• Ion Cristoiu: Volumul 1 din Însemnări zilnice ale lui Argetoianu: Încurcătura, după Nae Ionescu, în situaţia de azi, se datorează faptului că Regele vrea să le facă toate numai el, şi le face prost fiindcă nu ştie să le facă. Ca să nu stea nimeni în calea voinţei sale, a înlăturat şi înlătură din jurul lui toţi oamenii inteligenţi.
  • Ion Cristoiu: Nae Ionescu e furios pe Carol al II-lea, pentru că şi-a asumat rolul de dictator. Păi nu-i recomanda asta însuşi Nae Ionescu pe vremea cînd îi era sfătuitor?! De fapt, Nae Ionescu se revoltă nu pentru că Regele le face pe toate, ci pentru că nu le face sfătuit de Nae Ionescu
  • Ion Cristoiu: Nenorocirea dictaturilor, dar şi a democraţiilor atinse de autoritarism stă în nevoia Şefului de a promova doar inşi sub nivelul său intelectual şi politic. E un nărav strîns legat de complexul de inferioritate.

Pe la unu noaptea, după ce-am terminat de înregistrat Jurnalul meu video, trec la verificarea noului IPad. Cum se întîmplă cu toate device-urile noi cumpărate, vreau să-i văd performanţele, mai precis să mă bucur că are, deşi în cele mai multe cazuri în scurt timp voi uita de el. Una dintre cele mai preţioase aplicaţii pentru mine rămîne Vflat, sau cam aşa ceva, cea mai bună pentru OCR-izare, căutată mult timp printre aplicaţiile cu pretenţii de transformare în word a PDF-urilor. Vreau să văd dacă pe I Pad e la fel de bună ca şi pe Samsung. Pentru asta am nevoie de un exerciţiu. Şi – socotesc – unul care să-mi fie de folos şi pentru Diario. Pe stînga, aşezat pe aparatul de transformat casete video în Mp3, lăsat în paragină, pentru că m-am apucat de altceva, văd volumul 1 din Însemnări zilnice ale lui Constantin Argetoianu. După o scurtă răsfoire dau peste o însemnare din 14 mai 1936. O OCR-izez rapid (merge parcă mai bine decît la Samsung) şi mi-o trimit pe e-mail. Iat-o luată de dimineaţă şi pusă pe Diaro:

„Nae Ionescu a venit azi pe la mine. E mai ambalat ca oricînd asupra Gărzii de Fier. Vine de la Braşov, unde a depus ca martor la procesul studenţilor acuzaţi de profanarea monumentului lui Duca din gara Sinaia. Crede că studenţii (printre ei este şi Alexandru Cantacuzino, student «honoris causa») vor fi condamnaţi. E indignat împotriva Regelui care i l-a trimis pe Gravrilă Marinescu să-i spună că ar vrea să ia contact cu conducătorii Gărzii, dar pe ascuns. Nae ar fi răspuns că Garda nu face nimic clandestin (!!)

«Încurcătura, după Nae Ionescu, în situaţia de azi, se datorează faptului că Regele vrea să le facă toate numai el, şi le face prost fiindcă nu ştie să le facă. Ca să nu stea nimeni în calea voinţei sale, a înlăturat şi înlătură din jurul lui toţi oamenii inteligenţi. Iată de ce în fruntea Guvernului e un farsor mediocru ca Tătărescu, în fruntea Armatei, un imbecil înfumurat ca Paul Angelescu, în fruntea Fundaţiilor Regale, din care a făcut un adevărat Minister al Educaţiei Naţionale, două nulităţi, din care un caraghios, Gusti. Iată de ce în fruntea Curţii e un Urdăreanu sau un Stârcea. El, el şi iar el, nimeni să nu-i stea în cale, toate să le hotărască el, prosteşte, şi nimeni să nu zică «nu». Până şi trecutul trebuie şters. Armata? Începe de la el, a costumat-o după gustul lui, a înarmat-o sau a dezarmat-o după priceperea lui. Academia Română? În lături face el altele, Academia de Ştiinţă şi Academia de Medicină.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Învăţămîntul? Zidească dr. Angelescu cîte şcoli o vrea, spiritul public îl fasonează el prin Fundaţiile Regale, prin Gusti şi Sandu Rosseti. Politica externă? Poate să se zvârcolească Titulescu cît o vrea, adevărata politică el o face. Nu numai că are ambiţia să facă totul el însuşi, încurcîndu-le pe toate, dar mai urăşte şi de moarte pe toţi înaintaşii săi, urmărind cu tenacitate dărîmarea operei lor. E singura îndeletnicire în care va reuşi. A mai avut ţara românească, adică Moldova, aşa o pacoste: pe Ştefănică Vodă, care în invidia şi ura lui, n-a făcut decît să distrugă tot ce întemeiase Ştefan cel Mare şi să ucidă sau să piardă pe toţi sfetnicii marelui Voievod pe care îi mai întîlnea în preajma sa. Crede-mă, domnule Argetoianu, nu mai este nimic de făcut cu acest degenerat». Nae Ionescu mi-a mai spus multe.

Omul e amărât şi nu poate vorbi decît cu amărăciune, dar cu toate exagerările lui, în multe are dreptate.”

Dincolo de constatarea că aplicaţia merge brici pe noul IPad, trebuie să remarc:

a. Nae Ionescu e furios pe Carol al II-lea, pentru că şi-a asumat rolul de dictator.

Păi nu-i recomanda asta însuşi Nae Ionescu pe vremea cînd îi era sfătuitor?! De fapt, Nae Ionescu se revoltă nu pentru că Regele le face pe toate, ci pentru că nu le face sfătuit de Nae Ionescu.

b. Nenorocirea dictaturilor, dar şi a democraţiilor atinse de autoritarism stă în nevoia Şefului de a promova doar inşi sub nivelul său intelectual şi politic. E un nărav strîns legat de complexul de inferioritate. Geniul politic nu se teme de talentele din jur, sigur fiind că doar el e geniu.

c. Nae Ionescu se referă la Ştefăniţă Vodă, nepotul schizofrenic al lui Ştefan Cel Mare, pictat de Delavrancea în Viforul, personaj sinistru de Game of Thrones.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro