Ion Cristoiu: Profețeam în 2009. Guvernele ulterioare vor apela din plin la formula asumării răspunderii

Momente și evenimente comentate de mine. 15 septembrie 2009: Guvernul Boc își asumă răspunderea în Parlament pentru trei legi. A fost ceea ce numeam în comentariul din Jurnalul național, 17 septembrie 2009, Ziua cînd Democrația a crăpat!

Așa cum am mai scris, prin decizia de trecere prin Parlament a trei pachete de legi semnificative pentru țară, Guvernul Boc a dat o lovitură strașnică Parlamentului și, prin asta, democrației.

Trăgîndu-și seva din conflict ca buruienile din bălegar, ziarele și televiziunile au poreclit ziua de marți, 15 septembrie 2009, Ziua cea mai lungă a Coaliției.

De ceva timp umblă zvonul unei ruperi a Coaliției de guvernare, prin darea de-a berbeleacul pe scările Palatului Victoria a alianței PSD-PC, logodire politică nu mai puțin artificială decît pompos intitulata Parteneriat pentru România. Drept urmare, ziarele și televiziunile băștinașe s-au pus la pîndă în așteptarea clipei cînd edificiul găunos numit Coaliția PD-L-PSD-PC se va prăbuși. Și s-a zis zilei de marți, 15 septembrie 2009, Ziua cea mai lungă a Coaliției pentru a sugera că la capătul acestei zile se va vedea dacă șandramaua va rezista sau nu.

După cum s-a putut băga de seamă, Coaliția a rezistat.

Nu fără a ne oferi nouă, simplilor spectatori ai zarvei politice, o nouă mostră de haz ridicol la nivel înalt. Neputincioși în a tranșa bărbătește chestiunea asumării, liderii PSD-PC au ordonat cîtorva supuși parlamentari să poarte banderolele albe ale unei așa-zise greve japoneze. Înfățișînd camerelor de luat vederi în direct dovada revoltei lor față de actul guvernamental, parlamentarii PSD-PC au rămas, totuși, în sală, preocupați de a asigura cvorumul fără de care ședința nu s-ar fi putut ține. Oportunismul moldo-valah naște monștri de caraghioslîc. Decizia PSD-PC de a-și exprima revolta față de asumarea răspunderii nu prin părăsirea sălii, ci prin atîrnarea unor zgaibe de doliu alb seamănă cu situația unei muieruști care se lasă posedată strigînd în culmea orgasmului:

– Protestez! Protestez!

Coaliția a rezistat, totuși, Zilei celei mai lungi.

Pe fondul mizerului oportunism politicianist românesc, tot mai dezgustător în ultimii ani, responsabil de creșterea alarmantă a scîrbei față de politică.

Așa cum am mai scris, prin decizia de trecere prin Parlament a trei pachete de legi semnificative pentru țară, Guvernul Boc a dat o lovitură strașnică Parlamentului și, prin asta, democrației. Locul dezbaterii parlamentare firești a legilor a fost luat de o formulă pe care am numit-o, tot în spațiul acestui comentariu, trecerea prin Parlament în variantă prescurtată. Experimentată cu succes la adoptarea Codurilor, formula, tipică democrației noastre originale, riscă să devină deja fapt împlinit. Văzînd că se poate, nu numai Guvernul Boc, dar și alte guverne succesoare vor apela la această formulă, trăgînd Parlamentul pe linie moartă. Nu întîmplător, în Discursul de marți, Traian Băsescu, fascinat de această variantă expeditivă, pentru că se potrivește personalității sale autoritariste, a cerut ca și Codurile de procedură să fie adoptate prin asumarea răspunderii. Încetățenirea acestei formule de trecere a legilor prin Parlament se constituie, credem noi, într-o alarmantă punere la îndoială a democrației autentice prin substituirea acesteia cu o democrație de fațadă. Simpla trecere în revistă a drumul parcurs de cele trei pachete de legi ne arată cît de primejdioasă poate fi, pentru democrație, această minare a democrației. Mai primejdioasă chiar decît instaurarea dictaturii. Sub un regim de dictatură, cetățenii știu că e vorba despre o abolire a democrației. Drept urmare, ei vor lupta împotriva dictaturii. Într-o democrație mimată, gen Panoramă la Moși, mulți cetățeni, deși adepți ai democrației, pot sta liniștiți, convinși de forma fără fond că trăiesc într-un stat de drept.

Guvernul a trimis cu camioneta la Parlament cele trei colete de legi, invitînd aleșii neamului să le desfacă și să depună în cutiile păstrătoare amendamente. Cît mai repede, firește, deoarece Guvernul n-are timp să-l piardă cu punctele de vedere ale parlamentarilor.

Deși mulți dintre parlamentari nici măcar n-au desfăcut coletele de legi, totuși, cînd le-a luat înapoi, Guvernul s-a pricopsit, la fiecare lege, cum cu vreo 1.000 de amendamente.

Cam multe și-a zis Guvernul, bombănind parlamentarii care, în naivitatea lor, au luat în serios îndemnul de a depune amendamente. Drept pentru care Guvernul a acceptat mai puțin de 100 de amendamente din cele 1000 depuse.

La ce Dumnezeu a mai trimis legile la Parlament pentru amendamente dacă, pînă la urmă, tot el, Guvernul, a decis care să fie acceptate și care să fie aruncate la gunoi?! La cele trei pachete de legi s-a lucrat cîteva nopți, tăindu-se ici, ciopîrțindu-se dincolo, astfel că marți, în ședința comună, premierul Emil Boc a cerut asumarea răspunderii pentru legi despre al căror conținut nu știa nimeni nimic.

Dacă ne gîndim că Emil Boc și miniștrii răspunzători au lucrat peste noapte la aceste legi, garantez că nici premierul nu mai știe ce conțin ele. După această comedie de democrație a venit ziua de marți, 15 septembrie 2009. Constituția nu permite asumarea răspunderii decît pentru o lege. Guvernul Boc avea însă trei pachete de legi. Cum să-ți asumi răspunderea fără a sfida Constituția? Ingeniozitatea românească și-a spus imediat cuvîntul. Acea ingeniozitate în materie de improvizație care ne-a făcut faimoși în lume. S-au născocit atunci trei asumări ale răspunderii în aceeași zi. Astfel s-a ajuns ca Emil Boc să vină de trei ori la tribună într-un interval de două ore, fiecare din cele trei momente mimînd un moment de asumare a răspunderii.

Marți, 15 septembrie 2009, a fost Ziua cea mai lungă a Democrației. La capătul căreia Democrația a crăpat. Da, dar a rezistat Coaliția!

Notă: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro