Ion Cristoiu: Scriam în decembrie 1995 despre alegerile din Turcia. O nouă victorie a antioccidentalismului

Joi, 28 decembrie 1995, Evenimentul zilei publica la pagina dedicată Evenimentelor articolul „Islamiștii au cîștigat alegerile parlamentare în Turcia”. Se semnala în articol că duminică, 24 decembrie 1995, a avut loc în Turcia un scrutin parlamentar, cîștigat în premieră de un partid islamist – Partidul Prosperității. Din acest partid face parte Recep Erdogan, ales în 1994 primar al Istanbulului. Văzînd în această victorie un eveniment istoric (viața m-a confirmat!), am scris și publicat în Evenimentul zilei din 28 decembrie 1995 comentariul O nouă victorie a antioccidentalismului

La o săptămînă și ceva de a triumful naționalist-comuniștilor în Rusia un alt eveniment s-a ivit pe scena politică a lumii cu pretenția de a se îndrepta asupra lui toate reflectoarele atenției: victoria islamiștilor în alegerile generale anticipate din Turcia.

Rezultatul scrutinului din Rusia a fost întrucîtva previzibil. El anunțau sondajele de opinie, îl prevesteau reportajele dedicate nenorocitului impact produs asupra rușilor nostalgici ai livezii cu vișini cehoviene de către trenul occidental. Cu toate acestea, dați peste cap în credința lor nestrămutată în fatalitatea trecerii de la socialism la capitalism, analiștii occidentali au rămas descumpăniți. Stare de spirit ce s-a găsit rapid într-o uriașă revărsare de uriașe semne de întrebare și exclamare în paginile presei din Vest.

Victoria islamiștilor în Turcia a surprins însă. Atît de tare încît prima reacție a comentatorilor a fost tăcerea profundă, tăcere căreia i se mai spune, pe teritoriile noastre notate, tăcere mîlc. Pînă la dezmeticirea așteptată din partea unor capete atît de luminate cum sînt cele analitice din Occident, să ni se permită nouă, românilor, orbecăitori prin eterna ceață orientală, să aruncăm o lumină, fie și de mărimea celei produse de un chibrit, asupra întîmplării din Turcia.

Indiscutabil, rezultatul de la Ankara, e legat de cel de la Moscova nu numai prin ascensiunea opoziției în detrimentul puterii, dar și prin semnificația în plan european și internațional. În ambele cazuri, dincolo de profundele motive interne, ne confruntăm cu o victorie a antioccidentalismului. La ruși, în numele tresăririi orgoliului imperial, grav știrbit după prăbușirea măreței Uniuni Sovietice de către împingerea Rusiei în plan secund pe scena europeană și internațională. La turci, în numele unor așa-zise nenorociri economice și morale pe care le-ar putea aduce pătrunderea masivă a Occidentului în Turcia.

Cu mai mult de o jumătate de secol în urmă, despotul luminat Mustafa Kemal i-a salvat pe turci europenizîndu-i. Purtătorii de fes și beneficiarii de haremuri au fost luați de turul șalvarilor și aruncați din secolul al XVI-lea în plin secol al XX-lea de către mîna de fier a unui bărbat istoric providențial, adică ivit la țanc pentru o Turcie pe cale de a rămîne doar o virgulă pe mapamond. Occidentalizarea a fost benefică pentru Turcia. Ea a fost însă o operațiune de o extremă duritate. Leneșele moravuri orientale au fost trecute prin foc și sabie. La capătul arderii cu fierul roșu, pe meleagurile foștilor sultani, purtătorilor de fesuri le-au luat locul deținătorii de pălării, iar nevestele legale s-au redus în chip obligatoriu la una. După atîta timp de la momentul Mustafa Kemal, turcilor li s-a aplecat de atîta occidentalism. Ei țin cu orice preț să se întoarcă la Evul Mediu.

Cu singura deosebire că de astă dată fundamentalismul islamic nu le va mai îngădui desfătările orientale. Firește, atît în cazul Rusiei cît și în cel al Turciei, Occidentul ar găsi unele motive de a nu se neliniști prea tare. Unul din acestea l-ar constitui faptul ca în ambele cazuri forțele antioccidentale n-au beneficiat de o victorie zdrobitoare. În consecință, nici în Rusia și nici în Turcia forțele ostile Vestului nu-și pot transpune în practică, grație accesului la guvernare, punctele majore ale programului lor, antioccidental. O rămînere într-o dulce amorțeală față de rezultatele alegerilor din Turcia ar fi însă o imensă greșeală din partea Occidentului. Aceasta pentru că, la fel ca și în cazul Rusiei, alegerile din Turcia se constituie într-un test al stării de spirit a populației. Un test de ale cărui concluzii nu pot să nu țină seama chiar și prooccidentalii care, dîndu-și mîna, se pare că vor reuși formarea unui guvern de dreapta la Ankara.

E limpede în urma acestui scrutin că pentru NATO, pentru Occident, pentru Statele Unite ale Americii, Turcia nu mai poate fi aliatul sigur de altădată. În aceste condiții pentru Occident, pentru America devine de o importanță majoră o altă țară din răsăritul Europei, o țară care se dovedește de la o zi la alta tot mai limpede în opțiunea sa occidentală. Aceasta țară se numește România. Victoria naționalist-comuniștilor în Rusia și a islamiștilor în Turcia a creat în partea de Est a Europei o primejdie pentru Occident amintind de cea reprezentată, cu secole în urmă, de popoarele migratoare pentru luminata Romă. În calea acestei primejdii, România poate fi o fortăreață.

O fortăreață care are însă nevoie de o sporită consolidare a temeliilor sale politice și economice din partea Vestului. Dacă Occidentul va conștientiza acest lucru, victoria islamiștilor în Turcia reprezintă unul din evenimentele anului 1995 benefice pentru o Românie a cărei populație, potrivit ultimului sondaj IRSOP, se pronunță pentru occidentalizare într-o proporție de 94 la sută.