Ion Cristoiu: Inflația de texte anticomuniste riscă să compromită spunerea Adevărului despre Comunism

• Profit de o plimbare prin ziua de duminică pentru a face un popas la Librăria in Piaţa Romană.
• Am mai scris, cred, despre cît de bine e să cumperi cărţi fără să te întrebi la ce-ţi folosesc.
• Indiscutabil, va veni o vreme cînd vei avea nevoie de ele. Cărţi despre comunism am întîlnit de fiecare dată cînd am fost la vreo librărie.

Profit de o plimbare prin ziua de duminică pentru a face un popas la Librăria in Piaţa Romană. Am mai scris, cred, despre cît de bine e să cumperi cărţi fără să te întrebi la ce-ţi folosesc.

Indiscutabil, va veni o vreme cînd vei avea nevoie de ele. Cărţi despre comunism am întîlnit de fiecare dată cînd am fost la vreo librărie.

N-am cumpărat nici una, zicîndu-mi că nu voi reveni niciodată asupra subiectului. Ei bine, iată că am revenit. Şi deşi pe tot raftul de sus al dulapurilor din sufragerie stau una lîngă alta cărţile despre comunism, nu găsesc nici una despre Cote.

Încăperea cărţilor de Istorie e situată la etaj.

La ora asta a duminicii (13 şi ceva), Librăria e pustie. Pustie e şi încăperea rezervată Istoriei. De sus, de la etaj, unde s-a amenajat o sală de sindrofii, răsună din cînd în cînd aplauze. – E vreo manifestare intelectuală!, îmi spun, ştiind despre ce-i vorba, una din acele sindrofii în care autorul cărţii crede că asistenţa i-a citit cărţile şi, prin urmare, vorbeşte fără sfîrşti, în timp ce asistenţa abia aşteaptă sandvişurile de după.

Despre cote găsesc o singură carte, Cooperativizarea în Maramureş.

Nu e dedicată cotelor.

Ca în toate lucrările de propagandă anticomunistă, cotele sînt amintite ca argument la teza crimelor comise de comunişti. Rămîne semnificativ astfel că despre cote (inclusiv legile şi N.CM.) apar date în volume dedicate cooperativizării agriculturii. E însă o prostie propagandistică, obligativitatea cotelor a fost introdusă în 1945 şi ea nu-şi are izvorul în Proiectul de cooperativizare a agriculturii. Dimpotrivă, cooperativizarea e gîndită ca o soluţie de a asigura aprovizionarea Oraşului fără a mai apela la cote.

Pe un raft mai de jos, dau de Analele Sighet, risipite pe ani.

Iau la rînd fiecare volum, doar-doar voi găsi vreun articol despre cote.

Nu găsesc nimic. Observ din nou cîtă literatură şi, evident, cîte parale s-au scos din condamnarea comunismului.

Presa anilor 1947-1965 stă să plesnească de texte despre viaţa grea din regimul burghezo-moşieresc.

Fără discuţie, în regimul interbelic s-a trăit greu, cel puţin de către cei care n-avuseseră norocul să iasă din sperma lui Malaxa. Numai că inflaţia de text pe această temă ajunsese să compromită sinceritatea.

La fel şi cu amintirile din anii comunişti.

Sînt de la un capăt la altul vaiete, lamentări, revolte, ţipete de indignare.

Produse pe bandă rulantă, ei sfîrşesc prin a avea efect invers.

Cititorul neutru începe să se întrebe dacă n-a fost şi ceva bun în comunism.