Drafturile legilor securităţii nu s-au scurs întâmplător în presă, ci fac parte dintr-o operaţiune politică care are ca scop crearea unui nou culoar pentru USR prin diabolizarea regimului Iohannis şi etichetarea acestuia drept unul dictatorial, antidemocratic, în perspectiva alegerilor prezidenţiale, afirmă publicistul Ion Cristoiu.

„Este clar că scurgerea către presă a făcut parte dintr-o operaţiune politică. Poate şi o parte din servicii, nu ştiu, dar oricum… nu au fost date ca şi când cineva a pus mâna pe ele şi hai să le dăm.  Ca analiză politică. 1. Cine şi de ce le-a dat. 2 Eu nu ştiu unde erau ele, la cine. Unde? Cel care le-a dat, le-a dat cu un anumit scop. Scopul de a crea imaginea lui Klaus Iohannis şi a regimului, şi a coaliţiei de dictatură militarizată, antidemocratică. Dacă nu era o operaţiune, primea toată presa. A fost dat de G4media şi tema a fost preluată rapid de USR”, a afirmat publicistul vineri seara, la emisiunea Gândurile lui Cristoiu de la SMART TV.

Ion Cristoiu spune că USR şi-a găsit drept culoar de afirmare politică apărarea democraţiei din România, o temă care va atrage electoratul de dreapta pe care l-a împărţit până mai deunăzi cu Iohannis.
„USR până acum a fost de partea serviciilor, a binomului. Brusc, USR îşi găseşte un culoar. Culoarul este democraţia din România care trebuie apărată nu de PSD, ci de tendinţele de militarizare ale lui Klaus Iohannis. Deci USR şi-a găsit, poate cu consultanţi străini, acest culoar extraordinar de eficient, asemănătot opoziţiei din Ungaria şi opoziţiei din Polonia. Adică, încetul cu încetul, regimul se transformă într-unul antidemocratic şi USR ia acest culoar de apărare a democraţiei. Da, USR câştigă şi cred că şi USR a pus la cale. Problema e că avem de-a face din punct de vedere politic cu o schimbare de temă extraordinară a USR deoarece câştigă o mare parte a electoratului de dreapta. (…) Există o parte a electoratului care a mers cu USR, dar şi cu Iohannis la început, cu fără penali, pe tema morală. Adică un electorat tânăr, dar mai pricopsit, care are suficienţi bani ca să nu zică, bă, ne mai dă ăla un voucher. Este foarte grav pentru Klaus Iohannis sau pentru regim pentru că este atacat exact pe teritoriul lui”, a explicat publicistul.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Ion Cristoiu este surprins de reacţia lui Klaus Iohannis, care, în opinia sa, a reacţionat greşit la apariţia în presă a drafturilor legilor securităţii, ceea ce arată că regimul s-a culcat pe o ureche şi nu a anticipat o astfel de mişcare.

„Deci avem aşa: USR care şi-a găsit acest culoar. Nu atât legile sunt importante, ci tema pe care a luat-o USR şi care este de mare eficienţă, mai ales în perspectiva prezidenţialelor. Chiar dacă legile sunt modificate, USR nu-şi pierde tema pentru că imaginea publică este că ele au fost deja aprobate, ăsta e geniul mişcării. Marea majoritate crede că sunt gata. USR va prezenta şi alte cazuri de încălcare a drepturilor omului, deci este temă. USR nu mai are tema fără penali în funcţii publice. Şi atunci, dacă ne uităm dincoace avem ceva în neregulă cu Klaus Iohannis. Păi în momentul în care tu ştii că cineva a ieşit noaptea cu pumnalul, taci şi îl sugrumi noaptea pe ăla. Tu faci tărăboi şi spui că eşti şi supărat. Acum mai e şi altceva. O mare problemă este că această coaliţie s-a îngrăşat, e mare şi nu mai e atentă. Faptul că nu are o opoziţie puternică, o presă puternică, s-a culcat pe o ureche. Altfel venea şi se întreba bă, dar dacă vine cineva şi dă drafturile astea? Nu vedeţi că ei nu mai sunt atenţi? El trebuia să micşoreze importanţa drafturilor. Le rupeam acolo. Veneam cu ele şi spuneam da, domne, sunt nişte prostii. Ba mai şi mâzgăleam pe ele”, a punctat publicistul.

„Succesiunea este deschisă şi e o bătălie turbată”

Ion Cristoiu atrage atenţia că tot ceea ce se întâmplă acum reprezintă pregătirea pentru alegerile prezidenţiale şi ca urmare a deschiderii succesiunii pentru Cotroceni, asistăm la o bătălie între marile puteri, servicii şi partide.

„S-a creat această impresie foarte primejdioasă, care duce către acest culoar şi atenţie, tot ce se întâmplă acum este pregătirea pentru alegerile prezidenţiale.De ce încep de pe acum? Pentru că este ultimul mandat al lui Klaus Iohannis. Acum succesiunea este deschisă şi atunci e o bătălie turbată. Între marile puteri, cine pune preşedinte, între servicii, în interiorul serviciilor, în interiorul partidelor. Fiecare este în cursă”, a atras atenţia publicistul.

„Este o pregătire a terenului pentru Codruţa Kovesi”

Ion Cristoiu mai spune că alegerile prezidenţiale sunt alegeri morale, nu economice, va fi un scrutin bazat pe emoţie, iar întreţinerea imaginii Laurei Codruţa Kovesi este un indiciu că se pregăteşte terenul pentru candidatura fostei şefa a DNA, în prezent procuror-şef european.

După ce s-a întâmplat acum, este o intuiţie, pentru care îi invidiez. Prezidenţialele începând din 2004 sunt alegeri morale, nu sunt alegeri economice. Electoratul care merge la vot, merge pe tema morală, lupta împotriva corupţiei, pe cinste, pe democraţie. Toţi au câştigat aşa. Năstase a avut o guvernare extraordinară economic, dar l-a ras Traian Băsescu pe tema morală, aroganţă… contează la prezidenţiale pentru că la prezidenţiale este ales un om. Şi-atunci este acum o pregătire a terenului, după părerea mea, pentru Codruţa Kovesi, nu am nicio îndoială. Dacă ea va vrea să candideze, este preşedintă de pe acum, garantez. Am văzut un articol în Der Spiegel despre ea că, dacă era soţia mea, eram gelos. E o campanie uluitoare. Face parte din campanie