Ion Cristoiu: PMP – copilul făcut la bătrîneţe de Traian Băsescu

• Ion Cristoiu: Traian Băsescu vorbeşte mai ales despre mandatul de 10 ani. Semn că se pregăteşte de bilanţ, dar şi că vrea să contracareze campania PSD de denigrare a Perioadei Băsescu din istoria postdecembristă şi, de ce nu?, din istoria ţării
• Ion Cristoiu: Deodată, postul întrerupe interviul cu şeful statului pentru a transmite de la aeroportul Clinceni un moment electoral: Elena Udrea, liderul de facto al PMP, sare cu paraşuta pentru a atrage atenţia asupra noii formaţiuni.
• Ion Cristoiu: Pînă şi un ageamiu într-ale politicii nu se poate îndoi că momentul Elena Udrea a fost creat cu ştirea sau, de ce nu?, cu complicitatea lui Traian Băsescu.

Pentru Garabet Ibrăileanu din Privind viaţa, ideile sînt produsul sufletului şi nu al creierului, cum s-ar putea crede:

„Poţi să schimbi cunoştinţele cuiva, dar nu şi ideile. Ideile sunt flori crescute pe tulpina sentimentului, care îşi are rădăcina în instinct. Numai vremea sau o criză puternică sufletească, slăbind, întărind ori modificînd instinctul şi sentimentul, pot schimba ideile”.

*

Nelinişte. Printre alte numeroase cărţi citite cînd eram mai tînăr şi aveam mai multe iluzii despre mine însumi decît acum se numără şi Foamea lui Knut Hamsun. Cum m-am apucat de ea pentru eseul Jurnalului unei obsesii: Camil Petrescu, mi-a atras atenţia adevărul despre un eu revelat de confesiunea care e monologul interior.

„Foamea” e una dintre cărţile, rare, în care neliniştea autorului răsare dintre rânduri şi cititorul o împrumută.

„Foamea” nu este numai extraordinara analiză a unui sentiment, ci şi confesiunea unui personaj ciudat, niţel bufon, cu izbucniri de o extremă originalitate. Dramatismul cărţii e sporit de lupta personajului cu el însuşi, de necontenita zbatere între virtute şi impulsurile foamei, între nevoia de puritate şi un orgoliu ieşit din comun. Fraza scurtă, nervoasă, mărturiseşte o extraordinară acuitate a simţurilor.

*

Conceptul de scandal. Unul dintre cele mai frumoase concepte kierkegaardiene. Creştinismul, spune Kierkegaard, e scandalos prin afirmaţia sa că omul ca individ şi nu ca reprezentant al speciei umane se află, singur, faţă în faţă cu Dumnezeu. Pentru exemplificare, Kierkegaard dă următorul exemplu: într-un oraş, un prăpădit ziler, primeşte vestea unei alianţe cu împăratul. Ce face el, omul nenorocit, umilit de vremi? Nu-i vine să creadă, e în stare să spulbere această veste, întrucîtva plină de mistere înfricoşătoare. Acesta e scandalul, o situaţie asemănătoare celei religioase:

„Şi iată creştinismul! Lecţia pe care o dă el spune că acest individ, ca orice individ, nu importă care, de altfel, soţ, femeie, servitoare, ministru, negustor, bărbier, student (etc), că acest individ există în faţa lui Dumnezeu – acest individ care ar fi mîndru, poate să aibă ocazia, o dată în viaţă, să vorbească cu regele, acest om poate vorbi cu Dumnezeu cînd vrea el, sigur fiind că va fi ascultat şi tocmai lui i se oferă să trăiască în intimitatea lui Dumnezeu. Ba, mai mult, pentru acest om, pentru el însuşi, Dumnezeu a venit pe lume, s-a lăsat încarnat, a suferit şi a murit; şi acest Dumnezeu al suferinţei îl roagă aproape şi-l conjură să-i accepte sprijinul. Într-adevăr, dacă există în lume, vreun lucru pentru care să-ţi pierzi capul, nu e acesta? Cine nu îndrăzneşte să creadă, prin lipsa curajului, scandalizează. Dar, dacă el se scandalizează, o face pentru că acest lucru este prea înalt pentru el, că nu-i poate intra în cap, pentru că nu poate fi ceva sincer, şi iată pentru ce lui îi trebuie să-l îndepărteze, să-l risipească, o nebunie, o nerozie – aceasta pare să-l înăbuşe.”

*

Scriam pe 2 mai 2014. Un moment electoral creat de Elena Udrea cu ştirea lui Traian Băsescu

Joi, 1 mai 2014, ora 12 şi ceva. B1 Tv transmite în direct dialogul celor de la Evenimentul zilei cu Traian Băsescu, preşedintele României. Traian Băsescu vorbeşte mai ales despre mandatul de 10 ani. Semn că se pregăteşte de bilanţ, dar şi că vrea să contracareze campania PSD de denigrare a Perioadei Băsescu din istoria postdecembristă şi, de ce nu?, din istoria ţării. Deodată, postul întrerupe interviul cu şeful statului pentru a transmite de la aeroportul Clinceni un moment electoral: Elena Udrea, liderul de facto al PMP, sare cu paraşuta pentru a atrage atenţia asupra noii formaţiuni. Aventura politico-mediatică a Elenei Udrea a luat sfîrşit. Preşedintele României a fost întrerupt pentru transmiterea unui spectacol nu prea greu de repartizat sferei de mondenităţi a audiovizualului. Ziceţi-i cum vreţi din partea lui B1 Tv: gafă, prostie, impoliteţe, concesie gravă făcută pitorescului ieftin. Eu sunt convins însă că totul a fost aranjat. Şi asta judecînd după reacţia lui Traian Băsescu. Te-ai aştepta ca Traian Băsescu, mînios la o asemenea impoliteţe vecină cu bădărănia, să fi plecat din studio sau, dacă a rămas, să izbucnească năprasnic, aşa cum îi stă bine unui scorpion. Nu se întîmplă nimic din toate aceste reacţii aşteptate. Are loc următorul dialog: „Dan Andronic: Domnule preşedinte, pe asta nu aţi făcut-o niciodată. Realizator: Dar dumneavoastră de ce n-aţi sărit cu paraşuta, domnule preşedinte? Traian Băsescu: Pentru că nu candidez. Ce e drept, nici ea nu candidează, poate, dar a avut curaj. Sincer să fiu, /…/ Realizator: Ajută lucrurile astea, momentele astea… Traian Băsescu: Nu-mi dau seama, dar oricum îi vezi altă dimensiune, că are curaj să o facă şi pe asta, ştii, ceea ce nu e mare lucru. Dacă aş compara-o cu Ponta, care stătea cu fundul în barcă şi îl trăgeau jandarmii, imaginile vorbesc total diferit despre caracterul celor doi, în orice caz”. Pînă şi un ageamiu într-ale politicii nu se poate îndoi că momentul Elena Udrea a fost creat cu ştirea sau, de ce nu?, cu complicitatea lui Traian Băsescu. De unde se vede că, pentru preşedinte, PMP, copilul politic făcut la bătrîneţe, e o slăbiciune pe cît de înţeles ca om, pe atît de greu de înţeles ca preşedinte.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro