- Ion Cristoiu: Cine umblă la Geografie, precum Ion Antonescu şi Nicolae Ceauşescu o face din credinţa că umblă la Istorie, punînd-o să scrie despre marile prefaceri.
- Ion Cristoiu: Nu în ultimul rînd, momentul cu Planurile de reconstrucţie a Chişinăului sporesc melancolia celor care înţeleg din Istorie că, la fel ca în viaţă, Omul propune, Dumnezeu dispune.
- Ion Cristoiu: În septembrie 1941 Mareşalul făcea planuri pe cel puţin un deceniu. Cei din jurul mesei erau convinşi că ele se vor îndeplini. De unde să ştie Mareşalul că peste un an Dumnezeu va pune la cale Lovitura de destin de la Stalingrad?!
Ion Cristoiu: Mareşalul Ion Antonescu: „Vreau să fac în faţa Catedralei din Chişinău un Osuar, pentru toţi eroii căzuţi în lupta pentru această provincie”.
Stenograma Şedinţei Consiliului de Miniştri \din 17 septembrie 1941, şedinţă condusă de Mareşalul Ion Antonescu, întors de pre front, e un nou prilej de a reaminti ceea ce tot spun celor întîlniţi pentru alte motive decît Istoria: ocupaţi cu Războiul Sfînt, am neglijat un domeniu în care Mareşalul a fost poate mai bun decît în cel al Conflagraţiei: administrarea ţării. În şedinţă, Mareşalul pune în discuţie proiecte de reconstrucţie a Chişinăului de măreţia celor asumate de Nicolae Ceauşescu pentru Bucureşti, denunţate de nostalgici ai tîrgului oriental (din poze, desigur, pentru că în realitate şi nostalgicii îşi doresc să umble printr-un Bucureşti modern, european, şi nu printr-o variantă de machetă a Istanbulului în partea sa de Bazar). În cazul Chişinăului, de exemplu, Mareşalul schiţează Proiectul unei reconstrucţii măreţe, pentru viitorime. Că acest Proiect n-a fost transpus în viaţă, deoarece peste doar un an vine Lovitura de destin numită Stalingrad e o altă poveste. Proiectul Mareşalului merită însă consemnat. La această primă şedinţă de după Trecerea Prutului condusă de Ion Antonescu sînt invitaţi general C. Voiculescu, guvernatorul militar al Basarabiei între 1 august 1941-aprilie 1943 şi general Corneliu Calotescu, guvernatorul Bucovinei între 5 septembrie 1941 şi 13 aprilie 1943. De reamintit că Mareşalul paria pe guvernatorii militari ai Basarabiei şi Bucovinei, aproape impunîndu-i cu forţa guvernului de la Bucureşti, condus în absenţa sa de guralivul Mihai Antonescu. La şedinţă se discută cu prioritatea reconstrucţia teritoriilor proaspăt recucerite. În prelungirea unei dări de seamă a lui Constantin Voiculescu despre refacerea Chişinăului, Ion Antonescu intervine prompt, în stilu-i specific:
„Mareşal I. Antonescu: N-am terminat cu lucrările publice.
D-ta ai, cu dl ministru Buşilă, chestiunea refacerii oraşelor. Este o chestiune de ordin tehnic şi Serviciul Tehnic aparţine Ministerului Lucrărilor Publice. În al doilea rînd, ai pus chestiunea comunicaţiilor. (…)
Tîrgurile şi oraşele basarabene n-aveau un aspect românesc. Noi trebuie să le facem să apară acum ca oraşe româneşti. Din acest punct de vedere, întîi, trebuie să le dăm aer. Pînă acum ele n-aveau aer, cu toate că unele oraşe aveau străzi largi. De aceea, trebuie făcute pieţe largi. Să profităm de faptul că au fost distruse casele de acolo şi să facem comasări de proprietăţi şi să dăm spaţii mari fiecărui locuitor. Casele să se facă în stil moldovenesc, în afară de prăvălii şi de localurile autorităţilor, pentru care trebuie ca o comisiune tehnică, împreună cu arhitecţi specialişti şi cu toţi cei de resort din Ministerul Lucrărilor Publice să pornească o activitate de reconstrucţie.
Nu trebuie să alerge g-ralul Voiculescu în această privinţă. Prin urmare, să nu caute d-sa arhitecţii. Să se facă studiile necesare. Am dat indicaţii în această privinţă, pentru că vreau să fac în faţa Catedralei din Chişinău un Osuar, pentru toţi eroii căzuţi în lupta pentru această provincie. Lucrarea va fi făcută în faţa Catedralei, după un plan pentru care am dat numai indicaţiuni generale. N-am intrat în detalii, pentru că nu sînt artist şi nici n-am studii urbanistice. Trebuie să fie trimişi acolo urbaniştii şi arhitecţii specializaţi, care să soluţioneze această problemă.
Pe urmă trebuiesc soluţionate şi toate celelalte chestiuni care se pun în legătură cu aceste oraşe: apă, electricitate, instalarea de fabrici, grădini publice.
Toate acestea sînt o serie de probleme care trebuie să fie studiate amănunţit, după topografia locului şi după necesităţile actuale şi viitoare ale oraşului. (…)
Noi vom face o piaţă foarte mare în mijlocul oraşului, în jurul Catedralei, o piaţă enormă, deschizînd în felul acesta Catedralei o mare vedere înspre apă. În jurul acestei pieţe enorme, care va fi şi grădina publică, se vor face construcţii administrative şi, absolut, toate prăvăliile. Construcţiile acestea administrative trebuie astfel făcute încît la etajul II şi III să fie autorităţile, iar jos să fie prăvăliile, care să producă venituri. Celelalte case ale autorităţilor se strîng de la periferie în spatele acestor străzi largi şi spaţioase. Prin acest mijloc oraşul se va restrînge. (…)”
De remarcat, fie şi la o simplă privire, ambiţia marilor construcţii, menite a da aer oraşelor, semn al unei acute conştiinţe a istoriei. Cine umblă la Geografie, precum Ion Antonescu şi Nicolae Ceauşescu o face din credinţa că umblă la Istorie, punînd-o să scrie despre marile prefaceri. Spre deosebire de Mihai Antonescu, mai degrabă moderator de dezbatere decît premier, Mareşalul nu angajează dialoguri cu miniştrii, nu-i consultă, nu supune viziunea sa ronţăielii lor. Aşa cum se vede de aici el dă ordine. Ceilalţi au venit pe lume numai pentru a-i îndeplini indicaţiile.
Nu în ultimul rînd, momentul cu Planurile de reconstrucţie a Chişinăului sporesc melancolia celor care înţeleg din Istorie că, la fel ca în viaţă, Omul propune, Dumnezeu dispune. În septembrie 1941 Mareşalul făcea planuri pe cel puţin un deceniu. Cei din jurul mesei erau convinşi că ele se vor îndeplini. De unde să ştie Mareşalul că peste un an Dumnezeu va pune la cale Lovitura de destin de la Stalingrad?!
NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro