Ion Cristoiu: Noile Legi ale Siguranţei naţionale: Consfinţirea legală a abuzurilor pînă acum ilegale

• Ion Cristoiu: Regimul Klaus Iohannis are drept esenţă reducerea drastică a posibilităţilor de a avea dureri de cap în materie de minimă democraţie. Prin urmare, Legile Siguranţei aşa cum apar ele în scurgerile din presă, dau seamă de voinţa Serviciilor, aprobată, dacă nu chiar încurajată de Preşedinte, de a consfinţi legal abuzurile pînă acum ilegale.
• Ion Cristoiu: În varianta de acum Legile contrazic flagrant angajamentele asumate de Eduard Hellvig la preluarea funcţiei de director al SRI privind schimbarea de profunzime a SRI în relaţia cu societatea românească, astfel încît despărţirea de fosta Securitate să fie reală. Propunerile vizează un SRI care deţine instrumentul legal pentru a fi Poliţia politică a preşedintelui.
• Ion Cristoiu: Tăcerea faţă de criticile din presă, din Opoziţie şi din societate civilă la adresa noilor Legi ale Siguranţei naţionale ne dovedeşte că jurămintele de credinţă faţă de democraţie ale lui Klaus Iohannis, ale liderilor Coaliţiei, ale premierului dar mai ales ale noilor conduceri ale SRI şi SIE au fost false.

Presa a publicat şi chiar a criticat (evident, presa independentă, tot mai redusă după formarea Marii Coaliţii PSD-PNL-UDMR-Sistemul instituţiilor de forţă), Proiectele de legi  ale Siguranţei naţionale. Un nou pachet de legi ale Siguranţei naţionale se impune. Cele existente acum sînt demult inadecvate, puse la îndoială de dinamica realităţii şi de noua poziţie a României în sistemul internaţional de alianţe. De mai multe ori în ultima vreme s-a ridicat problema elaborării şi trecerii prin Parlament a Pachetului de legi ale Siguranţei naţionale. De fiecare dată s-a văzut că Puterea, cea care-şi propusese să rezolve în fine şi această problemă postdecembristă, nu dispunea de forţa necesară pentru a le adopta. Fie că în Parlament deţinea o majoritate fragilă, fie că Guvernul era alcătuit dintr-o Coaliţie pestriţă, fie că Preşedintele era de altă culoare politică decît Parlamentul. 

Toate datele spun că actuala Putere are toate argumentele pentru a rezolva, în fine, mult nerezolvata chestiune a Legilor Siguranţei Naţionale. Guvernul deţine în Parlament o majoritate zdrobitoare. Preşedintele e Şeful indiscutabila al Coaliţiei de triburi politice de la Putere. Sistemul sprijină şi el Guvernul. 

 În aceste condiţii, cel mai mare risc pentru Putere e de a nu ţine cont de nimeni şi de nimic în elaborarea şi adoptarea Legilor Siguranţei Naţionale. Documentele apărute în presă, ajunse aici din varii interese ( nu exclud şi testarea opiniei publice pentru a vedea dacă  aceasta poate da peste mîna care s-a întins deja după cătuşe), ne dezvăluie propuneri în stare să îngheţe pe toţi cei care au luat în serios teza că România e o ţară democratică după decenii de rătăcire prin jungla tranziţiei.

Toate au drept esenţă tentativa de creştere inimaginabilă a puterii Serviciilor secrete.

Am studiat, plecînd de la Criza traversată de CIA în 1975, relaţia dintre Servicii şi Societate în democraţie. Şi am conchis că marea problemă a democraţiilor adevărate constă în echilibrul delicat dintre nevoia Serviciilor de a avea un specific al activităţii ( caracterul secret, de exemplu) şi nevoia democraţiei de a ţine sub control civil instituţiile de forţă, prin natura lor tentate să-şi facă de cap în numele Patriei care trebuie apărată de spioni şi sabotori. Legile Siguranţei au fost elaborate la noi în primii ani postdecembrişti. Oricît ar părea de ciudat azi, la vremea respectivă Puterea FSN-istă suferea de sindromul recunoaşterii drept putere democratică atît pe plan intern, cît şi pe plan extern. Şi cum Serviciile, la rîndul lor, sufereau de sindromul comparării cu fosta Securitate, diabolizată la modul absolut, prezentată exclusiv ca Poliţie politică, deşi ea a a avut şi unele note de Serviciu secret în general, Legile Siguranţei de la vremea respectivă sînt un exemplu de legi democratice. 

Azi, după decenii de la adoptarea lor, atmosfera e schimbată radical. Mai ales în mandatele lui Traian Băsescu Serviciile au căpătat o putere înfricoşătoare. Lipsite de orice control democratic, ele au ajuns să controleze societatea românească. În chip paradoxal, instituţiile concepute în orice democraţie pentru a controla civil Serviciile Secrete sînt azi sub controlul Serviciilor secrete. Comisia de control Parlamentară nu controlează Serviciile. Ea e controlată riguros de Servicii.  Toate aceste deraieri au avut loc prin manipularea abilă a Legilor Siguranţei Naţionale, ba chiar prin sfidarea lor mai mult sau mai puţin pe faţă. Existenţa prevederilor legale dădea posibilitate unor partide politice, unor instituţii de presă sau ONG-uri să semnaleze încălcarea Legilor de către Servicii. Deşi pentru Servicii, mai ales în mandatele lui Klaus Iohannis, definite prin generalizarea năravurilor de moş Teacă – secretomania, supremaţia comenzii asupra convingerii, primitivismul prestaţiei – criticile privind încălcarea legii nu reprezentau o piedică în strădania de a-şi face de cap, totuşi era riscul ca bombănelile de pe plan intern, mai ales ale unor instituţii cu puternice legături în străinătate, să dea unele dureri de cap. Regimul Klaus Iohannis are drept esenţă reducerea drastică a posibilităţilor de a avea dureri de cap în materie de minimă democraţie. Prin urmare, Legile Siguranţei aşa cum apar ele în scurgerile din presă, dau seamă de voinţa Serviciilor, aprobată, dacă nu chiar încurajată de Preşedinte, de a consfinţi legal abuzurile pînă acum ilegale.

 Nu ştim, nici măcar din presa care le-a publicat, în ce moment al lanţului legislativ sînt aceste propuneri. Declaraţiile liderilor politici sînt voit ambigue.  Ar fi fost normal ca de la nivelul premierului sau al liderilor Coaliţiei să se precizeze public la ce nivel al procedurilor de adoptare au ajuns aceste Legi. Marcel Ciolacu a vrut să fie abil, fără a-i reuşi mare lucru în acest sens, declarînd că proiectele vor fi supuse dezbaterii în Coaliţie. Şi că abia după ce vor trece nu numai de votul Coaliţie, dar şi de adoptarea lor de către Guvern, am avea motive să ne pronunţăm critic. Prin această declaraţie, Marcel Ciolacu a confirmat că documentele apărute în presă nu sînt falsuri, nu sînt nici măcar simple drafturi, ci o variantă de Legi care urmează să fie supuse Coaliţiei.

Cine le-a făcut?

Cine le-a influenţat?

Şi Puterea şi Serviciile refuză să răspundă. În varianta de acum Legile contrazic flagrant angajamentele asumate de Eduard Hellvig la preluarea funcţiei de director al SRI privind schimbarea de profunzime a SRI în relaţia cu societatea românească, astfel încît despărţirea de fosta Securitate să fie reală. Propunerile vizează un SRI care deţine  instrumentul legal pentru a fi Poliţia politică a preşedintelui. Dacă ele sînt complet străine de viziunea noii conduceri asupra SRI, de ce refuză SRI să răspundă solicitărilor oficiale ale presei de a se pronunţa asupra unor propuneri care vizează tocmai SRI? Sînt propunerile făcute chiar de SRI? Sau, dacă nu sînt făcute de SRI, ele sînt pe placul SRI? 

Credinţa în democraţie se verifică mai ales în împrejurări care favorizează încălcarea democraţiei. Astfel de împrejurări sînt azi în România. Puterea absolută a Coaliţiei de Guvernare, bunăvoinţa Occidentului faţă de un regim de a dreptul slugarnic cînd vine vorba de respectarea indicaţiilor privind Războiul din Ucraina, oboseala de moarte care a lovit spiritul civic autohton, sînt toate condiţii care înlesnesc tendinţele dictatoriale ascunse, pînă acum de teama reacţiilor interne şi externe. Tăcerea faţă de criticile din presă, din Opoziţie şi din societate civilă la adresa noilor Legi ale Siguranţei naţionale ne dovedeşte că jurămintele de credinţă faţă de democraţie ale lui Klaus Iohannis, ale liderilor Coaliţiei, ale premierului dar mai ales ale noilor conduceri ale SRI şi SIE au fost false.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro