- Ion Cristoiu: Scriam în acest comentariu, că Războiul nu va porni de la invadarea Ucrainei, invadare foarte iminentă, cum spun agramaţii noştri de la televiziuni, ci de la ceea ce ruşii vor numi, luînd exemplul americanilor, protejarea ruşilor din Donbas de „genocidul” la care îi supun „fasciştii” ucraineni.
- Ion Cristoiu: O primă etapă a acestei Operaţiuni s-a petrecut luni, 21 februarie 2022, cînd Vladimir Putin a pus la cale un montaj literar artistic planetar, produs exclusiv al maşinăriei de marketing politic de la Kremlin, printre cele mai bune din lume. Tot ea a organizat Festivalul mediatic intitulat: Rusia recunoaşte independenţa republicilor Doneţ şi Lugank.
- Ion Cristoiu: Mingea e acum în terenul Kievului. Teoretic Ucraina se confruntă cu două republici rebele. Pentru ca rebeliunea să fie curmată, Ucraina trebuie să intre cu tancurile în ţările respective. Teoretic, Armata ucraineană va înfrunta republicile rebele. Practic, ea va înfrunta Rusia.
Comentariul meu din ediţia de luni, 21 februarie 2022 a rubricii Gîndurile lui Cristoiu s-a intitulat Doar printr-o minune ar mai putea fi evitat Războiul! Reaminteam în text un adevăr nu o dată subliniat de mine în chestiunea Crizei Ucraina. Nu e vorba de o Criză provocată de teama Rusiei că Ucraina ar putea fi admisă în NATO, nici de îngrijorarea că România găzduieşte Scutul de la Deveselu. E vorba de o Criză provocată de o cauză profundă, care nu mai putea fi controlată de politicieni:
Advertisment
Rusia învinsă în Războiul Rece, Rusia starletei Mihail Gorbaciov, gata să vîndă URSS pe un interviul luat neveste-si la CNN, Rusia beţivului de Elţîn, mulţumit că Occidentul îl lasă să bea o vodcă, ajunsă sub KGB-istul Vladimir Putin, s-a ridicat din genunchi şi vrea acum un loc la masa Marilor Puteri. Iar Marile Puteri, aşa cum s-a întîmplat şi cu Germania între cele două războaie mondiale, n-au nici un chef să reîmpartă lumea cu Federaţia Rusă, după ce-au împărţit-o între ele la finele Războiului Rece, cîştigat de Occident. Scriam în acest comentariu, că Războiul nu va porni de la invadarea Ucrainei, invadare foarte iminentă, cum spun agramaţii noştri de la televiziuni, ci de la ceea ce ruşii vor numi, luînd exemplul americanilor, protejarea ruşilor din Donbas de „genocidul” la care îi supun „fasciştii” ucraineni. Războiul stă la capătul unei Operaţiuni sofisticate, bine gîndite de Kremlin, pentru a convinge Poporul Rus de necesitatea unui Război cu Ucraina şi de aici plecînd a unui Război cu Occidentul, cel care se află în spatele Ucrainei.
O primă etapă a acestei Operaţiuni s-a petrecut luni, 21 februarie 2022, cînd Vladimir Putin a pus la cale un montaj literar artistic planetar, produs exclusiv al maşinăriei de marketing politic de la Kremlin, printre cele mai bune din lume.
Recomandări
Această maşinărie de marketing politic a comandat intoxicarea Occidentului cu iminenţa invaziei anunţate în fiecare seară. Tot ea a organizat Festivalul mediatic intitulat: Rusia recunoaşte independenţa republicilor Doneţ şi Lugank. Festivalul a avut două părţi:
Prima a constat într-o transmisie în direct de aproape toate televiziunile planetare (eu am urmărit transmisia la CNN-ul franţuzesc, France 24) a Şedinţei Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse (imaginaţi-vă o şedinţă a CSAT transmisă în direct de Cartelul de presă al regimului Iohannis (TVR, RRA, Digi 24 şi Antena 3) cu momente de telenovelă turcească (ditamai şeful CIA al Rusiei bîlbîindu-se în răspunsul da sau nu). Această primă parte şi-a propus să demonstreze:
1) Că la Kremlin domneşte transparenţa totală.
2) Că deciziile la Kremlin nu sînt luate de un singur om.
3) Că Federaţia Rusă are dreptate să ceară respect din partea Occidentului.
Deşi transmis pe toată planeta, spectacolul a avut drept ţintă ruşii. Ruşii din Federaţia Rusă şi din întreaga lume.
A doua parte a constat în transmisia în direct a momentului în care Vladimir Putin recunoaşte independenţa celor două republici. Un asemenea moment se putea reduce la un minut de transmisie şi, între noi fie vorba, nu era obligatoriu să fie transmis în direct de televiziunile occidentale.
Din punct de vedere practic, recunoaşterea independenţei celor două republici nu înseamnă nimic. Oricum ele se proclamaseră independente încă din 2014, în urma unor referendumuri nerecunoscute de Kiev, recunoscute însă de Rusia. Încă din 2014, ele au cerut Rusiei să le recunoască independenţa. Semnarea ordinului nu aduce nimic nou în situaţia lor:
Considerate legale de către Moscova, acuzate de republici teroriste de către Kiev.
Altceva era din punct de vedere practic dacă Moscova decidea intrarea lor în componenţa Rusiei. Rusia ar fi avut uriaşe bătăi de cap. Mai întîi pentru că ar fi comis o încălcare a Suveranităţii unei ţări independente.
Apoi, pentru că ar fi trebuit să administreze noile teritorii. Am mai scris că între 1941 – 1944, marea problemă a României n-a fost necesară Cucerirea Basarabiei şi cucerirea Transnistriei, ci administrarea celor două teritorii.
Recunoaşterea lor devine importantă, crucială chiar pentru pacea lumii, dacă ea se doreşte a fi punctul de început al Operaţiunii care să ducă la un Război între Rusia şi Occident.
Mingea e acum în terenul Kievului. Teoretic Ucraina se confruntă cu două republici rebele. Pentru ca rebeliunea să fie curmată, Ucraina trebuie să intre cu tancurile în ţările respective. Teoretic, Armata ucraineană va înfrunta republicile rebele. Practic, ea va înfrunta Rusia. Rusia va ajuta pe şest cele două republici. Dacă Ucraina va trece teritoriile respective prin foc şi pară, Rusia va interveni sub pretextul – specific americanilor – că trebuie să-şi protejeze proprii cetăţeni. Dacă Ucraina atacă, nu-i exclus ca sfîrşitul campaniei să fie asemănător celei angajate de Republica Moldova împotriva republicii rebelă Transnistria. Dacă Ucraina atacă şi republicile sînt pe cale să fie învinse, am putea asista la o invazie rusească în Ucraina.
Pînă atunci însă, un lucru e sigur:
Iminenţa invadării Ucrainei n-a avut loc. S-a petrecut în schimb, un montaj literar-artistic numit Rusia recunoaşte în scris ceea ce recunoscut de 8 ani verbal: Independenţa celor două republici.
În sine, evenimentul e minor. Cum de a devenit el un eveniment planetar?
Foarte simplu.
Timp de o lună Occidentul a fost intoxicat cu informaţii că invazia e iminentă.
O invazie netam-nesam, fără o pregătire minimă a poporului rus pentru război.
Această intoxicare a creat o isterie mediatică pe planetă.
Şi cum toată lumea aşteaptă din oră-n oră invazia, marea invazie, evenimentul minor al recunoaşterii celor două republici a devenit un eveniment planetar.
Dacă la atîta se rezumă invazia, Putin a cîştigat partida. N-a riscat o invazie. Cu toate acestea a beneficiat de un moment de propagandă la nivel de planetă pe gratis.
Căzute în capcana aţîţării senzaţionale televiziunile planetare au transmis (chiar dacă nu în întregime) discursul lui Vladimir Putin despre Ucraina – creaţie a lui Lenin.
Numai că, din nefericire, nu la asta se rezumă invazia. Ea nu va avea loc aşa cum au prezentat-o zile în şir Occidentul:
Ca o năpustire tam-nesam a Rusiei asupra Ucrainei pentru a o cuceri în doi timpi şi trei mişcări.
Va fi vorba de o invazie atent pregătită mediatic folosind drept pretext soarta nenorocită a ruşilor din cele două republici sub asaltul naţionalismului ucrainean.
NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro
Partenerii noștri