Ion Cristoiu: Procesul de la Nuremberg – cea mai mare umilinţă pentru nemţi în secolul XX

• Ion Cristoiu: Ca istoric am fost impresionat de reconstituirea atmosferei din Nurembergul distrus de americani în proporţie de 80%, redarea multor scene de la tribunal fără a luneca în documentar, adevărul despre relaţiile deja încordate dintre americani şi ruşi.
• Ion Cristoiu: Filmul e prima şi singura producţie care exprimă viziunea ruşilor. Celelalte două au concretizat viziunea occidentalilor. De aici impresia că Procesul a fost dominat de acuzatorul sovietic Rudenko, cînd, în realitate, au dominat acuzatorii occidentali.
• Ion Cristoiu: Azi, cînd Occidentul respinge ziua de 9 mai ca zi a Victoriei, cînd Războiul din Ucraina a pus şi mai tare în evidenţă Războiul dintre occidentali şi ruşi în chestiunea rolului jucat de URSS în îngenuncherea fascismului, filmul deşi apărut în februarie 2023, trece drept o profeţie pentru zilele de azi cînd Occidentul e pe care să-l reabiliteze pe Hitler.

Am terminat filmul Nuremberg, producţie rusească apărută în 2023. Subtitrat în româneşte, filmul a fost difuzat la Casa Rusă de la Bucureşti ca manifestare dedicată Zilei Victoriei. M-am grăbit să-l văd, pentru a vedea mesajele politico-ideologice transmise mai mult sau mai puţin subtil prin intermediul unei opere de ficţiune. Pentru asta a trebuit să întrerup revizionarea serialului Umar (subtitrat în franceză) şi să amîn din nou urmărirea celor trei episoade din Alp Alpaslan deja strînse.

Nu mi-a părut rău.

Mai întîi pentru că prin acţiunea trepidantă, de tip hollywoodian, pelicula te atrage. Cum am vizionat-o pe laptop, dînd din picioare la steper, vizionarea mi-a sporit orele de sport, pentru că o acţiune trepidantă face mai lesne efortul fizic.

Apoi, la fel de curios ca şi în ipostaza de spectator obişnuit am fost şi în ipostaza de comentator-gînditor.

Nu stărui asupra acţiunii.

Mi-e limpede că autorii au vrut să facă comestibile ideile generale, punîndu-le în supa de găluşte, gustoasă, a reţetei de film hollywoodian. Nuremberg are de toate:

Intrigă poliţistă, răsturnări de situaţie, tensiune, spionaj, omor, chiar şi niţel sex, happy-end, personaje îndrăgite, fără caricaturizarea criminalelor hitleriste.

Ca istoric am fost impresionat de reconstituirea atmosferei din Nurembergul distrus de americani în proporţie de 80%, redarea multor scene de la tribunal fără a luneca în documentar, adevărul despre relaţiile deja încordate dintre americani şi ruşi.

Am reţinut, ca idee importantă, că nemţii erau furioşi nu pentru că ai lui Hitler erau judecaţi, ci pentru că îi judecau învingătorii. Chiar şi membrii reţelei subterane sînt de acord că acuzaţii îşi merită soarta, dar nu cu plasarea unui proces în inima Germaniei organizat şi susţinut de străini. Nu cred c-a fost mai mare umilinţă în acest secol pentru nemţi. Foştii conducători erau judecaţi de cuceritori şi nu de ei înşişi, nemţii.

Alte amănunte seducătoare pentru Istorie:

– Obsesia paranoică postbelică a ruşilor că prizonieri precum Lena au contribuit la războiul împotriva URSS lucrînd în fabricile Reichului, chiar dacă forţat.

– Demnitatea pe care şi-o păstrează nemţii chiar printre ruine.

– Disensiunile dintre aliaţi, produse şi de aroganţa americană.

– Sentinţele n-au fost date dinainte.

Prin urmare Procesul a avut lovituri de tip poliţist, precum aducerea lui Paulus.

– Evitarea caricaturizării acuzaţilor. Dimpotrivă secvenţe precum apariţia acuzaţilor întîia oară în faţa judecătorilor şi a lumii stîrneşte emoţii pînă şi sovieticilor.

Din punct de vedere politico-ideologic, obiectivul central al filmului rămîne prezentarea Procesului din punctul de vedere al ruşilor. Se ştie că după Război suferinţele ruşilor au fost supuse unui proces intens de minimalizare. Nu ştim dacă la Proces suferinţele evreilor n-au fost mai bine evidenţiate decît cele ale ruşilor. Filmul e prima şi singura producţie care exprimă viziunea ruşilor. Celelalte două au concretizat viziunea occidentalilor.

De aici impresia că Procesul a fost dominat de acuzatorul sovietic Rudenko, cînd, în realitate, au dominat acuzatorii occidentali. De aici impresia că ruşii au reuşit să convingă că ei au fost principalele victime.

Nu întîmplător, unul dintre comandanţii Serviciilor Secrete ruseşti –Evgheni Mironov – îi spune lui Igor că principala lor misiune e de a strînge dovezi pentru Posteritate şi nu pentru Prezent. Se va încerca o rescrierea a Războiului. Şi nu de către nemţi, ci de către aliaţi. Astfel că – spun personajele – procesul e un bun prilej de a strînge documente menite a dovedi Adevărul ruşilor asupra Războiului.

Azi, cînd Occidentul respinge ziua de 9 mai ca zi a Victoriei, cînd Războiul din Ucraina a pus şi mai tare în evidenţă Războiul dintre occidentali şi ruşi în chestiunea rolului jucat de URSS în îngenuncherea fascismului, filmul deşi apărut în februarie 2023, trece drept o profeţie pentru zilele de azi cînd Occidentul e pe care să-l reabiliteze pe Hitler.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro