• Ion Cristoiu: Orice idee de comasare a unor alegeri ascunde o ticăloşie electorală/ Comasarea localelor cu prezidenţialele ar aduce doi preşedinţi. Ar fi o nebunie.
  • Ion Cristoiu: Argumentul cu banii, că s-ar face economii cu comasarea, este aberant pentru că democraţia costă. La fel de bine am putea să nu le mai facem. Costă. Sau să le comasăm pe toate, în afară de europarlamentare. (…) este un argument de ochii lumii pentru că ascunde nişte intenţii politice.
  • Ion Cristoiu: Banditismul e că varianta PNL a comasării localelor cu prezidenţialele avantajează partidele cu primari. Eu cred că şi-o doreşte şi PSD, dar joacă teatru. Susţin păstrarea calendarului actual. Orice încercare de modificare decisă de cele două partide e o lovitură dată democraţiei.

Publicistul Ion Cristoiu susţine păstrarea calendarului actual de desfăşurare a alegerilor din acest an, dacă unele scrutine vor fi comasate, atunci decizia nu trebuie luată doar de PSD şi PNL, ci împreună cu Opoziţia, pentru a evita aranjamentele care ar avantaja un partid în detriment. celorlalte.

Ion Cristoiu spune că în perioada postdecembristă, Puterea, indiferent de câte părţi era reprezentată, a ţinut să se consulte şi cu Opoziţia în luarea unor decizii.

„În primul rând, este catastrofală din punct de vedere democratic ideea unei decizii luate de două partide în legătură cu comasarea alegerilor. Normal ar fi să fie convocate să-şi spună punctul de vedere şi celelalte partide. Când este vorba de alegeri în postdecembrism, todeauna puterea, că era un partid sau mai multe, a ţinut neapărat să se consulte şi cu opoziţie. Nu se poate să decidă doar PNL şi PSD. Nu mă miră că nu s-au înţeles. De ce? După părerea mea, orice idee de comasare a unor alegeri ascunde sau ticăloşie electorală, fiecare din cele două părţi încercând să-şi aranjeze prin această comasare un avantaj, în raportul cu altul şi în raportul cu celelalte părţi”, a afirmat publicul luni seara. , la emisiunea Gândurile lui Cristoiu, de la Aleph News.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Ion Cristoiu consideră că argumentul economisirii banilor de la buget prin comasarea alege nu stă în picioarelor deoarece democraţia costă. Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a afirmat că alegerile din acest an ar costa 3,8 miliarde lei, iar comasarea ar putea reduce costurile la jumătate.

„Argumentul cu banii, că s-ar face economii cu comasarea, este aberant pentru că democraţia costă. La fel de bine am putea să nu le mai facem. Costă. Sau să le comăm pe toate, în afară de europarlamentare. (…) este un argument de ochii lumii pentru că ascunde nişte intenţii politice”, a afirmat publicistul.

Alegerile locale nu se pot comasa cu prezidenţialele. Este o crimă împotriva democraţiei”

Ion Cristoiu susţine că alege locale nu se pot comasa cu primul tur al prezidenţialelor, aşa cum propune PNL, deoarece temele electorale de campanie sunt diferite şi ar bulversa electoratul.

„În primul rând, în niciun caz, alegerile locale nu se pot comasa cu alegerile prezidenţiale. Este o crimă împotriva democraţiei (…) în timpul campaniei electorale pentru alegerile locale se discută peste tot chestiunile locale, care ţin de administrare (…) în niciun caz nu se discută ideologie. (…) În aceste condiţii, alegerile prezidenţiale pentru primul tur presupun dezbatere la nivel naţional. Adică, intrăm, nu intrăm în Schengen, ce facem în relaţiile cu UE, nu înarmăm, nu înarmăm, luptăm împotriva corupţiei. Imaginaţi-vă că în momentul în care vor fi locale, campania pentru prezidenţiale dispare (…) Vor trebui să discute dacă e bun sau nu primarul, şi, în acelaşi timp, gândiţi-vă că este vorba de primul tur, să fie. atenţi şi la ce promit candidaţii la Preşedinţie. Mai aproape de comasare, şi aşa au fost până în 2003, sunt parlamentare cu prezidenţialele. Au temă. (…)”, a explicat publicistul.

Ion Cristoiu mai spune că varianta PNL de comăsare a alegerilor avantajează partidele cu primari, mai ales PSD, care, în opinia sa, joacă atunci când respinge propunerea liberalilor.

„Banditismul e că varianta PNL a comăsării locale cu prezidenţialele avantajează partidele cu primari. Eu cred că şi-o doreşte şi PSD, dar joacă teatru. Susţin păstrarea calendarului actual. Orice încercare de modificare decisă de cele două partide eo lovitură dată democratică pentru că, automat sau decizie de comasare afectează anumite partide. Şi PNL, şi PSD au primari. Ei spin în felul următor. În momentul în care am alegeri locale cu prezidenţiale, primul tur, primarii vor scoate lumea la vot, pentru ei. Nu numai că vor scoate lumea, dar dacă e primar PSD, PNL şi vrea să mai fie încă o dată, scoate pesediştii la vot sau penelişti. (…) în aceste condiţii, peneliştii spun că aceia care vor veni la vot să voteze pe primarul xlescu, vor vota şi candidatul nostru, dacă tot au venit. Ori nu este corect. Corect este ca prezidenţialele, care sunt vitale pentru România, să fie păstrate singure. Şi dacă vin 5%.”, susţinut publicistul.

„Când eo premieră în România, sa terminat. Ar fi o brambureală totală”

Ion Cristoiu mai spune că prin comasarea alegerilor locale cu primul tur al prezidenţialilor ar aduce o premieră în România: doi preşedinţi, unul ales şi unul în funcţie, situaţie ce ar crea o brambureală totală în viaţa politică a ţării.

„Varianta comasării locale cu prezidenţialele ar aduce doi preşedinţi. Ar fi o nebunie. Sigur că în SUA există această practică şi există de mult timp. La noi ar fi o premieră şi se petrece în România. Dacă se petrece în România… Acolo este o procedură de diferenţiere, la noi ar fi o nimereală. Imaginaţi-vă în România balcanică încă un preşedinte. În primul rând, ne-ar bramburi până în decembrie toată viaţa politică pentru că nu ai experienţă. La americani eo experienţă de o sută de ani. Şi aşa-şi preşedintele depune jurat, se consultă cu celălalt. La ei o rutină cu care preşedintele sa obişnuit. La noi eo premieră şi când eo premieră în România, sa terminat. Ar fi o brambureală totală. (…) Şi aşa preşedintele, în ultimul an de mandat e dat de-o parte. (…) Serviciile, sistemul, instituţiile, şoferii, personalul de la Cotroceni se pun bine cu cine ar putea să fie. Dar dacă îl mai şi ştii?”

Ion Cristoiu nu crede că PNL şi PSD vor avea un candidat comun la prezidenţiale, deoarece prin desemnarea unui candidat propriu în primul tur, partidele îşi creează vizibilitatea, iar în absenţa acestuia nu ar mai exista.

„PNL şi PSD nu vor avea un candidat unic la prezidenţiale. De regulă, toate partidele îşi vor pune candidatul în primul tur pentru că trage, în cazul de faţă chiar şi pentru locale. Nu exişti ca partid dacă nu-ţi pui candidat în primul tur. Altfel, într-o campanie electorală de o lună de zile, tu, ca partid, nu mai exişti. Deci, nu cred. Poate să fie un candidat care nu e de la PSD, dar agreat de PSD. Asta este posibil.” a mai spus publicist.

Citește și