• Ion Cristoiu: Ţinînd cont de faptul că oamenii Vadimului rus nu sînt comunişti, se cuvine să privim cu mai multă atenţie programul cu care Partidul Comunist a cîştigat alegerile.
• Ion Cristoiu: Vom constata, nu fără surprindere, că pe lîngă faimoasele promisiuni de stînga, acest partid a învins şi prin făgăduielile vizînd revenirea Rusiei la măreţia internaţională deţinută cîndva de Uniunea Sovietică.
• Ion Cristoiu: Putem spune, aşadar, că victoria comuniştilor în alegerile din Rusia şi-a avut punctul de plecare nu atît în mizeria şi haosul provocate de simulacrele de reformă şi democraţie, cît mai ales în rănirea profundă a orgoliului imperial tipic rusesc.

Primele reacţii occidentale la scrutinul din Rusia te aruncă într-o perplexitate totală. Liderii marilor puteri se întrec în a surîde cît mai liniştitor. Cursul reformelor din Rusia nu se va opri ! Nu se va schimba nimic în politica externă a Moscovei ! N-avem nici un motiv de îngrijorare ! La astfel de declaraţii, n-ai cum să nu te întrebi . Ce se întîmplă cu ei ? Sînt orbi, ca acum o jumătate de veac, cînd aliaţii, în faţa evidenţei reprezentate de instaurarea stalinismului în Est, se complăceau într-o dulce somnolenţă ? Sau, deşi îşi dau seama de gravele consecinţe ale victoriei comuniste de la Moscova, caută să-şi ascundă neliniştea pentru a nu stîrni panică ? Indiferent de motive, nonşalanţa lor e lipsită de temei. Fireşte, optimismul lor, jucat sau nu, e explicat ca avîndu-şi bazele într-o realitate specific rusească. Adevăratul stăpîn al imensităţii continentale de la Răsărit e preşedintele, şi nu Parlamentul. Deşi pe cale de a intra în Consiliul Europei (de fapt, de a vîrî în burta sa acest Consiliu, dată fiindu-i mărimea uriaşă), Rusia nu e o ţară democratică. Aşa cum a fost şi pe vremea Tătucului ţar şi a Tătucului prim-secretar, pîrghiile reale ale puterii se află în mîinile preşedintelui. Cîtă vreme Boris Elţîn n-a fost dat afară de la Kremlin – raţionează cu voce tare occidentalii – politica externă a Rusiei n-are cum să se schimbe. Nu de alta, dar preşedintele e un aliat al Occidentului. Raţionamentul are un mare cusur.

Se supune logicii de pe hîrtie. Logica vieţii e însă alta. Şi potrivit acestei logici, politica externă a Rusiei se va schimba după victoria comuniştilor în alegeri. Nu pentru că oamenii lui Ghenbdi Ziuganov şi ai lui Jirinovski din Dumă îşi vor spune cuvîntul în această politică, trecînd peste capul preţios al lui Boris Elţîn. Nu pentru că ursul de la Kremlin va juca după cum îl va constrînge jăraticul parlamentar de sub tălpi. La o adică, Tătucul Boris are la îndemînă suficiente mijloace pentru a mai pune la cale un moment în care să dea cu tunul în clădirea Parlamentului. Altul e motivul pentru care politica externă a Rusiei se va schimba după alegeri. E vorba de faptul că însuşi Boris Elţîn, de bunăvoie şi nesilit de nimeni, va proceda la mutaţii radicale în atitudinea sa faţă de Occident.

Explicaţia e simplă: în judecarea victoriei comuniştilor trebuie să plecăm de la constatarea că pe locul doi, adică tot pe un loc fruntaş, se află şi naţionaliştii lui Jirinovski. Ţinînd cont de faptul că oamenii Vadimului rus nu sînt comunişti, se cuvine să privim cu mai multă atenţie programul cu care Partidul Comunist a cîştigat alegerile. Şi vom constata, nu fără surprindere, că pe lîngă faimoasele promisiuni de stînga, acest partid a învins şi prin făgăduielile vizînd revenirea Rusiei la măreţia internaţională deţinută cîndva de Uniunea Sovietică. Naţionaliştii lui Jirinovski şi-au concentrat aproape întreaga campanie electorală pe rîzgîierea orgoliului imperial al mujicului care e rusul, de la preşedintele ţării pînă la vînătorul de reni de dincolo de Cercul Polar. E limpede, în aceste condiţii, că în balanţa victoriei comuniştilor a cîntărit enorm şi nostalgia după fostul imperiu.

Foarte important de precizat.

E vorba nu atît de nostalgia după hotarele fostei URSS, cît mai ales de nostalgia după rolul jucat de ţara lui Stalin şi Brejnev pe scena europeană şi mondială. Putem spune, aşadar, că victoria comuniştilor în alegerile din Rusia şi-a avut punctul de plecare nu atît în mizeria şi haosul provocate de simulacrele de reformă şi democraţie, cît mai ales în rănirea profundă a orgoliului imperial tipic rusesc. Nu timp de decenii, ci timp de secole, ruşilor li s-a inoculat convingerea ca ţara lor are un cuvînt hotărîtor de spus în Europa şi pe planetă. Acest orgoliu, evident la toţi marii scriitori ruşi de la Gogol pînă la Soljeniţîn – a căpătat proporţii incomensurabile în legendara perioadă a Uniunii Sovietice. (Evenimentul zilei, 20 decembrie 1995)

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro

Citește și

• Spania investighează videoclipul lui Katy Perry cu privire la dunele de nisip protejate. Ce a declarat cântăreața
• Gena Rowlands, cunoscută pentru rolul iconic din The Notebook, a murit la 94 de ani. Actrița suferea de Alzheimer
• Coreea de Nord își va redeschide porțile pentru turism după cinci ani. Cum vor putea turiștii să viziteze țara