- Ion Cristoiu: Descopăr în publicistica lui Nae Ionescu o tabletă din Cuvîntul, 29 septembrie 1928, – „Politica externă” – ce pare a fi scrisă şi tipărită pentru cititorii de azi.
- Ion Cristoiu: Argumentului măririi şi mărimii i-am putea adăuga azi, pentru a polemiza cu sindromul nostru de ţară mică, argumentele apartenenţei la NATO şi la UE.
- Ion Cristoiu: Tot în Nae Ionescu descopăr o învăţătură valabilă mai ales în postdecembrism, cînd duşmăniile politice ating amploarea duşmăniilor personale.
Nimic nou sub soare. Descopăr în publicistica lui Nae Ionescu o tabletă din Cuvîntul, 29 septembrie 1928, – „Politica externă” – ce pare a fi scrisă şi tipărită pentru cititorii de azi. Cu singura deosebire că argumentului măririi şi mărimii i-am putea adăuga azi, pentru a polemiza cu sindromul nostru de ţară mică, argumentele apartenenţei la NATO şi la UE:
Advertisment
„Presa noastră are o înfăţişare specială. Care o deosebeşte categoric de toată gazetăria lumii. Presa noastră are un caracter local. Ce se petrece între cele patru hotare ale ţării e nu numai precumpănitor, ci şi exclusiv interesant.
Faptul îşi are explicaţia lui. El e în strînsă legătură cu mentalitatea noastră de ţară mică, pe care lărgimea hotarelor nu a influenţat-o încă întru nimic. Căci, oricîtă publicitate s-ar da ridicolei stupizenii constituite de vocabula de parvenit «România Mare» – intrată pînă în actele oficiale –, fapt e că noi încă nu avem, ca stat sau ca cetăţeni, conştiinţa acestei măriri şi mărimi.
Recomandări
Trăim încă într-o mentalitate de sclavi, în cazul cel mai bun, de «clienţi». Am dus-o, din punct de vedere european, de azi pe mîine, la remorca unora sau altora, şi nu putem să realizăm în conştiinţa noastră cetăţenească creşterea pe care am suportat-o.
De vină e şi educaţia noastră retorică şi patriotardă. Noi atîta învăţăm: că sîntem mai deştepţi decît toate neamurile din jurul nostru. Creşterea în demnitatea personală şi naţională, izvorîtă din conştiinţa creaţiei şi a adevăratei clădiri, asta ne lipseşte cu desăvîrşire.
De aceea, mîndria noastră de rasă şi de stat e mai degrabă un fel de fudulie ţigănească, lipsită de siguranţă lăuntrică şi gata să se spulbere la prima măsurare reală cu un adversar bine înţepenit pe picioarele lui.
Aşa fiind, lipsa de interes a opiniei noastre publice pentru problemele de politică externă devine explicabilă. Ce se petrece în Europa, cum se schimbă raporturile între state, cum se transformă structura lăuntrică a marilor unităţi mondiale, acestea sînt lucruri care, după capul nostru de azi, nu ne privesc, pentru că, în «concertul european», noi nu am avea nimic de spus.
Poziţia e fundamental falsă. Sîntem o ţară de întinderea Italiei – şi mai bogată decît ea –; sîntem un popor de 18 milioane şi fapt e că în Europa Centrală – de care se leagă atîtea mari probleme europene – nu numai că nimic nu se poate întîmpla, dar nici nu se întîmplă nimic, fără ştirea şi fără voia noastră. Sîntem, deci, un factor hotărîtor.” (Nae Ionescu, Politica externă, Cuvîntul, 29 septembrie 1928)
*
Observaţie. Tot în Nae Ionescu descopăr o învăţătură valabilă mai ales în postdecembrism, cînd duşmăniile politice ating amploarea duşmăniilor personale:
„Pentru că, oricum, duşmăniile politice sînt un lucru, iar respectul personal, altul.” (Nae Ionescu, Trebuie – nu trebuie… în Cuvîntul, 26 septembrie 1928)
NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro
Partenerii noștri