Ion Cristoiu: Ţărănistul Iuliu Maniu alături de comunistul Lucreţiu Pătrăşcanu

• Ion Cristoiu: Fruntaşul ţărănist, Corneliu Coposu, avertizase în octombrie 1944, asupra diversiunii maghiare pe care o reprezentau declaraţiile publice ale MADOSZ-ului. Liderul PNŢ atrăsese atenţia că această organizaţie îşi pitea intenţiile antiromâneşti sub masca surîsurilor amicale adresate românilor.
• Ion Cristoiu: Guvernul Groza simte nevoia să intervină. Drept urmare, ministrul comunist Lucreţiu Pătrăşcanu se deplasează la Cluj, şi, în 11 iunie 1946, ţine un discurs de o fermitate neobişnuită faţă de provocările şoviniştilor maghiari.
• Ion Cristoiu: Ne aflăm astfel în faţa unuia din marile paradoxuri ale istoriei postbelice a României. Pentru atitudinea sa fermă faţă de provocările maghiare, puse la cale în Ardeal de către aliatul PCR, Uniunea Populară Maghiară (fostul MADOSZ), Lucreţiu Pătrăşcanu e dezavuat de ai săi. Îi sar în apărare adversarii politici, ţărăniştii.

Într-o ţară a zvonurilor, înlocuind ştirile exacte, a legendelor, ţinînd locul adevărurilor, se ştiu lucruri vagi despre celebrul discurs ţinut de Lucreţiu Pătrăşcanu, la adunarea publică de la Cluj din 11 iunie 1946. Se cunoaşte, totuşi, că de la această cuvîntare i s-au tras lui Lucreţiu Pătrăşcanu dizgraţia şi, ulterior, moartea. N-au pătruns însă pînă la nivelul simplilor cetăţeni, circumstanţele în care s-a petrecut gestul lui Lucreţiu Pătrăşcanu. Fruntaşul ţărănist, Corneliu Coposu, avertizase în octombrie 1944, asupra diversiunii maghiare pe care o reprezentau declaraţiile publice ale MADOSZ-ului. Liderul PNŢ atrăsese atenţia că această organizaţie îşi pitea intenţiile antiromâneşti sub masca surîsurilor amicale adresate românilor. Şi că Partidul Comunist, de dragul ajungerii cu orice preţ la putere, cedase în faţa şantajului practicat de MADOSZ. Viaţa avea să-l confirme, din plin, pe Corneliu Coposu. În noiembrie 1944, MADOSZ-ul devine Uniunea Populară Maghiară. În perioada de după instalarea guvernului Groza, numeroase note informative ale Inspectoratului General al Jandarmeriei, instituţie ce nu putea fi acuzată, în nici un caz, ca aparţinînd ţărăniştilor, ea fiind sub controlul total al guvernului comunist Groza, atrag atenţia asupra manifestărilor şovine ale ungurilor din Ardeal. Buletinul informativ pe luna ianuarie 1946 menţionează:

„În rîndurile populaţiei maghiare s-a remarcat şi în cursul lunii ianuarie 1946 o acţiune de sfidare a autorităţilor de stat.

Cu toate libertăţile acordate (…) intelectualii şi funcţionarii maghiari din administraţia statului român îşi continuă activitatea şovină prin lansarea diferitelor zvonuri în legătură cu cedarea unei părţi din Ardeal, prin defăimarea administraţiei româneşti şi menţinerea sentimentului naţional maghiar în rîndurile acestei populaţii”.

Buletinul informativ privind starea de spirit a populaţiei din luna februarie 1946 semnalează că la originea provocărilor şovine maghiare se află Uniunea Populară Maghiară, fostul MADOSZ:

„Cu ocazia adunărilor ţinute în cadrul Organizaţiei «Uniunea Populară Maghiară» şi prin diferite şezători cu caracter cultural şi artistic, se manifestă sentimente şovine pentru menţinerea unui spirit de revendicări naţionale”.

Pe acest fond, Ardealul devine un butoi cu pulbere. Au loc incidente violente între români şi maghiari, unul dintre ele fiind cel petrecut între studenţii români şi membrii Uniunii Populare Maghiare din Cluj. Guvernul Groza simte nevoia să intervină. Drept urmare, ministrul comunist Lucreţiu Pătrăşcanu se deplasează la Cluj, şi, în 11 iunie 1946, ţine un discurs de o fermitate neobişnuită faţă de provocările şoviniştilor maghiari. Liderul PCR nu şovăie a afirma categoric:

„Am creat o stare de egalitate cu naţiunile conlocuitoare, fără să ignorăm nici un moment că totuşi poporul român, poporul care formează baza Statului nostru, are rolul de conducător şi determinant în evoluţia Statului nostru”.

Deşi, mai mult ca sigur avînd mandat din partea lui Petru Groza, discursul lui Lucreţiu Pătrăşcanu declanşează în interiorul conducerii PCR o tulburare de proporţii. Gruparea internaţionalistă din partid, avînd-o în frunte pe Ana Pauker, reacţionează cu violenţă. Angajat în bătălia pentru cucerirea supremaţiei în PCR, Gheorghiu Dej, deşi în principiu de acord cu formulările lui Lucreţiu Pătrăşcanu, trece de partea Anei Pauker. Drept urmare, Scînteia din 8 iulie 1946 publică expunerea lui Gheorghiu Dej la şedinţa lărgită a Comitetului Central, şedinţă în care Lucreţiu Pătrăşcanu e pus la punct pentru intervenţia sa de la Cluj. La un moment dat, Gheorghiu Dej menţionează că „discursul tovarăşului Pătrăşcanu a dat prilej partidelor «istorice», să arunce răspunderea provocărilor şovine din Transilvania exclusiv asupra elementelor revizioniste maghiare şi să pretindă că în problema naţională există unitate de vedere între partidele democratice şi partidele «istorice»”. Într-adevăr, sub iniţialele CC (Corneliu Coposu?), „Dreptatea” din 13 iunie 1946 elogiază discursul lui Lucreţiu Pătrăşcanu:

„Ministrul justiţiei a sesizat adevăratul motiv al tulburărilor din Ardeal şi a avut curajul să-l mărturisească.

Fapt pentru care d-sa merită toată consideraţiunea pe care, cu spiritul de obiectivitate care ne caracterizează, ne grăbim să i-o acordăm”.

Ne aflăm astfel în faţa unuia din marile paradoxuri ale istoriei postbelice a României. Pentru atitudinea sa fermă faţă de provocările maghiare, puse la cale în Ardeal de către aliatul PCR, Uniunea Populară Maghiară (fostul MADOSZ), Lucreţiu Pătrăşcanu e dezavuat de ai săi. Îi sar în apărare adversarii politici, ţărăniştii.

Pentru atitudinea patriotică în denunţarea duplicităţii MADOSZ-ului, fruntaşii ţărănişti vor plăti cu închisoarea sau cu moartea. Printre argumentele aduse pentru dizolvarea PNŢ, şedinţa extraordinară a Parlamentului comunist din 29 iulie 1947 trece şi atitudinea faţă de diversiunea maghiară numită MADOSZ. În cadrul şedinţei, reprezentantul Uniunii Populare Maghiare, adică al organizaţiei care pusese la cale provocările din Ardeal, numitul Laurenţiu Cziko declară:

„Partidul Naţional Ţărănesc al lui Maniu, sub masca de partid pseudodemocrat, nu a fost altceva decît focarul unei instigaţii împotriva populaţiei conlocuitoare din ţara românească”.

Aceleaşi acuzaţii absurde apar şi în procesul prin care fruntaşii ţărănişti au fost condamnaţi la ani grei de temniţă. Printr-una din acele surprinzătoare întorsături ale istoriei, Lucreţiu Pătrăşcanu a fost arestat şi condamnat la moarte, printre altele, tot pentru patriotismul de a denunţa, la un moment dat, ca şi Corneliu Coposu, ca şi Iuliu Maniu, duplicitatea partidului etnicilor maghiari.

Din punctul de vedere al lucidităţii faţă de adevăratele intenţii ale organizaţiilor reprezentînd pe maghiarii din România (MADOSZ, Uniunea Populară Maghiară, UDMR), în panteonul românesc ţărănistul Iuliu Maniu stă alături de comunistul Lucreţiu Pătrăşcanu.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro