- Ion Cristoiu: În amplu portret Nicolae Iorga (Editura Carpaţii, Madrid, 1957), Pamfil Şeicaru se ocupă şi de relaţia marelui istoric cu femeile. Paginile sale confirmă un adevăr: „N. Iorga avea o mare admiraţie pentru femei, dar era şi timid şi de severă concepţie morală”.
- Ion Cristoiu: Ca să pună mîna pe el – scrie Pamfil Şeicaru – Marioara Voiculescu l-a chemat la ea acasă sub pretextul că vrea s-o îndrume pentru rolul Doamnei lui Ieremia din piesa lui Iorga (Istoricul avea mania de a se crede dramaturg).
- Ion Cristoiu: Timiditatea, mai ales cînd vine de la personalităţi, incită femeile. Eliza Brătianu, viitoarea nevastă a lui Ionel Brătianu (pe care acesta i-a luat-o lui Marghiloman, şeful Opoziţiei), îl pune şi ea la grea încercare pe Iorga.
Partizanatul impus. Am scris undeva şi cred că am şi publicat, tot, undeva, despre riscul de a fi neutru în România patimilor de galerie. Cînd divizarea pe un subiect sau într-un eveniment atinge culmea, a rămîne la mijloc, refuzînd să treci într-o parte sau într-alta, te poate costa. Caragiale istoriseşte cu umor negru, în Atmosferă încărcată, ce-a păţit într-o zi de mare zarvă social-politică, încercînd să rămînă independent. Nikolai Morozov a fost la Tîrgu Mureş în zilele lui martie 1990, cînd românii s-au păruit cu ungurii. Ziarist străin, el a venit la faţa locului pentru a fi martor neutru. Angajarea asta profesională îl va costa. Scrie el în cartea Corespondentul TASS a văzut totul, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 2002:
„Am plecat la Tîrgu-Mureş cu intenţia de a vedea şi de a înţelege esenţa iraţională a naţionalismului care duce la urmări atît de dramatice. Bilanţul tragic al acelei nopţi din Tîrgu-Mureş a fost 3 morţi şi 296 de răniţi. Tot timpul cît m-am aflat în oraş,m-a urmărit un gînd: de unde provine ura pentru «venetici»? Ce înseamnă elementul orb al naţionalismului mi-a fost dat să încerc pe propria mea piele la Tîrgu-Mureş. Chiar în prima zi, aflîndu-mă printre manifestanţii maghiari, m-am adresat în româneşte ofiţerului care comanda cordonul de soldaţi, încercînd să intru în primărie. Cînd m-am întors înapoi în mulţime, furia oamenilor s-a prăbuşit brusc asupra mea: m-au înjurat, cineva a încercat să mă lovească şi abia am reuşit să mă feresc de o piatră care zbura drept în capul meu. A doua zi, în aceeaşi piaţă, demonstrau românii. În timp ce-mi notam în grabă cuvîntarea lui Gelu Voican Voiculescu, un bărbos uriaş care stătea lîngă mine mi-a ţipat dintr-o dată furios drept în faţă: «Eşti ungur!», şi mi-a smuls agenda din mînă. Abia cu ajutorul militarilor care îl înconjurau pe şeful comisiei guvernamentale mi-am recuperat block-notes-ul. Aşadar, era să-mi plătesc echidistanţa destul de scump!”
*
Eliza Brătianu nu avea izmene. În amplu portret Nicolae Iorga (Editura Carpaţii, Madrid, 1957), Pamfil Şeicaru se ocupă şi de relaţia marelui istoric cu femeile. Paginile sale confirmă un adevăr:
„N. Iorga avea o mare admiraţie pentru femei, dar era şi timid şi de severă concepţie morală”.
Ca să pună mîna pe el – scrie Pamfil Şeicaru – Marioara Voiculescu l-a chemat la ea acasă sub pretextul că vrea s-o îndrume pentru rolul Doamnei lui Ieremia din piesa lui Iorga (Istoricul avea mania de a se crede dramaturg). Acidul gazetar descrie scena descrie scena:
„În ziua convenită, Marioara Voiculescu s-a pregătit nu numai ca actriţă ci şi ca femeie. Era gata să joace marea scenă a seducţiei.
O bătaie sfioasă în uşă; Marioara Voiculescu, într-o elegantă şi transparentă rochie de casă, s-a grăbit să-i deschidă. N. Iorga a făcut loc să treacă mai întîi coana Catinca. Ne putem imagina migrena Marioarei Voiculescu, văzîndu-şi planul zădărnicit”.
Timiditatea, mai ales cînd vine de la personalităţi, incită femeile. Eliza Brătianu, viitoarea nevastă a lui Ionel Brătianu (pe care acesta i-a luat-o lui Marghiloman, şeful Opoziţiei), îl pune şi ea la grea încercare pe Iorga. Povesteşte Pamfil Şeicaru:
„Eliza Brătianu, sora lui Barbu Ştirbey, fusese căsătorită, prima oară, cu Alexandru Marghiloman, care avea, la Buzău, o splendidă vilă «Albatros» cu un parc imens. Din cine ştie ce capriciu de femeie, a invitat la «Albatros» pe tînărul savant N. Iorga. După masă, Eliza Marghiloman a cerut lui N. Iorga să o întovărăşească în plimbarea pe care o făcea zilnic în parc. Dialog obişnuit, cu teme literare, mijloc folosit totdeauna de o femeie inteligentă cînd tatonează sensibilitatea unui om. Zărind într-un prun, chiar în vîrf, o prună coaptă, Eliza Marghiloman cu agilitatea unei pisici s-a urcat într-un pom şi nu s-a lăsat pînă nu a cules fructul rîvnit. Problema s-a complicat cînd a trebuit să se coboare şi atunci a rugat pe Iorga să o prindă în braţe ca să nu cadă.
«Ei, dragă, nu avea izmene şi i se vedea tot. Am întors capul de ruşine cînd şi-a dat drumul în braţele mele. I se vedea tot».”
NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro