- Ion Cristoiu: Citesc primele pagini din cartea Lăutarii noştri, publicată de C. Bobulescu în 1922, pentru a şti măcar despre ce-i vorba. Textul În loc de prefaţă anunţă o carte cu evidente note de telenovelă. Autorul mărturiseşte c-a văzut cu 25 de ani în urmă un mort urmat de lăutari.
- Ion Cristoiu: Mai că-mi vine să rîd. În 1922, autorul denunţa desfrîul desmăţat al capitalei…Ce-ar fi scris dacă s-ar fi apucat azi de scris Lăutarii noştri? Aceste rînduri sînt menite a sugera o carte de boscorodeală popească.
- Ion Cristoiu: Cînd trec însă la conţinut, rămîn plăcut surprins de rigoarea academică a studiului. La aproape fiecare rînd dai de o trimitere la subsol prin care se invocă sursa. Azi, cînd doctoratele se dau prin plagiere de pe Internet, permanenta invocare a sursei într-o carte din 1922, suspectată ca fiind de popularizare, uimeşte.
Surpriză. După ce pierd o groază de timp, cu tăiatul filelor, citesc primele pagini din cartea Lăutarii noştri, publicată de C. Bobulescu în 1922, pentru a şti măcar despre ce-i vorba. Textul În loc de prefaţă anunţă o carte cu evidente note de telenovelă. Autorul mărturiseşte c-a văzut cu 25 de ani în urmă un mort urmat de lăutari:
Advertisment
„În urma sicriului, dus pe mîni, după care veneau rubedeniile, o bandă de 14-16 lăutari, toţi viorişti, puşi pe două rînduri, cîntau o arie minoră, de o duioşie care, în adevăr, pironea pe orice trecător.”
Amintirea, înviată acum, cînd autorul s-a apucat de scris cartea, e pusă la lucru pentru a motiva iniţiativa unei lucrări consacrate Lăutarilor noştri:
Recomandări
„Deci, închin aceste rînduri acelor lăutari necunoscuţi de atunci, ca şi acum, pentru mine, dar despre care pot spune că duceau la groapă încă de pe acea vreme, nu numai mortul, dar se duceau să îngroape şi rămăşiţele acelor timpuri pe care desfrîul desmăţat al capitalei de astăzi demult începuse a le dispreţui.”
Mai că-mi vine să rîd.
În 1922, autorul denunţa desfrîul desmăţat al capitalei…
Ce-ar fi scris dacă s-ar fi apucat azi de scris Lăutarii noştri?
Aceste rînduri sînt menite a sugera o carte de boscorodeală popească, mai ales că o notă atribuie părintelui T. Antohi, parohul bisericii Sfîntul Nicolae-Şelari din Bucureşti, tipărirea cărţii (va fi plătit părintele?).
Cînd trec însă la conţinut, rămîn plăcut surprins de rigoarea academică a studiului. La aproape fiecare rînd dai de o trimitere la subsol prin care se invocă sursa. Azi, cînd doctoratele se dau prin plagiere de pe Internet, permanenta invocare a sursei într-o carte din 1922, suspectată ca fiind de popularizare, uimeşte.
Cine o fi C. Bobulescu?
Internetul îmi dă imediat răspunsul.
Pe site-ul biserica.org, la rubrica Dicţionarul teologilor români dau de Constantin Bobulescu, Preot, istoric, urmat de acest text:
„N. 8 mai 1882, în Vlădiceni, jud. Iaşi, decedat la 1 dec. 1958, în Bucureşti. Studii la Seminarul din Roman (1896-1899), cursul superior la Seminarul «Central» (1899-1903), apoi la Facultatea de Teologie din Bucureşti (1903-1907), cu licenţa în 1908. Diacon (1908-1912) şi preot (1912-1922) la catedrala mitropolitană din Iaşi spiritual la Seminarul «Veniamin» (1913-1921).
Preot la bisericile «Sf. Ecaterina» (1922-1924), apoi la «Sf. Nicolae Tabacu» (1924-1958), ambele în Bucureşti. A publicat peste 80 de lucrări, privind istoria Bisericii şi a culturii româneşti, a unor familii, monumente şi localităţi. (…)
Colaborări la peste 25 de reviste, ziare, anuare, buletine, între care: «Ortodoxul» – Iaşi, «Revista Societăţii Istorice-Arheologice-Bisericeşti» – Chişinău, «Biserica Ortodoxă Română», «Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice», «Revista Arhivelor», «Arhiva Românească», «Lamura», toate în Bucureşti, «Miron Costin» Bârlad ş.a. A înfiinţat şi condus – împreună cu Ştefan Berechet – periodicul: «Spicuitor în ogor vecin – ştiri istorico-literare despre noi şi despre vecini», Bucureşti, 1921-1922. Mai multe Iucrări au rămas în manuscris, între care peste 2000 pagini cu inscripţii şi însemnări din bisericile oraşului şi judeţului Iaşi”.
Uite că autorul a fost cineva.
Mai ştie cineva asta în afară de mine?
*
Avantajele subtritării. Abia după ce reiau serialul Omar cu subtitrarea în franceză pricep esenţa Islamului. Ca şi Mavera, Omar conţine multe învăţături mahomedane plasate în dialoguri. Cît timp subtitrarea e în engleză, subtilităţile îmi pot scăpa. Altfel stau lucrurile cu subtitrarea în franceză, limbă pe care o cunosc foarte bine. Astfel chiar din primele episoade îmi dau seama de una dintre notele comune ale islamului şi creştinismului:
Egalitatea între oameni din naştere, ceea ce înseamnă că sclavul e tratat ca un om egal ca om cu Stăpînul.
NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro
Partenerii noștri