- Amestecul Serviciilor în tulburările de stradă are în România de o tradiţie solidă, indiscutabilă, în diversiunile puse la cale de Siguranţă în anii interbelici.
- Un congres studenţesc ţinut la Oradea sub guvernarea Vintilă Brătianu, avînd la Interne pe ambiţiosul I. G. Duca, se transformă într-un spaţiu al tulburărilor.
- Nae Ionescu în articolul, Dar studenţii?…, în Cuvîntul, 12 februarie 1928, se ocupă de procesele unora dintre cei care au devastat, antisemit, magazine şi prăvălii la Oradea:
Amestecul Serviciilor în tulburările de stradă are în România de o tradiţie solidă, indiscutabilă, în diversiunile puse la cale de Siguranţă în anii interbelici.
Advertisment
Un congres studenţesc ţinut la Oradea sub guvernarea Vintilă Brătianu, avînd la Interne pe ambiţiosul I. G. Duca, se transformă într-un spaţiu al tulburărilor.
Nae Ionescu în articolul, Dar studenţii?…, în Cuvîntul, 12 februarie 1928, se ocupă de procesele unora dintre cei care au devastat, antisemit, magazine şi prăvălii la Oradea:
Recomandări
„Ne vine de la Craiova o scrisoare: simplu, stîngaci, în fraze rupte de năvala lăuntrică a unui mare năcaz, un părinte ne întreabă cum se face că atîţia oameni se găsesc să ceară amnistie pentru Bujor, care se ştie doară cîtă are pe suflet, şi nimeni nu se gîndeşte a reclama aceeaşi amnistie pentru studenţii cari zac încă prin cazematele de la Jilava.
Pe acest părinte îndurerat trebuie să-l lămurim; ca să se dumirească şi el – dar şi studenţii cari se agită infructuos în căutarea unei soluţii, pentru a repara o nedreptate evidentă. Studenţii de la Jilava nu vor fi amnistiaţi. Guvernul, care îngăduie lui Cristescu-Plăpumarul, vechi comunist în legătură cu poliţia, să «se cuminţească», pentru a putea intra în noua mişcare socialistă, poate amnestia cel mult pe Bujor. Dar nu pe studenţi. Guvernul d-lui Duca ştie foarte bine că adevăraţii vinovaţi în devastările de la Oradea au fost demult «făcuţi scăpaţi» şi că cei care zac încă în închisoare sînt, în marea lor majoritate, ţapi ispăşitori. Guvernul ştie că e nedrept şi pătimaş; şi tocmai aici e nodul întregei afaceri.
Căci, după condamnările – cu judecată – de la Consiliul de Război, au urmat condamnările, fără nici un fel de judecată prealabilă, de la Universitate. Au fost eliminaţi, prin înfrîngerea celor mai elementare reguli de omenie, studenţi daţi delicvenţi pe listele poliţiei.
Vă închipuiţi că d-nii Duca şi complicele său Pangratti s-au îndoit un singur moment de revolta pe care eliminările de la Universitate o vor provoca? Credeţi poate că eminentul cîştigător în ale legii, pe care o întoarce pe toate părţile, tocmai pentru ca să o calce mai bine, rectorul Pangratti, nu-şi dă seama că autonomia universitară a fost lezată? Ar fi copilăresc să cădem în asemenea cursă. Nu. Ci toate au fost astfel făcute, ca să provoace. Şi, cînd intenţia aceasta e vădită, cînd, somat să revină asupra pedepselor, rectorul recomandă o soluţie dilatorie, putem nădăjdui în amnistierea studenţilor? Dar asta ar însemna pur şi simplu încetarea unei agitaţii – şi, în socotelile subversive ale d-lui Duca, liniştea este exclusă.”
Anunţul unei greve universitare declanşate de studenţi îl face pe publicist să se întrebe dacă nu cumva îşi va băga aici coada Siguranţa Generală, Mătuşa Varvara, cum îi spunea comuniştii ilegalişti în perioada dintre războaie, Mătuşa SRI-ului de azi, cum i-am zice noi, martori la atîtea mişcări de stradă de origine necunoscută:
„Fapt e că astăzi studenţii, înţelegînd că nu mai au nimic de aşteptat de la simţul de dreptate al celor mari, se consfătuiesc în vederea declarării grevei. Să nu ne înşelăm singuri. La noi, grevă universitară însemnează scandal; trebuie să însemneze scandal. Dar scandalul poate fi de două feluri: benign – întreţinînd o agitaţie pe care, la urma-urmelor, o mai poate ajuta şi Siguranţa Generală – sau violent.
Primul fel de scandal e cel pe care îl doreşte d-l Duca. De cel de-al doilea se teme. Pe care vor şi pe care pot să-l facă studenţii? Depinde cum sînt: studenţi ai Universităţii, sau agenţi ai Siguranţei Generale.”
Partenerii noștri