• Ion Cristoiu: În Chestiunea rusă la sfîrşit de secol XX, carte scrisă după prăbuşirea Uniunii Sovietice, Aleksandr Soljeniţîn ne reaminteşte că „Marele învăţător al popoarelor” a avut în Petru cel Mare un înaintaş la disciplina măcelărirea propriului popor.
  • Ion Cristoiu: Asemănarea dintre cei doi atinge însă, potrivit lui Soljeniţîn, un punct la care puţină lume s-a gîndit pînă acum. E vorba de revoluţionarismul lui Petru I. O manie anunţînd-o pe cea stalinistă. În viziunea marelui scriitor rus, revoluţionarismul ar putea fi identificat cu politica terapiei de şoc.
  • Ion Cristoiu: Stalin, Petru I, faraonii, Napoleon, toţi cei ce se cred veniţi pe pămînt cu o misiune sfîntă, toţi cei ce sunt convinşi de providenţialitatea lor nutresc, în taină, un profund dispreţ faţă de propriul popor. Socotindu-l incapabil să se ridice pînă la înălţimea viziunii lor, ei îl sacrifică fără milă.

Datele nu mai lasă loc pentru nici o îndoială. Sub Stalin au murit milioane de ruşi. Prin decisiva contribuţie a celui care trece în ochii mujicilor rămaşi mujici şi a celor deveniţi orăşeni drept Tătucul iubitor, de toate grijuliu. E Stalin o noutate în istoria Rusiei?

 În  Chestiunea rusă la sfîrşit de secol XX , carte scrisă după prăbuşirea Uniunii Sovietice, Aleksandr Soljeniţîn ne reaminteşte că „Marele învăţător al popoarelor” a avut în Petru cel Mare un înaintaş la disciplina  măcelărirea propriului popor :

„Numai între 1719-1727, populaţia Rusiei a scăzut, datorită mortalităţii şi exodului peste hotare, cu aproape un milion de suflete. Adică aproximativ 1 din 10”.

Recomandări

ROMÂNII SE TEM DE EȘEC
GATA DE RĂZBOI?
A ATINS O COARDĂ SENSIBILĂ
MANDAT DE ARESTARE
APEL MISTERIOS
CADOURI PRIETENEȘTI

Petru I e un model pentru Stalin şi în multe alte privinţe. Considerat drept ţar luminat, el a sleit decisiv energiile naţionale. Fantasticele sale proiecte au obosit pe ruşi pentru secole întregi. Şi asta numai şi numai – zice Soljeniţîn – pentru a face ca Europa să cadă în fond de admiraţie în faţa Rusiei:

„A mai fost şi acea idee smintită a «dedublării» capitalei, a strămutării ei (ca şi cum ai putea muta ceea ce nu poate fi smuls din locul lui şi mutat) în nişte smîrcuri spectrale, pentru a înălţa acolo un «paradis» , ca să cadă în uimire întreaga Europă; şi să faci asta nu oricum, ci mînînd cu băţul din urmă, într-o cadenţă mortală, mase imense de oameni, care de abia îşi trăgeau sufletul şi aveau nevoie de un «respiro», punîndu-i să construiască palate fantastice, canale, şantiere navale”.

Împingînd bolşevismul pînă la ultimele sale consecinţe, Stalin a creat nomenclatură, acea pătură de privilegii, ruptă de poporul în numele lor îşi permite să înfulece caviar şi să-şi ţină preţioasele trupuri în vile de lux. Nici aici Tătucul nu este original. A făcut-o înaintea lui, cu cîteva secole mai devreme, Petru I:

„Petru a fost cel ce a creat, mai înainte cu 200 de ani, o pătură conducătoare ruptă de popor, străină dacă nu totdeauna prin sînge, oricum mereu prin modul de a petrece lumea”.

Asemănarea dintre cei doi atinge însă, potrivit lui Soljeniţîn, un punct la care puţină lume sa gîndit pînă acum. E vorba de revoluţionarismul lui Petru I. O manie anunţînd-o pe cea stalinistă. În viziunea marelui scriitor rus, revoluţionarismul ar putea fi identificat cu politica terapiei de şoc. Asemenea lui Stalin şi a bolşevicilor în general, Petru I a avut ambiţia unui salt orb al Rusiei de la o stare la alta, a unei mutaţii din temelii, care să nu ţină cont de tradiţii, de specific. Opus reformismului, revoluţionarismul duce nu numai la crearea unor forme fără fond, a unor instituţii goale de conţinut, pentru că sunt roduri artificiale, dar şi la sleirea sufletului naţional:

„Toate faptele lui Petru, fie ele mari sau mici, au cerut o imensă risipă de energie din partea poporului, i-au istovit fiinţa”.

Deşi nu de tot nouă, teza  bolşevismului ca intrarea în veac a Rusiei  îşi găseşte la Soljeniţîn un accent deosebit. Momentul Petru I e văzut ca ambiţia unui om de a împinge Rusia înainte nu treptat-treptat, nu cu binişorul, ci printr-un salt năprasnic, sub plesnetul cnutului. Marele ţar e obsedat de aducerea la zi a poporului de mujici pravoslavnici. El crede însă că aşa ceva poate fi făcut doar prin silnicie, cu preţul unei enorme sforţări.

Nu astfel gîndesc marii bolşevici, Lenin, Stalin.

Neîndoielnic, Stalin nu vorbeşte nicăieri de occidentalizarea Rusiei. Dimpotrivă, Tătucul se proclamă peste tot duşman al Europei. În secret însă, ambiţiile sale vizează ajungerea din urmă a Occidentului, intrarea în veac a Rusiei, aducerea la zi. Ca şi înaintaşul său întru prigonirea propriului popor, găseşte de cuviinţă că procesul implică sacrificarea milioane de ruşi.

Stalin, Petru I, faraonii, Napoleon, toţi cei ce se cred veniţi pe pămînt cu o misiune sfîntă, toţi cei ce sunt convinşi de providenţialitatea lor nutresc, în taină, un profund dispreţ faţă de propriul popor. Socotindu-l incapabil să se ridice pînă la înălţimea viziunii lor, ei îl sacrifică fără milă. Măcelărirea e doar unul din momentele acestei nebunii.

Citește și