• Ion Cristoiu: Într-un posibil curs consacrat forţei presei formula folosită de Evenimentul zilei ar merita un spaţiu larg. Puterile postdecembriste s-au dat de ceasul morţii pentru trecerea sub tăcere sau măcar minimalizarea unui fapt.
  • Ion Cristoiu: Împotriva acestei practici se ridică formula Evenimentului zilei de transformare a unui fapt în eveniment. Cînd afacerii Regele de Crăciun i se dedică o întreagă pagină, sprijinită de un editorial, faptul iese din banal pentru a intra în atenţia opiniei publice.
  • Ion Cristoiu: Dacă nu făceam noi tărăboi, condiţiile puse de Autorităţi Regelui Mihai – să vină ca simplu particular – ar fi trecut neobservate şi astfel n-ar fi lucrat la ştirbirea imaginii celor de la Putere.

Ion Cristoiu: Într-un posibil curs consacrat forţei presei formula folosită de Evenimentul zilei ar merita un spaţiu larg. Puterile postdecembriste s-au dat de ceasul morţii pentru trecerea sub tăcere sau măcar minimalizarea unui fapt.

 La BAR, scanez de zor editorialele din Evenimentul zilei şi Expres Magazin, noiembrie şi decembrie 1992 pentru Proiectul meu editorial Un istoric al clipei:

Publicarea a şase volume din comentariile mele dintre 1990 -1996, un volum pentru fiecare an.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

N-am consultat colecţia Evenimentului zilei niciodată pînă acum. După 29 de ani, am posibilitatea de a-mi face o părere profesionistă despre ziar. Repet, o părere profesionistă, înlesnită şi de depărtarea în timp. De cînd am plecat de la Evenimentul zilei, în februarie 1997, perioada Cristoiu a ziarului, deja o legendă prin tirajul uriaş – peste 700000 de exemplare, un profit uriaş – , a fost ţinta campaniilor duse de unităţile de jandarmi din presă pentru a reduce publicaţia la o succesiune de fake news în genul Găinii care naşte pui vii şi de ştiri senzaţionaliste. Dusă de piţifelnici, periculoşi însă prin acţiunea în haită şi prin lipsa de talent, campania a reuşit să descumpănească pe mulţi dintre cei care au lucrat cu mine la vremea respectivă. În paralel cu scanarea comentariilor din ziar, mă uit şi pe pagini pentru a-mi face o idee. De precizat că am ţinut să scanez eu, deşi puteam să plătesc pe cineva s-o facă din nevoia mea de a şti că nu s-a strecurat nici o greşeală. Oricît de corect ar fi un altul nu mă poate înlocui în descoperirea şi scanarea textelor publicate de mine.

Din start sînt încîntat de Evenimentul zilei de la vremea respectivă. Mi se confirmă succesul reţetei. Lucrurile serioase – comentariul meu, documentele, informaţiile din lumea social-politică sînt tractate de ştiri din domeniul senzaţionalului, de la crime pînă la ciudăţenii. Forţa ziarului stă însă în măestria de a face eveniment dintr-un fapt.

Cîteva exemple sînt semnificative.

În decembrie 1992, după marele succes care a fost vizita din aprilie 1992, Regele Mihai a vrut să petreacă în România Crăciunul din 1992. Ion Iliescu fusese reîntronat de Poporul român prin alegerile din 1992. Spre deosebire de aprilie 1992, cînd perspectiva alegerilor, mai ales în condiţiile spargerii Frontului, îl îngrijora, în decembrie 1992, Ion Iliescu îşi permite să pună atîtea condiţii absurde încît Regele e nevoit să renunţe. Despre asta Casa Regală a dat un Comunicat. Ce-ar fi făcut presa de azi? Ar fi reprodus Comunicatul şi eventual i-ar fi ars nişte opinii de facebook pamfletare. Şi atît. Noi, însă, la Evenimentul zilei, am făcut din asta un eveniment. Şi tocmai asta dădea forţă ziarului. Crearea evenimentului dintr-un fapt. Odată transformat faptul în eveniment mediatic, el crea un fapt al realităţii:

Obliga politicienii, jurnaliştii, opinia publică să ia atitudine.

Cum a abordat Evenimentul zilei un fapt care risca să treacă neobservat de opinia publică? Răspunde numărul de joi, 24 decembrie 1989. Dreapta sus, unde cade ochiul cititorului, apare textul intitulat Lovitură de teatru în ultimul moment. Regele Mihai nu va veni în ţară. Consideră condiţiile puse de autorităţile române ca fiind jignitoare. Precizarea Amănunte în pag. a 3-a trimite cititorul la grupajul dedicat faptului amplificat în eveniment. Stînga sus, ceea ce pe vremuri se numea text introductiv poartă titlul Condiţiile puse de autorităţile române sînt considerate jignitoare. Alături e reprodus Mesajul Regelui Mihai către poporul român. Mai departe, tot sus, o fotografie luminată de legenda: Decembrie 1990. Regele Mihai, oprit de echipaje de poliţie, a fost întors din drum de pe autostrada Bucureşti-Piteşti şi condus la aeroport. Pagina mai cuprinde articolele Mitropolitul Banatului regretă anularea vizitei regaleDomnul Oancea este indignat de atitudinea Guvernului„Îl vom invita în continuare pe Majestatea Sa la Timişoara, pînă cînd vom reuşi să-l aducem”„Reacţia Majestăţii Sale a fost una de indignare faţă de mitocănia şi grosolănia condiţiilor” – a declarat dl Constantin Brâncoveanu, secretar particular al Regelui MihaiReacţii ale liderilor politici; Primarul Timişoarei a oprit toate lucrările de amenajare pentru întîmpinarea Regelui şi o fotografie cu următoarea explicaţie: Primăvara anului 1992. Poliţia a fost mai mult decît amabilă.

 Transformarea faptului în eveniment se adîncea prin consacrarea în editorialul pus sub rubrica Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu. Titlul celui consacrat renunţării la vizită era Cînd generalii sînt obligaţi s-o facă pe proştii.

Într-un posibil curs consacrat forţei presei formula folosită de Evenimentul zilei ar merita un spaţiu larg. Puterile postdecembriste s-au dat de ceasul morţii pentru trecerea sub tăcere sau măcar minimalizarea unui fapt. Împotriva acestei practici se ridică formula Evenimentului zilei de transformare a unui fapt în eveniment. Cînd afacerii Regele de Crăciun i se dedică o întreagă pagină, sprijinită de un editorial, faptul iese din banal pentru a intra în atenţia opiniei publice. Dacă nu făceam noi tărăboi, condiţiile puse de Autorităţi Regelui Mihai – să vină ca simplu particular – ar fi trecut neobservate şi astfel n-ar fi lucrat la ştirbirea imaginii celor de la Putere. Mai ales prin convocarea liderilor politici pentru a-şi spune cuvîntul în Evenimentul zilei a făcut din renunţarea la vizită de către Regele Mihai un moment de campanie antiFSN.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro