- Ion Cristoiu: L-a plagiat Caragiale prozatorul pe Caragiale publicistul? Sau articolul a fost scris în timp ce era concepută piesa Conu Leonida? Indiferent de răspuns, întîlnim aici un adevăr semnalat de publicistul Ion Vinea în articolul Cincacentenarul lui Theophile Gautier din Contimporanul, 4 noiembrie 1922.
- Ion Cristoiu: Regăsim aici marele nărav al românilor, semnalat şi de Marin Preda în Moromeţii: Perspectiva mahalalei asupra Lumii din afară şi dinăuntru. Obiceiului de încuscrire politică prin botez e unul tipic românesc. Conu Leonida îl atribuie şi Papei.
- Ion Cristoiu: Deşi am citit şi răscitit de multe ori Conu Leonida, mi-a scăpat citatul ăsta. Sînt sigur că nu e singurul. De unde trag concluzia că va trebui să-l recitesc de încă o mie de ori. S-ar putea scrie un eseu de o carte despre viziunea românului chibiţ politic despre lume şi viaţă în Conu Leonida faţă cu reacţiunea.
„Din ziua cînd Republica se va întemeia şi la fii ginţii latine de la Dunăre, poporul suveran nu va mai plăti nici un bir, şi fiecare patriot republican, pe lîngă toate cîştigurile indirecte ce-o putea avea din această onorabilă profesie liberă, va mai primi de la Stat şi cîte 500 lei noi pe lună, plătiţi înainte fără nici o reţinere.” ( I.L. Caragiale, Situaţia se clarifică…, Bobîrnacul, 13 martie 1879).
Nu e prea greu de dibuit în aceste rînduri publicistice discursul din pat al lui Conu Leonida din celebra piesă a lui Caragiale, Conu Leonida faţă cu reacţiunea:
„EFIMIŢA: Adică, zău, bobocule, de! eu, cu mintea ca de femeie, pardon să te-ntreb şi eu un lucru: ce procopseală ar fi şi cu republica?
LEONIDA (minunat de-aşa întrebare): Ei! bravos! ş-asta-i bună! Cum, ce procopseală? Vezi asta-i vorba: cap ai, minte ce-ţi mai trebuie? Apoi, închipuieşte-ţi dumneata numai un condei, stăi să-ţi spui: mai întîi şi-întîi că dacă e republică, nu mai plăteşte niminea bir…
EFIMIŢA: Zău?
LEONIDA: Zău… Al doilea că fieştecare cetăţean ia cîte o leafă lună pe lună, toţi într-o egalitate.
EFIMIŢA: Parol?
LEONIDA: Parol… Par egzamplu, eu…
EFIMIŢA: Pe lîngă pensie?
LEONIDA: Vezi bine; pensia e başca, o am după legea veche, e dreptul meu; mai ales cînd e republică, dreptul e sfînt: republica este garanţiunea tuturor drepturilor.
EFIMIŢA (cu toată aprobarea): Aşa da.”
Articolul a fost publicat în 13 martie 1879. Conu Leonida faţă cu reacţiunea a apărut în 1880. L-a plagiat Caragiale prozatorul pe Caragiale publicistul? Sau articolul a fost scris în timp ce era concepută piesa Conu Leonida? Indiferent de răspuns, întîlnim aici un adevăr semnalat de publicistul Ion Vinea în articolul Cincacentenarul lui Theophile Gautier din Contimporanul, 4 noiembrie 1922:
„Ziaristica absorbi în vrafuri inepuizabile talentul care s-ar fi putut concentra în cîteva volume de pur poem şi de mare literatură. Gautier a fost epuizat de două îndeletniciri cari nu pot fi duse împreună, fiindcă mistuie, cu flăcări diferite, aceeaşi comoară.”
După cum exact observa, la Note, Elena Zaharia-Filipaş, „destinului de «risipitor» al zestrei literare în «vrafuri inepuizabile» de articole de gazetă” nu i s-a putut sustrage nici Ion Vinea”.
Căutînd citatul din Conu Leonida, dau peste un alt fragment din cuvîntările lui Conu Leonida:
„LEONIDA: Hehei! unul e Galibardi: om, o dată şi jumătate! (cu mîndrie şi siguranţă) Ei! giantă latină, domnule, n-ai ce-i mai zice. De ce a băgat el în răcori, gîndeşti, pe toţi împăraţii şi pe Papa de la Roma?
EFIMIŢA (mirată): Şi pe Papa de la Roma? Auzi, soro?
LEONIDA: Ba încă ce! i-a tras un tighel, de i-a plăcut şi lui. Ce-a zis Papa – iezuit, aminteri nu-i prost! – cînd a văzut că n-o scoate la căpătîi cu el?… «Mă nene, ăsta nu-i glumă; cu ăsta, cum văz eu, nu merge ca de, cu fitecine; ia mai bine să mă iau eu cu politică pe lîngă el, să mi-l fac cumătru.» Şi de colea pînă colea, tura vura, c-o fi tunsă, c-o fi rasă, l-a pus pe Galibardi de i-a botezat un copil.”
Genial!
Regăsim aici marele nărav al românilor, semnalat şi de Marin Preda în Moromeţii:
Perspectiva mahalalei asupra Lumii din afară şi dinăuntru. Obiceiului de încuscrire politică prin botez e unul tipic românesc. Conu Leonida îl atribuie şi Papei.
Şi-mi dau seama că:
Deşi am citit şi răscitit de multe ori Conu Leonida, mi-a scăpat citatul ăsta. Sînt sigur că nu e singurul. De unde trag concluzia că va trebui să-l recitesc de încă o mie de ori.
S-ar putea scrie un eseu de o carte despre viziunea românului chibiţ politic despre lume şi viaţă în Conu Leonida faţă cu reacţiunea.
NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro