Ion Cristoiu: „Publicul cititor se află azi în faţa unei prese pe de-a-ntregul vândută sau în curs de vânzare” (Ion Vinea, 1920)

• Ion Cristoiu: „Cu ajutorul imprimeriei Băncii Naţionale, liberalii s-au pornit să acapareze toate imprimeriile din ţară, să cumpere toate gazetele, să impună întregii producţii intelectuale un anume conţinut, un anumit spirit, să instituie prin forţa banului (…)”
• Ion Cristoiu: „Au cumpărat, prin consorţiul Cartea Românească, puternica instalaţie tipografică şi cunoscuta librărie din Bucureşti Minerva. Premii s-au oferit scriitorilor care vor face cărţi pe teme propuse de intelectualii partidului.”
• Ion Cristoiu: „Cazul ziarelor Izbînda şi Avîntul e de curînd faimos. Dar liberalii tratează cu proprietarii «Daciei» care, de altfel, nu le-a făcut atîta rău ca să merite din parte-le o aşa ruşine. Tratează cu «Universul» care reprezintă o imensă organizaţie tehnică.”

Acuzaţie. „Dar pentru a nu pierde noua bătălie electorală şi cunoscînd partea presei în biruinţa democraţiei, paralel cu acapararea minelor, avuţiilor şi întreprinderilor industriale din toată România, se străduiesc cu pachete de zeci de milioane să pună căluş ziarelor, să oprească mersul rotativelor, să taie ascuţişul penelor. Cu ajutorul imprimeriei Băncii Naţionale, liberalii s-au pornit să acapareze toate imprimeriile din ţară, să cumpere toate gazetele, să impună întregii producţii intelectuale un anume conţinut, un anumit spirit, să instituie prin forţa banului, care te face proprietar pe maşini, pe titlul jurnalului, pe munca robului de redacţie, pe localul şi vitrina librăriei, pe chioşcul din marginea străzii, o cenzură consimţită de toţi cei care cedează ispitei aurului. Au cumpărat, prin consorţiul Cartea Românească, puternica instalaţie tipografică şi cunoscuta librărie din Bucureşti Minerva. Premii s-au oferit scriitorilor care vor face cărţi pe teme propuse de intelectualii partidului. Au cumpărat librăria Sfetea, librăria Alacalay şi editurile respective. Acelaşi lucru se petrece cu principalele librării din provincie. Cazul ziarelor Izbînda şi Avîntul e de curînd faimos. Dar liberalii tratează cu proprietarii «Daciei» care, de altfel, nu le-a făcut atîta rău ca să merite din parte-le o aşa ruşine. Tratează cu «Universul» care reprezintă o imensă organizaţie tehnică. Tratează cu societatea de arte grafice «Poporul» şi au achiziţionat Tipografia «Razidescu». În felul acesta, burghezia română speră să-şi perpetueze dictatura, să interzică publicului auzul sau citirea cuvîntului primejdios şi să producă o reacţiune în spiritele care au să uite curînd pricina mizeriei generale, fără să scape de mizeria însăşi.

Şi cum o altă mare bancă rivală imită jocul Băncii Româneşti prin aceleaşi subvenţii şi cumpărări de edituri, de gazete, iar venalitatea scriitorului cotidian şi a patronului de tarabă democratică se dedă tuturor compromisurilor şi trădărilor, publicul cetitor se află azi în faţa unei prese pe de-a-ntregul vîndută sau în curs de vînzare: presa afiliată marii finanţe; presa şi editura, gazetarii şi scriitorii aserviţi capitalului liberal; presa de partid, presa, într-un cuvînt, care nu are curajul şi libertatea de a spune cele ce se strigă aici.” (Ion Vinea, Pe viaţă şi pe moarte, Chemarea, 25 aprilie 1920)

*

Cel aşteptat. Spre finele episodului unu, sezonul 2, al serialului Osman, Întemeietorul revine la nivelul de tensiune care a dat glorie făcătorilor turci de seriale precum Ertugrul şi Osman. La un moment dat am crezut că sezonul 2 o va lua pe drumul românesc al ilustrării patriotarde a trecutului naţional. Ultima parte a episodului unu şi debutul episodului doi ne trag de mînecă pentru a ne reaminti că makers film turci sînt printre cei mai buni din lume la ţesut intrigi cinematografice. Deja personajul Osman se confruntă cu mai multe pericole, situaţie menită să dea tensiune serialului. Pe de o parte sînt bizantinii, concretizaţi de un comandant cu deliruri de Roma Mare (uite că şi la bizantini s-a purtat mărirea a ceea ce istoria a micşorat o dată pentru totdeauna), pe de alta mongolii. Cel mai grav pericol rămîne însă ca şi în serialul Ertugrul, trădarea din interior, izvorîtă din ambiţiile de putere, din războaiele între triburi. Am mai scris că Ertugrul şi Osman, producţii ale Neootomanismului promovat de Erdogan, mărturisesc spaima pe care Erdogan vrea s-o inducă turcilor de trădare a naţiunii prin punerea în slujba intereselor străine. La finele episodului unu apare şi Ertugrul. Însănătoşit, dar bătrîn, interpretat de altcineva decît în serialul Ertugrul. Producătorii sînt preocupaţi să-l plaseze deasupra tuturor personajelor, inclusiv deasupra lui Osman. Poruncile date sînt plasate de realizatori într-o atmosferă mitică. Pentru cei din serialul Osman, Ertugrul, absent în sezonul unu, pe motiv că e bolnav la Konya, trece drept Cel mult aşteptat.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro