- Ion Cristoiu: Am început să citesc de la capitolul Din partea turcilor, cu puţin înainte de relatarea asaltului din 29 mai 1453. Multe amănunte le ştiu din alte cărţi. Unele sînt însă inedite, cel puţin pentru mine, cum ar fi de exemplu, ce-au făcut turcii înainte de miezul nopţii, cînd a început asaltul.
- Ion Cristoiu: Au mîncat şi au băut pe rupte, au cîntat şi dansat, de parcă erau în noaptea nunţii şi nu în noaptea posibilei morţi. Discursul Sultanului, descris aici în amănunt, mă convinge de rolul însemnat al imaginii preconcepute despre Bizanţ în victoria asediatorilor.
- Ion Cristoiu: Decisiv din punct de vedere al imboldului moral a fost angajamentul sultanului că turcilor li se va permite trei zile de jaf. Cel puţin în cartea asta, Mahomed insistă în mod deosebit pe bogăţiile nemăsurate ale oraşului şi îndeosebi pe splendoarea femeilor.
Cărţi de pe Kindle. După cum mă aşteptam, sînt încă sub puterea cazului Giovanni Giustiniani, după revenirea în ţară de la Genova, aşa cum am fost sub puterea Omului de Neanderthal, după călătoria la Dusseldorf. Pare a fi deja nu o rutină, ci un nărav, această fixare a mea într-un nou subiect, ivit întîmplător în viaţa mea.
Subiectul anterior a dispărut.
Tot ce-am citit şi ce-am fişat pentru Stalingrad a intrat în uitare, împins în neant de noul subiect, cazul Giustiniani, aşa cum multe alte subiecte s-au lichidat reciproc. Mai mult ca sigur va fi şi el lepădat în favoarea altui nou subiect.
Una dintre cauzele acestui meştermanolism al meu stă în slăbiciunea care se numeşte mersul în documentare pînă-n pînzele albe.
De exemplu acuma.
Cazul Giustiniani trebuia să fie, cînd m-am apucat de scris, una dintre paginile însemnărilor de călătorie de la Genova. Numai că fără să-mi dau seama, am început să citesc despre Căderea Constantinopolelui, la început de fapt să recitesc cărţile de pe raftul cu Bizanţ (Figuri Bizantine de Diehl nu ştiu pe unde e), apoi să caut cărţi pe care nu le-am citit. Aşa am ajuns la volumul lui Nicolae Iorga despre Bizanţ (Bizanţ după Bizanţ, editura Enciclopedică, 1972), tradus din franceză înainte de 1989, la studiul exaustiv al rusului Vasiliev (A.A. Vasiliev, Istoria imperiului bizantin, traducere în română realizată de Vasile Adrian Carabă, Polirom, 2010). Acestea erau cărţi din biblioteca mea. Am găsit pe internet şi eseul La Caduta di Constantinopoli: Il Capitano Giovani Giustiniani, A.D. 1453, semnată de Giorgio Bertone, în 2017, la editura Erga din Genova. Numai că e doar în italiană şi de vînzare pe site-ul Amazon.it, aşa că mă văd obligat să citez doar prezentarea comercială. Pe Kindle am găsit însă două cărţi noi, despre care nu ştiam nimic: La chute de Constantinople: Les dernières heures de l’Empire romain d’Orient (Grandes Batailles t. 2) (French Edition) Kindle Edition, de Romain Parmentier şi La chute de Constantinople: 29 mai 1453 (French Edition), Kindle Edition, de Maurice şi Marilène Chavardès din seria Ce jour là …. După o descărcare destul de grea de pe Kindle, am luat la întîmplare cea de a doua carte. Şi tot la întîmplare am deschis-o, astfel încît am început să citesc de la capitolul Din partea turcilor, cu puţin înainte de relatarea asaltului din 29 mai 1453. Multe amănunte le ştiu din alte cărţi. Unele sînt însă inedite, cel puţin pentru mine, cum ar fi de exemplu, ce-au făcut turcii înainte de miezul nopţii, cînd a început asaltul. Au mîncat şi au băut pe rupte, au cîntat şi dansat, de parcă erau în noaptea nunţii şi nu în noaptea posibilei morţi. Discursul Sultanului, descris aici în amănunt, mă convinge de rolul însemnat al imaginii preconcepute despre Bizanţ în victoria asediatorilor. Decisiv din punct de vedere al imboldului moral a fost angajamentul sultanului că turcilor li se va permite trei zile de jaf. Cel puţin în cartea asta, Mahomed insistă în mod deosebit pe bogăţiile nemăsurate ale oraşului şi îndeosebi pe splendoarea femeilor. Turcilor primitivi le-au sticlit ochii la gîndul unui viol în colectiv al unei bizantine spălate, pudrate şi svelte, în contrast cu muierile lor din stepe, şi la imaginea de o clipă a articolelor de lux. Constantinopole era într-adevăr deosebit pe harta vremii sale, dar nu atît de bogat cum credeau turcii, incitaţi de Sultan. Cît despre femei, tot femei rămîneau, fie ele otomane sau bizantine. Numai că aceste amănunte ţinînd de real nu contau. Contau notele imaginii preconcepute, puternic înrădăcinate în conştiinţa colectivă otomană, deşi la vremea respectivă nu era facebook.
*
Principiu. Din publicistica lui Arghezi, reţin acest fragment memorabil apărut în tableta Scena turnantă din Adevărul, 27 septembrie 1946:
„Principiul (al scenei turnante – n. n.) e conform cu mecanica naturii, unde totul se învîrteşte, planeţii, anotimpurile, soarele şi pămîntul, şi fără această aptitudine de alunecare a corpurilor cereşti, atît pe loc, cît şi de jur-împrejurul unui punct al unui drum parcurs în cercuri, n-am putea avea nici noaptea pentru spargeri, nici ziua pentru căutarea spărgătorilor.”
NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro