Ion Cristoiu: Şi dacă la cîrma navei e unul beat?

• Ion Cristoiu: Citind enorm despre anul 1940, am fost frapat de un lucru. În anii premergători tragicului eveniment, Carol al II-lea declara românilor: «Nici o brazdă de pămînt nu vom ceda!» Luîndu-l în serios, românii şi-au văzut mai departe de treabă.
• Ion Cristoiu: Şi a venit anul 1940. România a cedat nu o brazdă de pămînt, ci uriaşe părţi ale teritoriului său naţional: Basarabia, Bucovina, Cadrilaterul, Ardealul de Nord. Fără a trage un cartuş. Ce-a mai rămas din declaraţia solemnă a lui Carol al II-lea, că nu vom ceda nici o brazdă de pămînt?.
• Ion Cristoiu: Pe ce se baza Regele cînd făcea o asemenea declaraţie pompoasă? Pe nimic, spunem noi acum, cînd ştim că în perioada premergătoare lui 1940, nava numită România a fost condusă de un cîrmaci beat.

Ion Cristoiu: Citind enorm despre anul 1940, am fost frapat de un lucru. În anii premergători tragicului eveniment, Carol al II-lea declara românilor: «Nici o brazdă de pămînt nu vom ceda!» Luîndu-l în serios, românii şi-au văzut mai departe de treabă. Ion Cristoiu: Şi a venit anul 1940. România a cedat nu o brazdă de pămînt, ci uriaşe părţi ale teritoriului său naţional: Basarabia, Bucovina, Cadrilaterul, Ardealul de Nord. Fără a trage un cartuş. Ce-a mai rămas din declaraţia solemnă a lui Carol al II-lea, că nu vom ceda nici o brazdă de pămînt? Ion Cristoiu: Pe ce se baza Regele cînd făcea o asemenea declaraţie pompoasă? Pe nimic, spunem noi acum, cînd ştim că în perioada premergătoare lui 1940, nava numită România a fost condusă de un cîrmaci beat.

Fetiţa care-şi schimbă numele. Cultul personalităţii lui Nicolae Ceauşescu a fost şi este studiat ca punct culminant al exagerărilor stîrnite de linguşirea Conducătorului. S-a făcut şi se face mare caz astfel de primirile pompoase de care se bucură Nicolae Ceauşescu pe parcursul vizitelor în ţară. Vizitele şi Cultul lui Nicolae Ceauşescu în general nu ajung nici pînă la genunchiul Cultului de care se bucură Carol al II-lea. Între 1-4 iunie 1935, Regele întreprinde o vizită în Basarabia. Toate marile ziare îşi trimit corespondenţi la faţa locului cu indicaţia precisă de a scrie despre vizită ca şi cum ar suna din buciume. Reportajul popasului de pe 1 iunie la Hotin al Regelui, publicat în Universul din 3 iunie 1935, cuprinde şi această descriere a unui moment halucinant de Cult al personalităţii:

„La catedrală, în centrul oraşului Hotin, s-a ridicat deasemeni un frumos arc de triumf sculptat. Trotuarele au fost ocupate de public şi multă moldovenime de pe cuprinsul întregului judeţ.

Pe arcul de triumf de lîngă catedrală au fost urcaţi doi buciumaşi.

Sosirea Suveranului este aşteptată cu nerăbdare. Cele cîteva minute de întîrziere sînt provocate de oprirea Suveranului pe drum, salutînd pe moldovenime şi admirînd frumoasele peisagii ale drumului Noua Suliţă-Hotin, presărat cu mori de vînt ale căror aripi au fost împodobite cu brad şi steguleţe naţionale. Grupul celor 12 mori de vînt, la intrarea în Hotin, atrage admiraţia tuturor. În acest timp, d-nii miniştri dr. Angelescu, Nistor, Lapedatu şi subsecretar de Stat Titeanu se întreţin cu populaţia. La arcul de triumf, două fetiţe drăgălaşe, Angela Grozea şi Antonia Crudţev, poartă două splendide buchete de trandafiri. D. ministru Angelescu roagă pe fetiţa Crudţev să primească a o chema de azi încolo Antonina Codreanca. Fetiţa, elevă de şcoală primară, primeşte cu toată bucuria. Tatăl fetiţei consimte. Eleva, întrebată de d. ministru Angelescu cum o cheamă, răspunde de astă dată: Antonina Codreanca. În aplauzele frenetice ale mulţimii, d. ministru împarte fetiţelor o sumă de bani.”

*

De pe vremuri. Căutînd ceva în Cotidianul din 1998, condus de mine, am dat peste un comentariu conţinînd, ca nuca miezul, o meditaţie despre Conducător şi Poporul său, valabilă şi azi cum a fost valabilă şi ieri şi va fi şi mîine valabilă. Titlul comentariului apărut în 10 august 1998 e Şi dacă la cîrma navei e unul beat?

Iată fragmentul:

„De mai multă vreme, în editorialele şi în intervenţiile televizate am pus următoarea problemă, fixată în conştiinţa mea de cunoaşterea unor moment tragice ale istoriei noastre naţionale, cum ar fi, de exemplu, cel al transformării României Mari în România Mică. Citind enorm despre anul 1940, am fost frapat de un lucru. În anii premergători tragicului eveniment, Carol al II-lea declara românilor: «Nici o brazdă de pămînt nu vom ceda!» Luîndu-l în serios, românii şi-au văzut mai departe de treabă. Regele – şi-au spus ei – e acolo, sus, la cîrma corabiei, acolo unde vin informaţii secrete la care noi, muritorii de rînd, n-avem acces. Dacă el însuşi spune că nici o brazdă de pămînt nu vom ceda înseamnă că nu vorbeşte aiurea. Înseamnă că el, Regele, pleacă în declaraţia sa de la cunoaşterea exactă a stării Armatei, a situaţiei internaţionale, a alianţelor României.

Şi a venit anul 1940.

România a cedat nu o brazdă de pămînt, ci uriaşe părţi ale teritoriului său naţional: Basarabia, Bucovina, Cadrilaterul, Ardealul de Nord. Fără a trage un cartuş. Ce-a mai rămas din declaraţia solemnă a lui Carol al II-lea, că nu vom ceda nici o brazdă de pămînt? Pe ce se baza Regele cînd făcea o asemenea declaraţie pompoasă? Pe nimic, spunem noi acum, cînd ştim că în perioada premergătoare lui 1940, nava numită România a fost condusă de un cîrmaci beat.

Cunoscînd această lecţie a istoriei, am dreptul să mă întreb: pot eu, trăitor pe aceste meleaguri, dormi liniştit gîndindu-mă că oamenii pe care i-am ales să ne conducă ştiu să procedeze în aşa fel încît corabia care e ţara să nu se facă ţăndări pe mările învolburate ale istoriei? Un timp mi-am spus că n-am de ce să mă îngrijorez. Preşedintele, primul-ministru, liderii coaliţiei majoritare au acces la informaţii confidenţiale, venite pe numeroase canale, beneficiază de o viziune de ansamblu asupra ţării şi asupra lumii. În această ipostază, cei aflaţi la cîrma ţării se pot constitui într-o garanţie că României nu i se va întîmpla nimic rău.

O serie de lucruri aberante petrecute în ultima vreme au făcut să-mi pierd încetul încrederea în luciditatea celor care ne conduc azi.

Am toate motivele să mă întreb neliniştit:

Şi dacă la cîrma navei e unul beat?”

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro