Ion Cristoiu: Mareşalul se interesează de câte kilograme de roşii sunt necesare pentru prepararea unui kilogram de bulion

• Ion Cristoiu: Am început în aeroport (chiar şi la coada de la boarding) volumul V al Stenogramelor. Cel puţin pînă acum sînt şedinţe conduse de Mareşal. Trec în viteză peste ele: sînt toate consacrate aprovizionării şi îndeosebi Războiului cu specula deschis şi susţinut de Mareşal.
• Ion Cristoiu: Ce remarc? Obsesia Mareşalului de a controla totul, de a impune totul. Intervenţiile sale din şedinţe mărturisesc vizite surpriză în pieţe, de cele mai multe ori sub acoperire de client obişnuit.
• Ion Cristoiu: Soluţiile Mareşalului sînt toate de forţă: trimiterea în lagăr, împuşcarea, bîta. Cu toate acestea, şedinţele Consiliului de miniştri dau seamă de o corupţie invincibilă. Specula, învîrteala, ciupeala, goana după îmbogăţire ilicită sînt realităţi pe care nu le poate birui nici un regim de autoritate militară precum cel al Mareşalului.

Prozator. La 1 ianuarie 1894, Caragiale îi trimite unui anume GN Grideanu o Carte poştală.

Zic, un anume , silit de împrejurări. Excelentă ca transcriere exactă a epistolelor marelui dramaturg, Corespondenţa , editată de Academie în seria Opere, păcătuieşte prin absenţa referirilor la persoane, contextul şi subiectele abordate. Scrisorile lui Caragiale sînt încîntătoare şi luate în sine. Ele şi-ar spori infinit importanţa dacă ar fi însoţit de note de istorie. Contează din acest punct de vedere care îi sînt adresa scrisorile sau chiar cărţile poştale, ce subiect e pus în discuţie, motivele pentru care scriitorul pune mîna pe toc.

Pentru a şti cine era GN Grideanu şi de ce-i scrie astfel Caragiale, am cotrobăit mult prin dicţionare, inclusiv prin faimosul Dicţionar al Contemporanilor , întocmit de Dim R. Rosetti.

Jale iapa.

Nimic despre personaj în Enciclopedia română , scoasă la Minerva, în Dicţionarul enciclopedic ilustrat al editurii Cartea românească , în Enciclopedia Cugetarea , realizată de Lucian Predescu.

Mă resemnez cu datele trecute de Caragiale la Destinatar:

„ D-sale

Domnului GN Grideanul

Membru etc., etc., etc. român

La magazinul său propriu cu firma

La Ccoconaşul tricolor

Loco ”.

Caragiale trimite Cartea poştală unui „apropitar” de magazin, probabil alimentar. Astfel se explică într-un fel de conţinut.

Savoarea textului – un text de circumstanţă, în genul celor iscălite de Nichita Stănescu pe Notele de plată de la restaurant – ţine însă de autor.

De genialul Caragiale care face proză pînă şi pe Cărţile poştale:

„ Crenvirştul internaţional salută cu respect cîrnatul român.

Berea cosmopolită felicită cu stimă pelinul naţional.

Berarul Caragiale salută şi felicită cu dragoste pe confratele său d. G. Grideanu, supranumit Cconaşul român.

La mulţi ani cu fericire şi cu toate cele dorite,

IL Caragiale

Membru român al Societăţii internaţionale a Chelnerilor din tînărul Regat al României”.

*

Gospodar.      Am început în aeroport (chiar şi la coada de la boarding) volumul V al Stenogramelor . Cel puţin pînă acum sînt şedinţe conduse de Mareşal. Trec în viteză peste ele: sînt toate consacrate aprovizionării şi îndeosebi Războiului cu specula deschisă şi susţinută de Mareşal.

Ce remarc?

Obsesia Mareşalului de a controla totul, de a impune totul. Intervenţiile sale din şedinţe mărturisesc vizite surpriză în pieţe, de cele mai multe ori sub acoperire de client obişnuit. Amuzantă mi-a părut o discuţie cu o precupeaţă din Ismail, relatată miniştrilor în şedinţa Consiliului de aprovizionare din 7 octombrie 1941:

„Pătlăgele roşii, cînd nu se scumpiseră, erau 5-6 lei kg, pentru bulion mi-a cerut 100 lei kg, cînd pătlăgelele roşii erau numai 2 lei la Ismail. Sunt protestat. Am întrebat cîte kilograme de roşii sînt necesare pentru prepararea unui kilogram de bulion. Mi-a spus că trei kilograme. Precupeaţa, de la care cumpăram, mi-a spus aceasta. Şi atunci am întrebat-o de ce a cerut atît pentru bulion. Ea întors-o numaidecît şi mi-a răspuns: Eu cer, dacă mi se dă. Îndată ce a văzut că o aduc la realitate, mi-a spus că ea a cerut acest preţ, dar asta nu însemnează că şi vinde la preţul cerut, fiiindcă nu-i dă nimeni ce cere. Nu ştia cine sînt.”

Acesta e Mareşalul.

Un soi de şef al aprovizionării pe unitatea militară care e România.

Merge prin pieţe, întreabă cît sînt roşiile, se enervează să sînt prea scumpe, efect al speculei, după care vine în Consiliul de miniştri, îi ia la bastoane pe miniştri, dovedind că ştie mai bine ca ei realităţi, şi în final impune legi, hotăriri de Guvern. Faţă de miniştri e limpede că are o superioritate ivită nu numai din postura de Conducător, dar şi de şef care face teren, care cunoaşte realităţile mai bine ca toţi.

Soluţiile Mareşalului sînt toate de forţă: trimiterea în lagăr, împuşcarea, bîta. Cu toate acestea, şedinţele Consiliului de miniştri dau seamă de o corupţie invincibilă. Specula, învîrteala, ciupeala, goana după îmbogăţire ilicită sînt realităţi pe care nu le poate birui nici un regim de autoritate militară precum cel al Mareşalului.

NOTĂ : Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro