- Ion Cristoiu: Rolul moral al trecutului. Stelian Popescu îi îndeamnă pe politicienii prezentului său la cunoaşterea trecutului naţional pentru a găsi aici izvoare morale: o face prin tableta Aşa a fost odată, Universul, 27 iulie 1940.
- Ion Cristoiu: Sîntem în iulie 1940, la o lună de la Diktatul de la Moscova şi în plină nelinişte faţă de marile bulversări de pe plan internaţional. Învăţătura de tras ar fi refuzul tezei că marile noastre înfăptuiri s-au datorat norocului. Dimpotrivă – crede Stelian Popescu – ele s-au datorat conducătorilor noştri, mai precis înţelepciunii acestora.
- Ion Cristoiu: Noi refuzăm să legăm viitorul neamului de noroc, tocmai fiindcă, privind trecutul, putem afirma cu mîndrie că înfăptuirile mari ale neamului au fost realizate numai prin înţelepciunea şi prevederea tuturor conducătorilor lui.
Ion Cristoiu: Rolul moral al trecutului. Stelian Popescu îi îndeamnă pe politicienii prezentului său la cunoaşterea trecutului naţional pentru a găsi aici izvoare morale: o face prin tableta Aşa a fost odată, Universul, 27 iulie 1940.
Geniul publicistic arghezian: „Şi sub un titlu pe care-l vom mai tăcea cîteva zile” (Tudor Arghezi, Reviste-cărţi în Viaţa socială, an. II, nr. 5-6, mai-iunie 1911).
„Sîntem obişnuiţi să descoperim în pielea naţionaliştilor noştri surprize ca-n pocnitori.” (Tudor Arghezi, „Neamul românesc” şi „Facla” jidovească, în Facla, 9 iulie 1911).
*
Rolul moral al trecutului. Stelian Popescu îi îndeamnă pe politicienii prezentului său la cunoaşterea trecutului naţional pentru a găsi aici izvoare morale: o face prin tableta Aşa a fost odată, Universul, 27 iulie 1940:
„Dar, în conducerea destinelor unei ţări, în asemenea vremuri de îngrijorare, evocarea trecutului, pătrunderea învăţămintelor ce decurg din el, nu slăbesc cu nimic prezentul. Dimpotrivă, pildele trecutului pot înviora şi încuraja pe acei dintre conducători cari ar avea ezitări în hotărîrile ce trebuie să le ia, pot întări credinţa în forţele vii ale naţiunii şi pot da, în acelaşi timp, îndemnul necesar de a ţine cît mai trează conştiinţa naţională. Istoria unui neam nu este alcătuită din epoci răzleţe şi fără legătură între ele. Evocarea exemplelor glorioase săvîrşite de fii mai de seamă ai neamului, cercetarea lor pentru găsirea unui îndreptar al prezentului, devine în vremuri de îngrijorare o datorie ordonată de înţelepciune adevărată şi pe care toţi acei cari vor să slujească în mod cinstit şi cu strălucire neamul, trebuie s-o îndeplinească în mod curajos.”
Ce învăţătură ar trebui trasă din trecut astfel încît să răspundă nevoilor prezentului? Judecarea răspunsului dat de Stelian Popescu trebuie să ia în considerare împrejurările în care apare tableta. Sîntem în iulie 1940, la o lună de la Diktatul de la Moscova şi în plină nelinişte faţă de marile bulversări de pe plan internaţional. Învăţătura de tras ar fi refuzul tezei că marile noastre înfăptuiri s-au datorat norocului. Dimpotrivă – crede Stelian Popescu – ele s-au datorat conducătorilor noştri, mai precis înţelepciunii acestora:
„Trecutul ne îndreptăţeşte să respingem cu hotărîre afirmarea acelor sceptici de meserie, cari insinuează că înfăptuirile mari ale neamului nostru ar fi rodul capriciului vreunuia sau al norocului, şi că trebuie şi de aici înainte să aşteptăm ca tot vreun capriciu, ori «steaua» care ne-a ajutat să ne ajute. Noi refuzăm să legăm viitorul neamului de noroc, tocmai fiindcă, privind trecutul, putem afirma cu mîndrie că înfăptuirile mari ale neamului au fost realizate numai prin înţelepciunea şi prevederea tuturor conducătorilor lui. Atît în ordinea internă, cît şi în cea externă, atît în ordinea socială, cît şi în cea politică şi economică, toate înfăptuirile trecutului au izvorît din cuminţenia, din prevederea, din munca şi din patriotismul acelora cari prin ei înşişi şi-au făcut drum la conducerea ţării.
«Trebuie lăsat drum liber meritului – şi-au zis cei din trecut – trebuie lăsată opiniei cinstite dreptul de afirmare şi sentimentelor neîntinate de patimă ori de vreun interes particular, dreptul de manifestare». Şi legile de-atunci, în cea mai mare parte, au fost astfel alcătuite, încît ele să nu înăbuşe, elanul, să nu umilească cinstea, să înlesnească selecţionarea şi promovarea celor valoroşi. Aceste însuşiri crează adevăratul noroc şi numai graţie condiţiilor legale prielnice, graţie încrederii în resursele morale şi intelectuale ale neamului, şi-au putut deschide drum în viaţa publică a ţării, cu toată vitregia greutăţilor de tot felul, oameni ca fraţii Brătieni, Rosetti, Kogălniceanu, Titu Maiorescu, Petre Carp, Take Ionescu, Barbu Delavrancea, Averescu şi atîţi alţi făuritori ai României. Viziunea lor clară, curajul lor plin de demnitate, autoritatea cuvîntului lor cîştigată în luptele de afirmare înlesnite de legile de pe atunci, au ferit ţara de drumuri greşite, au întreţinut flacăra sentimentului naţional şi au determinat hotărîrile mari şi epocale ale neamului.
Aşa a fost odată. ”
NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro