- Ion Cristoiu: După prăbuşirea Uniunii Sovietice, ruşii au văzut uluiţi descrescînd de la o zi la alta această măreţie a imperiului lor. Treptat, treptat, Moscova a fost scoasă din toate jocurile planetare. Rusia a fost deseori umilită în zonele sale tradiţionale de influenţă.
- Ion Cristoiu: Victoria comuniştilor şi a naţionaliştilor lui Jirinovski s-a bazat şi pe înverşunata denunţare a regimului Elţîn pentru îngenuncherea Rusiei în faţa Occidentului, ba chiar şi pentru o aşa-zisă trădare de către Kremlin a intereselor naţionale.
- Ion Cristoiu: E limpede astfel că în perioada următoare politica externă a Rusiei va suferi mutaţii substanţiale. Va fi vorba de o ofensivă extraordinară a diplomaţiei moscovite pentru ca ruşii să fie satisfăcuţi din plin în conştiinţa lor orgolioasă că nimic nu se poate face în Europa şi pe planetă fără bunăvoinţa lor.
În finalul „Sufletelor moarte” Gogol îşi imagina Rusia ca o troică trecînd în goană prin lume, în timp ce popoarele se pleacă în faţa ei pe rînd. După cel de-al doilea război mondial, acest vis secret al ruşilor, atît de puternic exprimat de către marele scriitor, şi-a găsit împlinire deplină. Fiecare locuitor al imensului spaţiu întins de la Chişinău pînă la Vladivostok era stăpînit de mîndria secretă de a vedea că Rusia, poreclită acum Uniunea Sovietică, stăpîneşte practic popoarele din Europa de Est şi Centrală. Ca să nu mai spun că acest orgoliu era alintat şi de conştiinţa că întreg Occidentul tremura la gîndul că va veni o dimineaţă în care se va trezi cu străzile Parisului, ale Romei, ale Berlinului occidental pline de tancurile sovietice.
După prăbuşirea Uniunii Sovietice, ruşii au văzut uluiţi descrescînd de la o zi la alta această măreţie a imperiului lor. Treptat, treptat, Moscova a fost scoasă din toate jocurile planetare. Mai mult, din cauza unei politici lipsite de abilitate a Occidentului şi a SUA, Rusia a fost deseori umilită în zonele sale tradiţionale de influenţă. Un exemplu convingător în acest sens îl reprezintă brutalitatea cu care americanii şi-au impus punctul de vedere în fosta Iugoslavie. Drept urmare, adversarii lui Gorbaciov, mai întîi, şi ai lui Boris Elţîn, mai apoi, s-au apucat să-şi făurească un însemnat capital politic bătînd monedă pe tema situaţiei umilitoare în care a fost trimisă Rusia lui Petru cel Mare şi Uniunea Sovietică a lui Stalin.
Acest capital politic şi-a spus cuvîntul în recentele alegeri. Victoria comuniştilor şi a naţionaliştilor lui Jirinovski s-a bazat şi pe înverşunata denunţare a regimului Elţîn pentru îngenuncherea Rusiei în faţa Occidentului, ba chiar şi pentru o aşa-zisă trădare de către Kremlin a intereselor naţionale. Nu întîmplător, imediat după anunţarea rezultatelor, Ghenadi Ziuganov a cerut demisia ministrului de externe al Rusiei, Andrei Kozîrev, personalitate care a făcut şi anterior obiectul unor critici acerbe pe tema unei continue cedări în faţa aroganţei occidentale.
Fireşte, politica externă a Rusiei rămîne mai departe apanajul lui Boris Elţîn. Victoria naţionalist-comuniştilor e însă un test de care actualul preşedinte rus nu poate să nu ţină cont. O dată încheiat scrutinul legislativ, s-a declanşat bătălia pentru alegerile prezidenţiale. Dacă nu vrea să le piardă, Boris Elţîn nu-şi poate permite să neglijeze acest test reprezentat de victoria în alegeri a nostalgiei după măreţia Maicii Rusii. În consecinţă, chiar şi neglijînd suveran punctul de vedere al Dumei, actualul preşedinte va fi obligat să ia în calcul orgoliul imperial rusesc. Perioada care urmează se anunţă hotărîtoare pentru viitorul său politic. În hotarele ei, Boris Elţîn trebuie să se străduie din răsputeri să demonstreze viitorilor săi alegători că în pieptul său de aramă bate o inimă de ţar. Adică o inimă plesnind de trufie imperială. Pentru aceasta, Boris Elţîn va trebui să fie mult mai ferm faţă de Occident, să se dea peste cap pentru ca Moscova să-şi spună cuvîntul în toate marile probleme ale lumii.
E limpede astfel că în perioada următoare politica externă a Rusiei va suferi mutaţii substanţiale. Direcţia acestei schimbări poate fi sesizată pînă şi de un ageamiu în materie de politică internaţională. Va fi vorba de o ofensivă extraordinară a diplomaţiei moscovite pentru ca ruşii să fie satisfăcuţi din plin în conştiinţa lor orgolioasă că nimic nu se poate face în Europa şi pe planetă fără bunăvoinţa lor. E previzibilă în aceste condiţii şi reacţia Occidentului. Aşa cum ne arată experienţa imediat postbelică, Vestul se va strădui din răsputeri să se adapteze acestei noi situaţii.
Cancelariile occidentale sunt conştiente, după victoria în alegeri a imperialismului rus, că o continuare a sfidării de pînă acum la adresa Moscovei riscă să-i întărească pe adversarii lui Boris Elţîn. Şi cum actualul preşedinte rus e de preferat lui Ghenadi Ziuganov sau Vladimir Jirinovski, Occidentul va căuta să răspundă nevoii lui Boris Elţîn de a demonstra propriului popor că nu e un trădător al intereselor naţionale, că e un demn urmaş al lui Petru cel Mare şi al lui Stalin. În paralel însă, după un tipic deja cunoscut, Vestul se va strădui să sprijine orgoliul de independenţa faţă de Moscova a fostelor republicii sovietice. Un potop de simpatii politice şi financiare se va abate asupra unor ţări ca Ucraina, Republica Moldova, cele mai vizate de planurile naţionalist-comuniste ruseşti de refacere a URSS. Cine vor fi principalele victime ale acestui joc dublu al Occidentului ? Indiscutabil, ţările din Europa Centrală şi de Est, între care locul de frunte îl va ocupa România. (Evenimentul zilei, 21 decembrie 1995)
NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro