- Ion Cristoiu: Pe 11 decembrie 1994, Boris Elţîn decide trimiterea de trupe în Cecenia, componentă a Federaţiei Ruse care-şi proclamase independenţa. Moscova era condamnată să intervină.
- Ion Cristoiu: Campania rusă din Cecenia pare-a confirma că istoria se repetă. Cel puţin la nivelul Rusiei. Indiferent de rezultatul intervenţiei militare din Caucaz, un lucru e limpede. Confruntarea cu cecenii a dezvăluit opiniei publice ruseşti starea dezastruoasă în care se află armata rusă.
- Ion Cristoiu: Incontestabil, ecoul dezastrului rusesc din Cecenia va lovi temeliile sistemului guvernat de Boris Elţîn. Ca şi Nicolae al II-lea, actualul preşedinte al Rusiei va pierde mult din autoritatea şi credibilitatea sa.
Care se duc. Scriam pe 15 mai 2017:
„Unul dintre titlurile care mă impresionează prin melancolia presupusă autorului e Bucureştii ce se duc, al cărţii publicate de Henri Stahl în 1910 la Tipografia Neamul Românesc.
După cum sugerează puternic şi titlul, e o carte despre un oraş care se duce în uitare prin modernizarea în ritm galopant.
Păstrînd proporţiile, cred c-aş putea scrie şi eu o carte, inspirată din postdecembrism, despre Politicienii ce se duc, sau, mai bine zis, despre Politicienii ce s-au dus în uitare.
Zilele trecute, Bogdan Iacob de la site-ul InPolitics.ro m-a sunat pentru a mă provoca întrebîndu-mă:
– Ce ştiţi despre Valentin Gabrielescu?
– Ţărănistul, am zis eu în chip automat, şeful Comisiei care a anchetat evenimentele din decembrie 1989, născocitorul termenului de Loviluţie, fost secretar general adjunct al PNŢCD?
– Da, a confirmat Bogdan Iacob.
–Păi, n-a murit? am întrebat eu, exprimînd astfel bombăneala că sînt întrebat despre un mort.
– Nu, n-a murit. Trăieşte, are 102 ani – a răspuns Bogdan Iacob.
Mi-am dat seama, după ce-a închis telefonul, c-ar fi trebuit să adaug:
Trăieşte ca persoană fizică, dar ca politician s-a dus, l-a uitat toată lumea.
Politicieni care s-au dus, în sensul c-au trecut în uitare ca şi cum ar fi murit sau că nu mai interesează pe nimeni, ştiu mulţi în postdecembrism.”
*
Un nou 1905. Multe dintre comentariile mele gazetăreşti rezistă prin raportarea unui eveniment al prezentului, supus analizei, la un alt eveniment, din trecut, asemănător cu acesta, despre ale cărui efecte ştim. Pe baza ştiinţei noastre putem lansa ipoteze despre evoluţia evenimentului prezent, abordat de Istoricul zilei care e ziaristul. Pe 11 decembrie 1994, Boris Elţîn decide trimiterea de trupe în Cecenia, componentă a Federaţiei Ruse care-şi proclamase independenţa. Moscova era condamnată să intervină. După destrămarea URSS putea urma destrămarea Federaţiei Ruse. Bilanţul debutului îl făceam în articolul Un nou 1905?, din Evenimentul zilei, 5 ianuarie 1995. Scriam atunci:
„Nu numai propagandiştii bolşevici, dar şi istoricii serioşi cad de acord că dezastrul militar numit războiul ruso-japonez din anii 1904-1905 a zgîlţîit zdravăn temeliile şubrede ale Imperiului ţarist. Datele sînt deja cunoscute. Urmare a unei politici aventuriste duse de ţarul Nicolae al II-lea în Extremul Orient, Japonia se pune în mişcare împotriva Rusiei, atacînd prin surprindere în noaptea de 26 spre 27 ianuarie 1904, fortăreaţa Port Arthur. Început oficial prin declaraţia de război a Rusiei din 9 februarie 1904, conflictul se încheie în 14 octombrie 1905 printr-un tratat de pace în urma căruia Rusia pierdea Port Arthur-ul, Sahalin-ul, calea ferată din Manciuria de Sud şi era constrînsă să renunţe la ambiţiile sale privind Coreea. Condiţiile asumate de ruşi prin tratatul de pace nu spun aproape nimic despre catastrofa care a fost războiul. Armata rusă, a suferit înfrîngeri umilitoare. Pagubele materiale au fost imense. În bătălia de la Tsushima din 27 mai 1905, ruşii pierd 26 de nave, din 38: 20 scufundate şi 6 capturate de japonezi. Pagubele umane sînt şi ele răsunătoare. Bătălia de la Mukden din10 martie 1904 se soldează cu 92.000 de morţi. Comandantul flotei ruseşti cade prizonier. Nici aceste pagube, la rîndu-le, nu reuşesc însă să spună totul despre situaţia dezastruoasă a armatei ruse. Războiul din Extremul Orient a fost un test decisiv pentru armata rusă şi, prin ea, pentru Imperiul ţarist. Atît armata cît şi Imperiul s-au prezentat catastrofal.
Conflictul cu Japonia a dezvăluit pînă în adîncuri, ca o străfulgerare, toate slăbiciunile Rusiei din acel moment. Armata era prost pregătită din punct de vedere uman şi material. În loc să lupte, comandanţii se ciorovăiau. Ordinele erau contradictorii. Mişcările tactice, de o aberaţie absolută. Bunul plac făcea ravagii. Fiecare ofiţer rus avea cîte 4-5 ordonanţe. Luptătorii tineri, îndrăzneţi, erau ţinuţi în spatele frontului. În loc să tragă cu puşca în japonezi, ei văcsuiau ciubotele ofiţerilor. Aiureala pare descinsă din proza gogoliană. Amiralul Alexeev, guvernatorul general al posesiunilor ruse din Extremul Orient şi şeful suprem al campaniei din Manciuria, avea la dispoziţie un tren special. Cum domnia sa nu suporta să călătorească pe timpul nopţii, trenul staţiona pînă dimineaţa în cîte o gară de pe calea ferată care ducea spre front. Amiralul avea însă o ciudăţenie. Nu, putea să doarmă decît dacă în jurul său era linişte perfectă. În consecinţă, cîtă vreme el se afla în patul din trenul special, nici un tren nu putea să treacă prin gară dinspre sau înspre front. Nopţi întregi aprovizionarea armatei ruse era paralizată de capriciile unui comandant. Starea armatei ruse era însă o oglindă perfectă a stării Imperiului. Tot ce rodea pe dinăuntru sistemul ţarist putea fi întîlnit în toată splendoarea sa în armata pornită împotriva japonezilor dezordinea exemplară, lipsa de realism, aventurismul, corupţia. Spectaculoasele înfrîngeri suferite de militarii ruşi din cauza acestor slăbiciuni au lovit puternic autoritatea şi credibilitatea ţarului Nicolae al II-lea.
Campania rusă din Cecenia pare-a confirma că istoria se repetă. Cel puţin la nivelul Rusiei. Indiferent de rezultatul intervenţiei militare din Caucaz, un lucru e limpede. Confruntarea cu cecenii a dezvăluit opiniei publice ruseşti starea dezastruoasă în care se află armata rusă. O stare care nu face altceva decît să reflecta dezastrul care defineşte Rusia condusă de Boris Elţîn. Ca şi în timpul războiului din 1904-1905, armata e slab pregătită profesional şi moral. Nu există o tactică limpede. Ordinele se bat cap în cap. Deciziile venite de la Moscova sînt contradictorii. Pierderile umane şi materiale sînt înfricoşător de mari în raport cu proporţiile adversarului. Spre uluirea întregii, Rusii, o armată care pînă mai ieri făcea să tremure o întreagă planetă s-a împotmolit în confruntarea cu mîna de oameni ai generalului Dudaev. Incontestabil, ecoul dezastrului rusesc din Cecenia va lovi temeliile sistemului guvernat de Boris Elţîn. Ca şi Nicolae al II-lea, actualul preşedinte al Rusiei va pierde mult din autoritatea şi credibilitatea sa. Deocamdată ruşii nu şi-au revenit din buimăceală. Cînd se vor trezi însă, întreg eşecul va fi pus pe actuala stare de lucruri din Rusia.
În 1905, de dezastrul militar rusesc au profitat adversarii fanatici ai lui Nicolae al II-lea. Cine se va folosi acum, în 1995, de umilirea armatei ruse în campania din Cecenia ? Mai mult ca sigur, ca şi în 1905, adversarii fanatici ai puterii de la Moscova. Adică tocmai cei care consideră firava democraţie din Rusia, responsabilă de catastrofa pe care o traversează moştenitoarea răposatei URSS. Vin vremuri grele! Nu numai pentru democraţia din Rusia, dar şi pentru Occidentul care asistă, uluit şi neputincios, la întîmplările sîngeroase din Cecenia.” (Ion Cristoiu, Un nou 1905?, Evenimentul zilei, 5 ianuarie 1995)
Consecinţele dezastrului s-au văzut imediat în ascensiunea naţionalismului rus, trezit din umilirea de trei ani care a fost domnia lui Boris Elţîn. Faţă de 1905, 1994 s-a dovedit benefic pînă la urmă pentru renaşterea Rusiei.
*
Scriam pe 14 iulie 2014
Pe piaţa politică, în curînd, un brand de excepţie disponibil: PDL!
O ştire dată de mai multe ziare ne anunţă că săptămîna asta şefii PDL şi PNL vor decide fuziunea. Aceeaşi ştire ne anunţă că Statutul noii formaţiuni a fost finalizat de o Comisie Mixtă care ar fi lucrat intens în ultimul timp. Denumirea partidului va fi, judecînd după fermitatea liderilor PNL şi resemnarea liderilor PDL, PNL. Aşadar, în curînd vom vedea la televizor pe liberalul Vasile Blaga, urmaş al lui Ionel Brătianu, pe liberala Sulfina Barbu, strănepoată a lui I. G. Duca şi pe liberala Anca Boagiu pur şi simplu vorbind în numele liberalismului românesc. Prin înghiţirea PDL de către PNL, pe piaţa politică rămîne disponibil brandul PDL. Un brad excepţional, dacă ne gîndim că exprimă ani de guvernare, un partid care a dat preşedintele Republicii, o formaţiune care a cîştigat alegerile parlamentare, care s-a opus cu brio atotputernicului PSD. Cine va pune mîna pe acest brand, partid s-a făcut! Mai ales că Vasile Blaga îl dă pe gratis!
NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro