Ion Cristoiu: Traseismul sau hop-on, hop-off în Politică

• Ion Cristoiu: În anii interbelici, saltul de la un partid la altul a primit porecla de aviatorism. Postdecembrismul a născocit porecla de traseism. Eu i-aş spune hop-on, hop-off, după formula de la city sightseing.
• Ion Cristoiu: Traseismul a fost descusut de presa postdecembristă în toate aspectele sale. Principalul motiv al fenomenului stă în avantajele mai mari oferite unui membru al unui partid de un alt partid dacă trece în rîndurile sale.
• Ion Cristoiu: Nici unul dintre traseiştii postdecembrişti şi nici unul dintre aviatorii interbelici n-au atins performanţele celor trei lideri ai Partidului Pentru un Progres Moderat în Limitele Legii, fondat de Haşek în 1911.

Partidul. Trecerea de la un partid la altul a fost totdeauna pentru presă subiect de atac:

De la ironii mai mult sau mai puţin deştepte pînă la pamflete mai mult sau mai puţin realizate.

În anii interbelici, saltul de la un partid la altul a primit porecla de aviatorism. Postdecembrismul a născocit porecla de traseism. Eu i-aş spune hop-on, hop-off, după formula de la city sightseing. Contracost, pasagerul poate coborî într-o staţie pentru a lua mai tîrziu orice alt autobuz, pînă la finele programului.

Traseismul a fost descusut de presa postdecembristă în toate aspectele sale. Principalul motiv al fenomenului stă în avantajele mai mari oferite unui membru al unui partid de un alt partid dacă trece în rîndurile sale. De obicei, traseistul, după ofertă, merge la şefii partidului său şi se interesează dacă partidul în care se află i-ar putea asigura avantajele promise de partidul adversar. Dacă e refuzat, traseistul sare în partidul ofertant. Cînd vine vorba de un traseist, presa pune accent pe numărul de partide prin care a trecut respectivul şi pe răsplata trecerii de la o formaţiune la alta.

Nici unul dintre traseiştii postdecembrişti şi nici unul dintre aviatorii interbelici n-au atins performanţele celor trei lideri ai Partidului Pentru un Progres Moderat în Limitele Legii, fondat de Haşek în 1911 şi descris într-o carte satirică tradusă în franceză la editura Fayard, sub titlul Histoire du Parti pour un progrès modéré dans les limites de la loi.

Oricît ar părea de ciudat, cele scrise de Haşek în carte nu sînt născociri. Partidul a existat, a participat la alegerile din 1911 din Cehia aflată în Imperiul Austro-Ungar. Au existat şi toate trăsnăile relatate în carte cum ar fi de exemplu punctul trei din Programul partidului, explicat de Haşek într-un Drept la replică cerut publicaţiei Tendance care apărea la Plzen:

„Reabilitarea animalelor (acest paragraf vizează în chip particular cîinii poliţişti; el cere ca orice cîine poliţist să poată urca în grad după aptitudinile sale şi ca o pensie să fie vărsată prorata văduvei sale şi copiilor rămaşi orfani. Acelaşi lucru pentru caii călăriţi de poliţişti; orice ultraj la adresa unuia din aceste animale va fi pedepsit ca un ultraj la adresa unui oficial)”

Haşek şi un alt membru al conducerii au adus în partid pe Frantişek Wagner, membru al corpului de balet al Teatrului naţional şi regal din Praga. Abia adus în partid, chiar în seara primirii, Frantişek Wagner a încălcat grav statutul partidului scobindu-se în nas în timp ce vorbea preşedintele partidului – Haşek, adică. Imediat Comisia de disciplină a partidului s-a autosesizat şi într-o şedinţă extraordinară decis ca Wagner să plece într-o călătorie prin Imperiul Austro-Ungar timp de patru luni pentru a face cunoscut peste tot Programul Partidului. În această călătorie sancţiune, vinovatul va fi însoţit de preşedintele partidului.

*

Din Publicistica lui Arghezi reţin aceste imagini:

„Cît priveşte berzele, ele au venit de cîteva zile, ca şi cocorii.

Cuvîntul mai solemn: au sosit, li se potriveşte mai bine. Cocorii şi berzele nu vin, sosesc, un tren întreg o flotă de nave, o escadrilă, înaintînd în ordine organizată.” (Tudor Arghezi, O zi de mai, Săptămîna CFR, 16 mai 1943)

*

Moment critic. Un film sau mai degrabă o nuvelă de tip Marquez ar putea să apară despre momentul din perioada Asediului Constantinopolului de către Mehmet II, în 1453, cînd e trimisă de Împăratul Bizanţului o navă veneţiană pentru a verifica zvonul că o puternică flotă apuseană se îndreaptă spre Constantinopol. Nava trece pe sub nasul turcilor, ţinători ai blocadei (au Bosforul la dispoziţie şi fortăreaţa Rumeli Hisar), echipajul îmbrăcîndu-se în veşminte turceşti. Străbate Bosforul şi ajunge în Marea Marmara, căutînd în toate părţile. Nici vorbă nu de flotă, dar măcar de un singur vas. Lovitura de destin apare în clipa cînd echipajul decide să se întoarcă, să străpungă blocada din nou, ca să spună bizantinilor că aşteaptă degeaba. Asta însemna nu numai primejdia prinderii de către turci în momentul trecerii prin blocadă, dar şi – dacă nu mai ales – căderea în captivitate. Mai mulţi decît toţi cei din Cetate, marinarii veneţieni ştiau că nu va veni nici un ajutor şi asta însemna, pentru nişte meseriaşi ca ei, sfîrşitul. Un alt moment mitic al Căderii e pierea Împăratului. O pieire pe cît de tragică, pe atît de măreaţă.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro