• Ion Cristoiu: Alegerile legislative din Grecia din 10 octombrie 1993 au adus cu ele victoria Mişcării Socialiste Panelenice (PASOK), formaţiune de stînga condusă de Andreas Papandreu.
  • Ion Cristoiu: Mirarea unor politicieni şi analişti n-are justificare. Votul grecilor e mult mai explicabil decît s-ar putea crede. Grecia a fost şi rămîne o ţară eminamente comunistă. Capitalismul i-a fost impus de englezi şi de americani, împotriva felului ei de-a fi.
  • Ion Cristoiu: Grecia e, de altfel, o obsesie a lui Churchill, care vrea să-şi asigure, prin influenţa în această ţară, libertatea drumurilor către India. Stalin va respecta pactul şi va lăsa să triumfe capitalismul în Grecia. Moneda de schimb? România.

Alegerile legislative din Grecia din 10 octombrie 1993 au adus cu ele victoria Mişcării Socialiste Panelenice (PASOK), formaţiune de stînga condusă de Andreas Papandreu.

Presa occidentală (la vremea respectivă încă profesionistă, pentru că nu eşuase la examenul Pandemiei şi al Războiului din Ucraina) a văzut în această victorie revenirea Greciei la socialism, dat fiind că programul PASOK amintea mult de naţionalist-comunismul din România primilor ani postdecembrişti. De acord cu această poziţie, în comentariul Un tîrg istoric din Evenimentul zilei, 14 octombrie 1993, am căutat să explic momentul din Grecia prin raportare la istoria imediat postbelică a ţării:

„Politicienii, analiştii se întreabă miraţi cum de-a putut vota Grecia un program de o asemenea demagogie. Greu de crezut, fie şi de un ageamiu în materie de economie, că promisiunile electorale ale lui Andreas Papandreu vor putea fi îndeplinite. Mirarea unor politicieni şi analişti n-are justificare. Votul grecilor e mult mai explicabil decît s-ar putea crede.

Recomandări

UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE

Grecia a fost şi rămîne o ţară eminamente comunistă. Capitalismul i-a fost impus de englezi şi de americani, împotriva felului ei de-a fi. Dacă n-ar fi fost englezii şi americanii, Grecia ar fi fost una din ţările lagărului socialist şi, probabil, după cîteva decenii de experienţă dictatorială, ar fi trecut şi ea la capitalism. Că în această ţară capitalismul a învins destul de greu ne-o arată evenimentele din timpul şi de după încheierea celui de-al doilea război mondial. În timpul ocupaţiei nemţeşti, Rezistenţa grecească e dominată de comunişti.

Refugiat la Cairo, Regele încearcă să încurajeze elementele care îi sînt favorabile. Guvernul său e însă urît în întreaga Grecie. La 4 aprilie 1944, echipajele a cinci unităţi ale flotei greceşti aflate în portul Alexandria se răscoală cerînd proclamarea Republicii şi constituirea unui nou guvern. În spatele revoltei se află Elas, organizaţie comunistă a Rezistenţei greceşti, care crease, la 26 martie 1944, un Comitet de Eliberare Naţională şi ceruse intrarea în guvernul de la Cairo. Insurecţia e înăbuşită de către englezi.

Sesizînd pericolul, Londra îl convinge pe Rege să lărgească bazele guvernului său. Conservatorul Tsouderos e înlocuit cu liberalul Georges Papandreu. La Conferinţa de la Beirut a reprezentanţilor tuturor combatanţilor se hotărăşte ca cinci membri ai Comitetului de Eliberare Naţională să intre în guvern. La 14 octombrie 1944, aliaţii eliberează Atena, şi la 18 octombrie guvernul Papandreu se instalează în capitală. Comuniştii nu sînt însă mulţumiţi de poziţia pe care o au în guvern. Ei vor întreaga putere. La 1 decembrie, comuniştii demisionează din guvern.

La 3 decembrie 1944, ei organizează o demonstraţie monstruoasă la Atena. Ei se opun ordinului dat de Papandreu de a dizolva forţele lor armate. La 6 decembrie, urmare a evenimentelor sîngeroase petrecute cu prilejul demonstraţiei, izbucneşte insurecţia. La 24 decembrie, Churchill debarcă la Atena şi preia comanda operaţiunilor. El creează o regentă încredinţată Monsegniorului Damaskinos, Arhiepiscopul de Atena, şi obligă pe Regele George al II-lea să facă o declaraţie prin care acceptă un referendum în chestiunea regalităţii. Sub presiunea trupelor engleze, Elas capitulează la 12 februarie 1945. La 31 martie 1946, au loc alegeri care, dirijate de englezi, aduc o majoritate de dreapta.

La 2 septembrie 1946, un referendum supravegheat de trupele engleze se pronunţă în favoarea regalităţii. Lucrurile nu se încheie însă aici. Elas continuă lupta şi obţine victorii pe teren. Cum Anglia nu mai poate face faţă, intră în joc americanii, care iau locul englezilor. La 12 martie 1947, Congresul american aprobă propunerea lui Truman de a acorda Turciei şi Greciei suma de 400 de milioane de dolari şi de a trimite în acele ţări personal civil şi militar.

Luptele dintre americani şi comuniştii greci durează pînă la 16 octombrie 1949, cînd cei din urmă depun armele. E limpede că fără intervenţia englezilor, mai întîi, şi a americanilor, mai apoi, Grecia ar fi fost o ţară comunistă. Englezii, mai ales, au acţionat pentru că au avut mînă liberă de la Stalin. La întîlnirea de la Moscova dintre Churchill şi Stalin, pe celebra hîrtie, liderul britanic a propus următoarea împărţire a influenţei în Grecia: URSS – 10 la sută, aliaţii – 90 la sută.

Grecia e, de altfel, o obsesie a lui Churchill, care vrea să-şi asigure, prin influenţa în această ţară, libertatea drumurilor către India. Stalin va respecta pactul şi va lăsa să triumfe capitalismul în Grecia. Moneda de schimb? România. La întîlnirea din 9 octombrie, Churchill propune în ceea ce priveşte România procentul de 90 pentru URSS şi de 10 în favoarea aliaţilor. Astfel, dintr-un tîrg istoric, Grecia a devenit capitalistă, fără să vrea, iar România a devenit comunistă. Tot fără să vrea.”

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro