• Potrivit presei occidentale – Der Spiegel, CNN, The Sun, Bild, The New York Times – miercuri, 16 februarie 2022, Ucraina urma să fie invadată de trupele ruseşti masate la graniţă. Lideri ai lumii occidentale – de la Joe Biden pînă la Boris Johnson – au susţinut fake news-ul de proporţii galactice prin declaraţii că invazia e iminentă.
  • Într-un comentariu din 9 noiembrie 2020, scriam despre campania mîrşavă a CNN, postul icoană a Antenei 3. Campania de tip bolşevic dusă nu numai de CNN, dar şi de alte publicaţii americane împotriva lui Trump, a fost însă doar începutul unui Proces unic în Istoria presei din toate timpurile: Publicarea un ştiri false tocmai ştiind că sînt false.
  • În 1974, Seymour Hersh n-a şovăit o clipă să dezvăluie gravele ilegalităţi comise de CIA în numele luptei împotriva comunismului. Azi, urmaşii lui Hersh nu numai că şovăie să dezvăluie Adevărul despre CIA, dar mai mult au devenit slugi ale CIA prin prezentarea Minciunii pe post de Adevăr!

Recitindu-mi fişele pentru cartea Corneliu Zelea Codreanu – între cruce şi pistol, mi-am amintit revolta mea stîrnită de publicarea în cele două mari ziare ale lui 1938 – Universul şi Curentul – a unor aşa-zise documente descoperite de Jandarmeria din Bucureşti şi din ţară la sediile Legiunii, în urma descinderilor din 16 şi 17 aprilie 1938, menite a dovedi că Legiunea pregătea o insurecţie. Istoricii au arătat că toate erau falsuri grosolane, fabricate de Siguranţă pentru a-l servi pe Armand Călinescu în instituirea Terorismului de stat din 1938. Dar chiar şi fără verificarea de către istorici, încă de la apariţia în ediţiile din 19 aprilie 1938 ale celor două mari publicaţii documentele miroseau de la o poştă a fake news-uri, cum li s-ar zice azi informaţiilor false publicate dinadins pentru a servi unor manipulări cu ţinte precise. Cu toate acestea documentele sînt reproduse de cele două mari ziare sub titluri aţîţătoare – Noi agitaţii subversive ale membrii fostei organizaţii garda de fier. Circulări, descoperiri de arme şi muniţii – şi, lucru mult mai grav, incalificabil în planul deontologiei, fără a publica alături şi punctul de vedere al lui Corneliu Zelea Codreanu, deşi acesta era şeful unui partid care se situase pe locul trei la alegerile din decembrie 1937 şi sigur le-ar fi cîştigat pe cele programate pentru 8 martie 1938, suspendate prin Lovitura de stat din 10/11 februarie 1938. Universul şi Curentul erau conduse de cei mai mari gazetari ai momentulu, Stelian Popescu şi, respectiv, Pamfil Şeicaru. Cum de-au acceptat ei o asemenea încălcare a normelor minime ale profesiei? mă întrebam, convins că şi unui minigazetar i-ar fi sărit în ochi falsurile.

Asta a fost prima mea reacţie.

Apoi mi-am dat seama că revolta mea era nejustificată. Prin Lovitura de stat din 10/11 februarie 1938, în România se instaurase dictatura lui Carol al II-lea şi, potrivit măsurilor impuse de dictatură, slujită cu brio de Armand Călinescu, cel care trădase PNŢ pentru a deveni instrumentul cuplului Carol al II-lea – Elena Lupescu, ziarele erau obligate să publice, fără comentarii, documentele trimise de ministrul de Interne. Cele două mari ziare n-au avut încotro. Dacă nu publicau, erau suspendate.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Potrivit presei occidentale – Der Spiegel, CNN, The Sun, Bild, The New York Times – miercuri, 16 februarie 2022, Ucraina urma să fie invadată de trupele ruseşti masate la graniţă. Lideri ai lumii occidentale – de la Joe Biden pînă la Boris Johnson – au susţinut fake news-ul de proporţii galactice prin declaraţii că invazia e iminentă. Foarte iminentă! cum au strigat coţofenele din presa românească.

Miercuri, 16 februarie, a trecut fără ca invazia să înceapă. Prinşi cu fofîrlica alde Boris Johnson şi Jens Stoltenberg, un fel de Mircea Geoană mai şmecher, s-au grăbit să ne asigure că, totuşi, Rusia va invada Ucraina. Cînd anume?

În curînd, a răspuns şeful lui Mircea Geoană pe linie de serviciu, îngînat în româneşte de Mareşalul Vasile Dâncu. Sînt evidente semnele dării din colţ în colţ, pentru a nu se vedea că s-au făcut de rahat, cu serviciile lor secrete cu tot. Nu ştim dacă Ucraina va fi invadată. Continui să susţin că Rusia nu va face prostia de a invada o ţară de la care în afară de oligarhi şi de echipa antrenată de Mircea Lucescu n-are ce să ia. Singurul zăcămînt deţinut din belşug de Ucraina e Corupţia. Corupţia mafiotă, primitivă prin care România a trecut în primii ani postdecembrişti.

Indiferent că Ucraina va fi sau nu invadată, un lucru e sigur:

Ştirea trîmbitaţă de presa occidentală şi preluată de presa din România cu un entuziasm tembel, de Moş Teacă – analist militar, s-a dovedit un fake news.

În ultimele mele comentarii, publicate înainte de confirmarea că ştirea (cu toate jupoanele ei – invocarea serviciilor secrete, terorizarea populaţiei, solemnitatea ei de butoi de tablă) e un fake news, am demonstrat de ce e o manipulare primitivă, destinată analfabeţilor . Nu era nevoie de nici profeţie pentru a şti că nu se va confirma. Ajungea trecerea ei prin minima verificare a inteligenţei omeneşti, superioară inteligenţei cu care se mîndreşte raţa. Invocarea Serviciilor secrete americane în general, fără precizarea cerută obligatoriu de minima rigoare profesională, neverificarea decît dintr-o sursă, şi aceea dubioasă, pentru era vorba de Servicii secrete, absenţa argumentelor logice (de ce miercuri şi nu joi?) arătau nu numai unui redactor şef, dar şi cameristei ilegale a unui redactor şef, că e vorba de un fals.

Fac presă din decembrie 1967.

Am condus ziare, televiziuni. În viaţa mea n-aş fi publicat o asemenea ştire căreia noi, la Evenimentul zilei, îi pusesem porecla de fonfleu.

De ce au publicat-o însă instituţii de presă cu pretenţii de a fi exemple de profesionalism?

În cazul Universului şi Curentului din 1938, Stelian Popescu şi Pamfil Şeicaru, deşi ştiau că sînt falsuri trimise de Siguranţă, n-au avut încotro. Dictatura regală i-a obligat s-o facă.

Dar în cazul Der Spiegel, CNN, New York Times, The Sun, Bild şi-a spus cuvîntul dictatura? Au fost obligate aceste instituţii de presă să publice nişte texte despre care toată lumea din redacţie era convinsă că sînt falsuri grosolane?

Nu, n-au fost obligate.

Atît autorii, cît şi şefii lor le-au acceptat tocmai ştiind că sînt falsuri.

De ce?

Ne răspunde mai întîi campania de falsuri grosolane dusă de CNN împotriva lui Donald Trump. Într-un comentariu din 9 noiembrie 2020, scriam despre campania mîrşavă a CNN, postul icoană a Antenei 3:

„În decembrie 1989 TVR susţinea că Nicolae Ceauşescu se cramponează de putere folosind pe teroriştii criminali. În noiembrie 2020, CNN susţine că Melania Trump şi ginerele lui Trump îl sfătuiesc pe preşedinte să accepte înfrîngerea, dar că acesta refuză. Ce tip odios! N-o ascultă nici pe biata de nevastă-sa! E drept CNN invocă pentru această informaţie surse din anturajul celor doi – Melania şi Donald Trump. Care surse? Cele ale lui Caracudi din Cişmigiu. Cele ale TVR din decembrie 1989 care anunţau că teroriştii au otrăvit apa.”

Campania de tip bolşevic dusă nu numai de CNN, dar şi de alte publicaţii americane împotriva lui Trump, a fost însă doar începutul unui Proces unic în Istoria presei din toate timpurile:

Publicarea un ştiri false tocmai ştiind că sînt false.

A venit Pandemia.

Şi din nou presa occidentală s-a pretat la cele mai josnice încălcări ale deontologiei.

Fake news-uri, terfelirea tuturor celor care aveau îndoieli faţă de poziţiile oficiale, cenzurarea altor puncte de vedere decît cele ale oficialităţilor.

Premiera e dată nu numai de publicarea conştientă de falsuri, dar şi de publicarea falsurilor pentru a sluji Puterea.

Presa, cea care a fost totdeauna slujitoarea Adevărului în confruntarea cu Statul, a devenit slujitoarea Minciunii de dragul Statului.

Campania de fake news-uri despre invadarea Ucrainei la oră şi la zi fixe ţine tot de această schimbare incredibilă:

Presa nu mai slujeşte Adevărul, ci Minciuna.

Cum au explicat cei de la CNN fake news-urile publicate în deplină cunoştinţă de cauză despre Donald Trump?

Printr-o teorie care-şi face loc tot mai mult în presa occidentală şi prin imitaţie în presa noastră:

Lupta împotriva unui Duşman justifică Minciuna.

Donald Trump era un duşman al Democraţiei. Pentru a-l înlătura presa nu numai că putea, dar chiar era obligată să mintă.

În Pandemie, asumarea conştientă a minciunii a fost justificată prin lupta împotriva Virusului.

Pentru a salva vieţi orice e permis, inclusiv cultivarea minciunii prin presă.

Occidentul are acum un nou duşman:

Rusia lui Vladimir Putin.

Şi în lupta cu acest duşman totul e permis, ba chiar e obligatoriu.

Inclusiv trecerea în slujba Minciunii care foloseşte din plin interesele NATO, ale Administraţiei Biden, Pentagonului, Serviciilor Secrete.

În 1974, Seymour Hersh n-a şovăit o clipă să dezvăluie gravele ilegalităţi comise de CIA în numele luptei împotriva comunismului.

Pe marele gazetar american nu l-a interesat dacă dezvăluirea Adevărului despre ilegalităţile CIA ar putea dăuna luptei duse de Lumea liberă împotriva dictaturilor întruchipate de Lagărul socialist.

L-a interesat numai şi numai Adevărul.

Pentru că singurul fel al Presei de a sluji Cetăţeanul în lupta cu Statul rămîne slujirea Adevărului.

Azi, urmaşii lui Hersh nu numai că şovăie să dezvăluie Adevărul despre CIA, dar mai mult au devenit slugi ale CIA prin prezentarea Minciunii pe post de Adevăr!

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro.