- Ion Cristoiu: De cînd, cu Stenogramele Şedinţelor Consiliului de Miniştri din vremea Mareşalului, am ajuns la o şedinţă condusă de însuşi Ion Antonescu. De la debutul ostilităţilor, Mareşalul a fost ocupat cu Frontul. 17 septembrie 1941 e prima şedinţă de guvern condusă de el. Pînă atunci şedinţele au fost conduse de Mihai Antonescu.
- Ion Cristoiu: Şedinţa de guvern devine din şedinţă administrativă şedinţă istorică. Mareşalul impune prin: Ţinerea în mînă a şedinţei. Cu Mihai Antonescu, miniştrii se simţeau ca şoarecii care joacă pe masă, deoarece absentează pisica. Cu Ion Antonescu lucrurile se schimbă.
- Ion Cristoiu: Miniştrii se află în faţa Şefului şi nu a unui coleg nimerit din întîmplare în capul mesei de şedinţă. Impresia de stat în bănci, ca elevii, şi de notat conştiincioşi indicaţiile Profesorului te cuprinde chiar de la primele rînduri citite din Stenogramă.
Pe vremuri, la Festivalul de teatru pentru tineret de la Piatra Neamţ am avut ceea ce mi-am dat seama a fi, ca director al revistei Teatrul, revelaţia forţei actoriceşti. A forţei actoriceşti în sine, o avere care, asemenea carismei la politicieni, îndemînării de a dribla la fotbalişti, a croşeului de dreapta la boxeuri şi a privirilor adînci la femeile fatale, se moşteneşte genetic, nu de dobîndeşte prin rîvnă pe parcursul vieţii. Venise rîndul spectacolului cu Richard al III-lea, de la Teatrul Mic, avîndu-l în rolul principal pe Ştefan Iordache. De mult se dusese faima acestei interpretări şi datorită ei la spectacolul de la Teatrul Mic nu se mai găseau bilete nici cu pile, dacă acestea nu veneau de la familia Ceauşescu. Spectacolul debuta cu intrarea lui Richard în scenă. Pentru că Shakespeare menţiona doar atît, o stradă din Londra, regizorul a imaginat mai mulţi sfetnici aşteptîndu-l pe Richard.
Un minut, dacă nu mă înşel, am urmărit scena fără să tresar, aşa cum făceam cu alte zeci de scene din spectacole obişnuite, nici bune, nici rele. Şi deodată a apărut Richard al III-lea. De fapt, a apărut Ştefan Iordache! Am tresărit. Ca mine au procedat toţi din sală. Pentru că apăruse atît personajul principal, cel care urma să ducă spectacolul în spinare, cît şi Actorul, cel pentru care se bătea lumea să ia bilete. Atunci am avut revelaţia Personalităţii în teatru, care Personalitate are efecte asemănătoare în toate domeniile în care lucrează oameni normali, unii chiar competenţi, dar fără a sări peste normă, fără a fi o Excepţie. Ţin să scriu despre momentul de la Piatra Neamţ de cîteva zile, mai precis, de cînd, cu Stenogramele Şedinţelor Consiliului de Miniştri din vremea Mareşalului, am ajuns la o şedinţă condusă de însuşi Ion Antonescu. De la debutul ostilităţilor, Mareşalul a fost ocupat cu Frontul. 17 septembrie 1941 e prima şedinţă de guvern condusă de el. Pînă atunci şedinţele au fost conduse de Mihai Antonescu. Despre cum le conducea Mihai Antonescu am mai scris. Omul avea talent, dar nu geniu. Ipostaza de şef sincer cu subalternii, gelozia transparentă pe autoritatea Mareşalului (cînd Aurelian Pană, subsecretar de stat la ministerul Agriculturii îi trimite Mareşalului un Raport, fără ca acesta să treacă prin Guvern, Mihai Antonescu pune la cale un soi de proces public în cadrul Şedinţei), mania de a vorbi despre el însuşi, pentru a se autolustrui, fac din premierul interimar un personaj mărunt. Lucruri mărunte se discută şi la şedinţele Guvernului, lipsite de zbor, de orizonturi largi, amintind mai degrabă de o reuniune la un minister decît una la Guvernul României aflate în Război Sfînt.
Pe 17 septembrie 1941 însă apare Mareşalul. Şi chiar din primele secvenţe, ca şi în cazul apariţiei lui Ştefan Iordache pe scenă, îmi dau seama c-a venit Personajul principal al piesei. Şedinţa de guvern devine din şedinţă administrativă şedinţă istorică. Mareşalul impune prin:
– Ţinerea în mînă a şedinţei. Cu Mihai Antonescu, miniştrii se simţeau ca şoarecii care joacă pe masă, deoarece absentează pisica. Cu Ion Antonescu lucrurile se schimbă. Miniştrii se află în faţa Şefului şi nu a unui coleg nimerit din întîmplare în capul mesei de şedinţă. Impresia de stat în bănci, ca elevii, şi de notat conştiincioşi indicaţiile Profesorului te cuprinde chiar de la primele rînduri citite din Stenogramă.
– Darea deoparte a amănuntelor de executare, a dezbaterii felului în care se vor traduce în practică Proiectele istorice. Cînd cineva din şedinţă încearcă să spună ceva mai concret despre Reconstrucţia Chişinăului, Mareşalul îl întrerupe brusc precizîndu-i că nu-l interesează amănuntele.
– Punerea în dezbatere a unor Proiecte istorice, măreţe: Reconstrucţia Chişinăului sub semnul românizării, croirea unor noi artere de circulaţie, administrarea Basarabiei şi a Bucovinei.
– Tonul, lesne de sesizat a fi istoric, deşi ai în faţă doar o Stenogramă.
NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro