• Publicistul Ion Cristoiu afirmă că bătălia internă din PNL în perspectiva congresului din toamnă a dus la o ruptură aşa de mare în partid încât liberalii din grupurile parlamentare au ajuns să nu-şi mai vorbească între ei.
  • Ion Cristoiu îl acuză pe Florin Cîţu de abuz în serviciu deoarece foloseşte funcţia de şef al Guvernului pentru a-şi face campanie la şefia PNL şi compară recenta vizită a premierului la Alba Iulia cu vizitele de lucru ale lui Nicolae Ceauşescu.

„În timp ce Ludovic Orban face şi el un turneu, dar face un turneu ca şeful PNL, pentru că e greu de presupus că ies toţi şefii ca preşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Cîţu, ca şi data trecută, face un abuz în serviciu, pentru că el a fost ca premier ceea ce confirmă că trebuia să se autosuspende. De ce este o trişerie, o lipsă de fairplay. Pentru că premierul României foloseşte resursele guvernamentale, el nu se duce acolo pe banii partidului, nici pe banii lui. El se duce ca premier, cu tot protocolul, dar şi resursa de premier.

În al doilea rând, este o înşelătorie pentru că noi nu ştim dacă primirea făcută lui, a fost la o întreprindere, parcă era Ceauşescu, se datorează funcţiei de premier sau candidaturii la şefia PNL. Adevărata simpatie era dacă el era un simplu membru, se ducea pe acolo şi se aduna toată Alba în jurul lui”, a afirmat vineri seară publicistul la emisiunea Gândurile lui Cristoiu, de la Aleph News.

Ion Cristoiu atrage atenţia că în perspectiva congresului PNL din toamnă adevărata bătălie se dă în filialele din teritoriu, unde au loc alegeri interne, şi dezvăluie că gruparea Cîţu şi-a asigurat deja contracandidaţi la gruparea Orban.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„În al treilea rând, se folosesc aceste deplasări ca premier pentru a influenţa alegerile interne pe plan judeţean. Atrag atenţia că adevărata bătălie este în provincie. Au loc alegeri locale, la filiale, vor avea loc alegeri judeţene.

Ca o ştire pe care o dau este faptul că peste tot, unde erau candidaţi pro Orban siguri, nu aveau niciun contracandidat, s-a ivit peste noapte contracandidat. Nu mai există niciun candidat de unul singur. (…) Contracandidaţii s-au dus la Guvern, de acolo au luat lumină şi au venit şi au zis trebuie să candidăm şi noi”, a explicat publicistul.

Ion Cristoiu: „În toamnă, la congres, va fi al treilea puci din PNL”

Ion Cristoiu consideră că în toamnă, la congres, va fi al treilea puci din PNL, pentru că scopul grupării reformiste este îndepărtarea lui Ludovic Orban şi reformarea partidului pentru ca acesta să nu aibă soarta PNŢCD după alegerile din 2024.

„La congres va avea loc al treilea puci. Gruparea reformatoare nu vede în acest congres un congres normal (…) Gruparea care câştigă teren, care e foarte dinamică, vrea răsturnarea dictatorului pentru că o altă părere a lor a fost că Ludovic Orban face de capul lui. Teza fundamentală cu care încearcă ei să convingă opinia publică şi au forţă mediatică puternică, faţă de Ludovic Orban au şi tunuri mediatice – Rareş Bogdan, Emil Boc. Ei îl atacă pe Ludovic Orban, nu spun Florin Cîţu e bun.

Şi atunci teza lor fundamentală este aceasta: dacă Ludovic Orban rămâne în fruntea acestui partid, ne-am lins pe bot de 2024, partidul moare. Este alarma: trebuie să schimbăm partidul, odată cu Ludovic Orban pentru că dacă acest partid nu se reformează, perestroika zic eu, cu acest Brejnev vom avea soarta PNŢCD în 2024. După părerea mea, da, dacă PNL nu trece printr-o criză… O altă dezvăluire de la ei din interior: că războiul e chiar civil. Adică nici în grupurile parlamentare nu mai vorbesc unii cu alţii. S-a ajuns la o ruptură care nu e de suprafaţă”, a subliniat publicistul.

Ion Cristoiu: „Dacă Ludovic Orban va rămâne şeful PNL, atunci partidul se va rupe”

Ion Cristoiu spune că dacă Ludovic Orban va rămâne şeful PNL, atunci partidul se va rupe, gruparea reformistă urmând să-şi facă un nou partid care să fie preluat de preşedintele Iohannis după încheierea mandatului de la Cotroceni.

„Sunt două posibilităţi. Dacă învinge Ludovic Orban, partidul se rupe. Gruparea reformistă pleacă şi face un alt partid după formula PMP, care poate fi preluat de Iohannis, când termină mandatul.(…) În interviul acordat de Rareş Bogdan Aleph News, o altă critică foarte importantă adusă lui Ludovic Orban este faptul că e dictator, că nu are conducere colectivă, că nu se sfătuieşte. Dacă va câştiga Cîţu, va fi o conducere colectivă, nu va mai fi Cîţu ăla puternic, nu va fi un Ludovic Orban. Toţi cei care sunt în această echipă vor conduce împreună”, a explicat publicistul.

Ion Cristoiu: „La cum merg lucrurile acum, Florin Cîţu va câştiga bătălia pentru şefia PNL, iar Ludovic Orban va dispărea de pe scena politică”

Ion Cristoiu mai spune că, la cum merg lucrurile acum, Florin Cîţu va câştiga bătălia pentru şefia PNL, iar Ludovic Orban va dispărea de pe scena politică.

„Eu nu cred că se va rupe partidul dacă va veni Cîţu, pentru că va fi şi preşedintele… Ludovic Orban cred că va dispărea din viaţa politică. Aşa cum se desfăşoară acum, nu am pomenit, şi am 30 de ani de când sunt martor la bătăliile din partide, nu am întâlnit o asemenea bătălie niciodată.

De regulă au fost bătălii crunte în partidele din opoziţie. Singura dată ar fi ruperea FSN în 1992, dar atunci nu s-a confruntat direct Petre Roman cu Ion Iliescu. Acum avem o confruntare directă între premierul României, care dispune de bani, forţă, poate şi o parte din sistem şi Ludovic Orban. Unde mă duc toată lumea mă întreabă cu cine să fie. Eu îi sfătuiesc pe toţi să fie cu Cîţu de pe acum. (…) pentru că el va fi câştigătorul”, a conchis publicistul.