriva politicii de gard. Comisia Europeană este la ora actuală sub presiunea progresistă de a nu face nimic din ceea ce cere Austria pentru că la rândul lor aceşti migranţi sunt sprijiniţi de o reţea întreagă de ONG-uri, de presă care invocă dreptul de azil. Ce cere Austria? Să nu mai fie dreptul de azil. Îşi poate permte UE care este progresistă să interzcă dreptul de azil? Gardul, poate să-l accepte pe şest. L-au construt bulgarii, dar să dea şi bani? În acel moment 1000 de ONG-uri sau Grete vor fi prezenţi acolo. Din punctul acesta de vedere e clar că războiul pe care îl duce Austria nu e cu noi, e cu UE” , a explicat publicistul.

Ion Cristoiu atrage atenţia că, în ciuda evidenţelor, politicienii de la Bucureşti întreţin iluzia admiterii României în Schengen printr-un nou tertip: statul de vorbă cu diverşi lideri din UE, o tactică menită să contracareze, de fapt, eşecul neadmiterii.

„A apărut o nouă modă în politica noastră externă şi anume am stat de vorbă. Dacă aţi observat, toţi s-au întâlnit şi au stat de vorbă. Aurescu, Bode scrie pe Facebook că înainte de Consiliu a stat de vorbă. Singura întâlnire este cea marcată prin comunicat. Nu orice întâlnire de pe coridor. La un asemenea balamuc cum este Consilil JAI te întâlneşti la toaletă, la masă, pe scări. (…) Ei ne întreţin această iluzie pentru că vor să ne tragă pe sfoară. Încearcă să contracareze dezastrul neadmiterii în Schengen. A venit azi vicepremierul Olandei şi Iohannis a trântit un comunicat că a stat de vorbă. Între timp, premierul Olandei, braţ la braţ cu al Austriei, spune că nu intrăm. Şi atunci întreţin această iluzie, domnule, noi ne batem, Aurescu la Davos, Bode” , a susţinut publicistul.

Ion Cristoiu mai spune că România nu va intra anul acesta în Schengen, mai ales că nu mai are atu-ul războiului din Ucraina, ajuns într-o fază în care nu mai e nevoie de noi.

Nu, nu intrăm în Schengen anul acesta. Pot să spun că am intra dacă ar fi două condiţii. Dacă la un moment dat acceptul României pentru Ucraina ar fi vital şi România ar spune NU dacă nu intrăm în Schengen. 1.Nu cred că anul acesta se va mai întâmpla aşa ceva pentru că deja războiul a ajuns într-o fază în care nu mai e nevoie de România şi doi,  îl vedeţi dvs pe Klaus Iohannis zicând nu, nu ne admiteţi în Schengen Comisia Europeană, nu permitem. Şi ăia încep să se mai gândească. Bă, nebunul ăla, hai să găsim o soluţie. Nu există rugăminţi pe plan internaţional. Aaa, te duci la Macron în vizită. Şi îţi dă o cină, ţi-arată şi soţia, nu-l costă nimic, da? Dacă îi ceri ceva pe care el poate să-l dea nu-i nicio problemă sau vii şi spui îmi dai, îţi dau” , a mai spus publicistul.