Ion Cristoiu: Estul nu e unul

• Ion Cristoiu: Timp de aproape o jumătate de secol, Europa comunistă, plasată în Istorie şi sub genericul de Europa de Est, a fost văzută şi tratată unitar. Astfel mai e văzută şi tratată şi acum.
• Ion Cristoiu: Realitatea e însă alta. Europa de Est n-a fost niciodată unitară. Deosebiri, fundamentale au marcat ţările din această parte a lumii. După prăbuşirea imperiului bolşevic, aceste deosebiri au ieşit la iveală.
• Ion Cristoiu: Diferenţele ţin de spiritualitate, de loc, de religie, de relaţiile dintre ele, de situaţia internă. Pentru Henry Bogdan, autorul unei „Histoire de pays de l’Est’” (Tempus Perrin, 2008), religia e unul dintre factorii esenţiali deosebitori între fostele ţări comuniste

Timp de aproape o jumătate de secol, Europa comunistă, plasată în Istorie şi sub genericul de Europa de Est, a fost văzută şi tratată unitar. Astfel mai e văzută şi tratată şi acum. De aici, unele uimiri, atît ale occidentalilor, cît şi ale băştinaşilor, în faţa disensiunilor mai mult sau mai puţin tensionate dintre fostele ţări comuniste. Realitatea e însă alta. Europa de Est n-a fost niciodată unitară. Deosebiri, fundamentale au marcat ţările din această parte a lumii. După prăbuşirea imperiului bolşevic, aceste deosebiri au ieşit la iveală. Deşi între timp s-au format noi trăsături comune, cauzate de identitatea regimului socialist, totuşi ţările din Est sînt la ora actuală separate substanţial. Diferenţele ţin de spiritualitate, de loc, de religie, de relaţiile dintre ele, de situaţia internă. Pentru Henry Bogdan, autorul unei „Histoire de pays de l’Est’” (Tempus Perrin, 2008), religia e unul dintre factorii esenţiali deosebitori între fostele ţări comuniste :

„Mai mult decît limba, religia a fost de la început un factor esenţial de diferenţiere. Schisma din 1054, care a separat Constantinopolul de Roma, şi care a dus la împărţirea Creştinătăţii între Catolicii din Vest şi Ortodocşii din Est. a stabilit o primă ruptură în interiorul popoarelor din Europa Centro-Orientală, căreia i s-a adăugat, în secolul al XVI-lea, o altă ruptură, provocată de răspîndirea Reformei protestante”.

Efortul stăpînitorului rus de a le nivela n-a dat rezultate. Prinse în blocul, comunist, asemenea unor obiecte diferite într-un gheţar, ţările din Est şi-au păstrat diferenţele     de-a lungul a 50 de ani. Puse între paranteze, aceste diferenţe, unele atingînd chiar· antagonismul, s-au reactivat după 1989. Religiei i s-au adăugat alţi factori istorici. O trecere în revistă, chiar dacă superficială a acestora, se impune.

RAPORTURILE CU VECINII. Albania şi România au stat în banca. lor. Bulgaria, Serbia, Polonia, Ungaria au fost, la un moment dat, imperii. Măreţia acestei lăţiri de cîndva e azi, la ora băţoşeniei naţionaliste, un important factor atît de justificare a agresivităţii, cît şi de dispreţ faţă de alte ţări. Acest orgoliu se manifestă îndeosebi la unguri. Care nu uită niciodată că au fost cîndva locuitorii unui imperiu.

DURATA IN TIMP A FRONTIEREI STATALE. Odată formată, România a rezistat, ba, mai mult, s-a mărit după: primul război. Polonia a dispărut un timp de pe hartă. Ea s-a refăcut abia după prima conflagraţie mondiala. La fel s-au petrecut lucrurile şi cu Cehoslovacia.

CARACTERUL UNITAR. România, Albania, Bulgaria, Polonia au fost de la început state unitare. Iugoslavia şi Cehoslovacia s-au format ca federaţii după primul război mondial. Mai mult decît normal ca dispariţia liantului comunist să ducă în aceste ţări la tendinţe centrifuge. De aici destrămarea Iugoslaviei şi împărţirea paşnică a Cehoslovaciei. Din acest punct de vedere e o exagerare, dacă nu chiar o prostie, avertismentul potrivit căruia România ar putea avea soarta Iugoslaviei sau Cehoslovaciei. România e un stat unitar. Ea nu e o creaţie federativă artificială.

POZIŢIA FAŢĂ DE IMPERIUL OTOMAN. Bulgaria, Serbia, Ungaria au fost ocupate militar de către turci. România şi Albania şi-au păstrat identitatea. Fapt ambiguu, deoarece, pe de o parte, ele s-au putut manifesta religios, pe de alta, ele şi-au făcut din supunerea vicleană un stindard. De aici lipsa de radicalitate în istoria românilor.

PONDEREA.MINORITĂŢILOR. După primul război mondial unele ţări s-au trezit cu minorităţi puternice. România, de exemplu, cu cea maghiară, germană şi rusă. Cehoslovacia, cu cea maghiară. Minorităţile au fost mereu o problemă pentru ţările în hotarele cărora au fost cuprinse. Prin zarvă, ele au slăbit unitatea ţărilor, au făcut să se risipească multă energie, au deturnat atenţia de la problemele esenţiale ale tării, au dus la tensionarea relaţiilor cu vecinii.

DEZVOLTAREA ECONOMICĂ. Bulgaria, România, Albania, Serbia au rămas eminamente agrare după primul război mondial. Cehoslovacia s-a afirmat, în perioada interbelică, drept una dintre ţările cele mai dezvoltate industrial ale Europei.

RELAŢIILE CU URSS. Acestea şi-au pus pecetea asupra poziţiei faţă de partidele comuniste din ţările din Europa Centrală şi de Est. Ţările care au avut litigii teritoriale cu URSS şi-au înăsprit legile împotriva comuniştilor. România, de exemplu. Altele cum ar fi Cehia, au lăsat comuniştilor libertatea de mişcare. Un rol important l-a jucat şi trecutul raporturilor cu Rusia. Bulgaria şi Serbia au fost rusofile din naştere. Pentru Polonia şi România, Moscova  a reprezentat un duşman de veacuri. De aici antirusismul funciar al populaţiei, decisiv pentru sprijinirea comunismului naţional de tip Ceauşescu, iar după  decembrie 1989 spaima de a nu pica din nou în sfera de influenţă a Rusiei. Contrar aparenţelor, Ungaria a fost întotdeauna în raporturi bune cu Rusia. Chiar şi după 1945. Chiar şi după 1956.

Scriam pe 12 mai 2014. Gigi Becali – mai tare decît conflictul româno-rus!

Îmi spunea cineva deunăzi că băiatul unui amic, om cultivat, de altfel, vrea să plece din ţară. De ce? Pentru că nu vrea să moară în războiul cu Rusia. Dacă va fi sau nu război, nimeni nu poate spune. Probabil că şi înaintea celui de-al Doilea, puţini credeau că va urma un măcel mondial. Mulţi pot spune însă că, dincolo de aparenţe, printre români există o reală îngrijorare faţă de antrenarea României, ca pion agresiv, în confruntarea geopolitică dintre SUA şi Rusia. În aceste condiţii, azi, luni, 12 mai 2014, s-a aflat că Victor Ponta e cel care a ordonat să se interzică trecerea avionului rus prin spaţiul nostru aerian, deşi Uniunea Europeană n-a decis aşa ceva. Dincolo de nevoia iresponsabilului vesel de a se juca niţel şi cu avioanele de vînătoare, rămîne întrebarea: Cine apasă pe butoane? Preşedintele sau pemierul? M-aş fi aşteptat ca dezvăluirea preşedintelui că Victor Ponta şi-a asumat ipostaza de Comandant suprem să stîrnească o adevărată furtună în presa noastră. Nici vorbă de aşa ceva. Presa noastră a fost ocupată toată ziua cu declaraţiile de semidoct ale lui Gigi Becali, ieşit pentru o zi din puşcărie ca să-şi binecuvînteze nevasta. Sunt tot mai convins că declanşarea unui Război cu Rusia ar trece neobservată de presa noastră dacă în acea zi Gigi Becali s-ar descheia la nădragi în direct.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro