Ion Cristoiu: Rebeliunea Legionară sau cum s-a rupt o Coaliţie de guvernare după doar patru luni

ion-cristoiu-editorial
  • Ion Cristoiu: Paginile presei deja aservite dau în clocot de dovezi ale nenorocirilor produse de Rebeliune, ale pericolului prin care legionari au ameninţat statul. Cuvîntul de ordine rămîne Veşnică recunoştinţă faţă de Conducător, cel care ne-a salvat de la Apocalipsă.
  • Ion Cristoiu: Evoluţia evenimentelor arată că Rebeliunea a dus la o întărire fără precedent a puterilor lui Ion Antonescu. Presa a declanşat o campanie uriaşă de prezentare a Conducătorului Statului, cum se autointitula generalul vorbind despre el însuşi la persoana a treia, drept Salvatorul Naţiunii.
  • Ion Cristoiu: Prin natura sa dictator, Ion Antonescu voia puterea doar pentru el însuşi, n-avea chef s-o împartă cu nimeni. Legionarii, la rîndu-le, acceptaseră alianţa cu acest om vechi, cum îl taxau ei pe general, în speranţa că după parvenirea la guvernare vor fi suficienţi de puternici pentru a se debarasa de el.

Simpla lectură a presei de după Rebeliunea Legionară din ianuarie 1941  confirmă bănuiala c-a fost vorba de o Diversiune montată de general cu ajutorul nemţilor pentru a scăpa de partenerul din Coaliţia de guvernare.

Chiar din debutul Guvernării a fost limpede că Alianţa va eşua. Nici Legionarii şi nici Ion Antonescu n-aveau încredere în partener. Lui Ion Antonescu îi repugnau legionarii în care vedea ceea ce ura el cel mai mult, Revoluţia. Revoluţia care înseamnă dezordine, balamuc.

Exact ceea ce contravine spiritului cazon, în stare să facă ordine pînă şi-n propoziţie, întrebîndu-se ce-i anarhia asta, e şi o literă scrisă cu Majusculă, cînd ar trebui toate să fie la fel? Îi chemase la guvernare abia în 14 septembrie 1940, sub titlul, absurd, de Stat Naţional-Legionar, după ce între 6 septembrie şi 14 septembrie îşi pusese oamenii săi în posturile cheie. Scopul chemării legionarilor la putere a fost compromiterea acestora în ochii nemţilor.

Prin natura sa dictator, Ion Antonescu voia puterea doar pentru el însuşi, n-avea chef s-o împartă cu nimeni. Legionarii, la rîndu-le, acceptaseră alianţa cu acest om vechi, cum îl taxau ei pe general, în speranţa că după parvenirea la guvernare vor fi suficienţi de puternici pentru a se debarasa de el. Ar fi suficiente semne pentru a întări suspiciunea că Legionarii au fost atraşi într-o capcană prin mimarea de către Ion Antonescu a slăbiciunii.

Despre asta am scris, invocînd o paralelă între Antonescu din timpul Rebeliunii legionare şi Moromete din timpul rebeliunii fiilor. Dar chiar dacă suspiciunea nu s-a confirmat, evoluţia evenimentelor arată că Rebeliunea a dus la o întărire fără precedent a puterilor lui Ion Antonescu. Presa a declanşat o campanie uriaşă de prezentare a Conducătorului Statului, cum se autointitula generalul vorbind despre el însuşi la persoana a treia, drept Salvatorul Naţiunii.

Paginile presei deja aservite dau în clocot de dovezi ale nenorocirilor produse de Rebeliune, ale pericolului prin care legionari au ameninţat statul. Cuvîntul de ordine rămîne Veşnică recunoştinţă faţă de Conducător, cel care ne-a salvat de la Apocalipsă. Ca orice ofensivă propagandistică şi aceasta nu duce lipsă de exagerări prin care se cade în ridicol. Universul din 2 februarie 1940 publică următorul material:

„Recunoştinţa unui gospodar din jud. Brăila pentru d. g-ral Ion Antonescu. Telegrama trimisă către fiicele sale, eleve la liceul industrial

Brăila, 28 Ianuarie

Se ştie că, cu prilejul turburărilor din zilele de 21-23 Ianuarie, populaţia oraşului nostru a trăit momente de groază.

Ordinea fiind restabilită datorită măsurilor luate la timp de vrednicul ostaş şi conducător al statului, d. g-ral Ion Antonescu, viaţa şi-a reluat cursul normal.

Cu această ocazie, merită să relevăm gestul adevărat românesc şi creştinesc al gospodarului Ghiţă Marinescu, din Ţăndărel (Brăila), care are două fiice internate la liceul industrial de fete «Pemetis Zurmaie».

Părintele, îngrijorat nu atît de soarta copilelor sale, ci a ţării şi conducătorului statului d. g­ral Ion Antonescu, a trimis fiicelor sale următoarea telegramă:

«Dragi copii, închinaţi-vă bunului Dumnezeu un minut pe zi pentru sănătatea d-lui g-ral Ion Antonescu, care prin străduinţa sa v-a salvat căminul şi viaţa tatălui vostru, care a fost în pericol de moarte».

Telegrama a fost citită atît în faţa corpului didactic, cît şi a elevelor din toate clasele, care au rămas profund emoţionate, dîndu-şi seama de pericolul prin care a trecut ţara noastră.”

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro