Ion Cristoiu: Un turc favorabil Unirii principatelor

• Ion Cristoiu: În septembrie 1860, Alexandru Ioan Cuza a călătorit la Istanbul în ipostaza de domn al Principatelor Unite. A fost un moment crucial în istoria României, deoarece eram în continuare dependenţi de Înalta Poartă.
• Ion Cristoiu: Am folosit prilejul unei călătorii în Turcia pentru a găsi şi descrie Palatul Emirgan, de pe malurile Bosforului, unde a fost cazat Cuza pe parcursul vizitei.
• Ion Cristoiu: Am citit cu creionul în mînă volumul Vizita domnitorului Principatelor Unite la Konstantinopole, publicat de Dimitrie Bolintineanu în 1860, ca singurul membru al Grupului de Presă care l-a însoţit pe Domnitor la Istanbul.

În septembrie 1860, Alexandru Ioan Cuza a călătorit la Istanbul în ipostaza de domn al Principatelor Unite. A fost un moment crucial în istoria României, deoarece eram în continuare dependenţi de Înalta Poartă. Am folosit prilejul unei călătorii în Turcia pentru a găsi şi descrie Palatul Emirgan, de pe malurile Bosforului, unde a fost cazat Cuza pe parcursul vizitei.

Pentru aceasta, am citit cu creionul în mînă volumul Vizita domnitorului Principatelor Unite la Konstantinopole, publicat de Dimitrie Bolintineanu în 1860, ca singurul membru al Grupului de Presă care l-a însoţit pe Domnitor la Istanbul.

Cum reporterul în relatarea sa a făcut trimiteri la diferiţi demnitari turci de la vremea respectivă, m-am apucat să caut amănunte despre fiecare.

Iată ce-am găsit despre Savfet Effendi.

Momentul primirii la Sultan, în Palatul Dolmabahce, înscrie şi această notă a reporterului Dimitrie Bolintineanu:

„După ce acostează la faţada dinspre Bosfor, membrii Delegaţiei, în frunte cu Al. I. Cuza, străbat galeria unor case ce sînt o dependinţă a săraiului. La capul galeriei ne primi ministrul dinafară, Safeti Effendi.“

E vorba de Savfet Effendi, personaj cunoscut în Principate, pentru c-a fost şeful Comisarilor trimişi în Principate, după Congresul de la Paris, pentru a lua cunoştinţă de voinţa moldovenilor şi muntenilor.

Asemenea altor personaje influente din această perioadă a Tanzimatului (un fel de Perestroika a Imperiului Otoman), Savfet Efendi e definit în chipuri diferite de românii care au intrat în contact cu el ca demnitar al Sublimei Porţi.

În aprilie 1857, ca urmare a plîngerilor faţă de abuzurile Căimăcăniei, Comisarii reprezentînd Franţa, Anglia, Sardinia, Rusia, Austria, Prusia şi Turcia se deplasează de la Bucureşti – unde s-au cazat – la Iaşi. Despre venirea lui Savfet Efendi în Moldova, I. Bălăceanu îi scrie lui Ion Ghica:

„Comisarii sînt tot în Moldova, de unde avem puţine veşti, şi acelea contradictorii. Sigur e că Mar. Talleyrand a fost primit ca un Mesia, că intrarea lui Savfet Effendi a fost marcată de o scenă de bastonadă şi lovituri de dosuri de sabie aranjată dinadins, în onoarea Excelenţei Sale, de Mr. Costin Catargi. I s-a lăsat lui Savfet Effendi să înţeleagă că poporul îl insultă prin strigăte, în timp ce toată lumea strigă: Trăiască Sultanul! El a înţeles, în fine, că a fost tras pe sfoară şi domnul Catargi a fost concediat“. (Documente privind Unirea Principatelor, vol. III, pag. 240).

Costin Catargi e ministru de Interne în Căimacănia lui Nicolae Vogoride, grec din Fanar, paraşutat la Iaşi din Sublima Poartă sub influenţa tatălui său. Nicolae Vogoride vorbea prost româneşte. Venetic, se însoară cu Cocuţa Conachi, sora vitregă a lui Costache Negri şi fata lui Costache Conachi, unul dintre cei mai bogaţi oameni ai Moldovei. După moartea lui Toader Balş, devine caimacan al Moldovei, antiunionist înrăit. După întîmplarea de mai sus, Nicolae Vogoride îl dă afară pe Costin Catargi. Legenda unionistă spune că ministrul a fost demis de Nicolae Vogoride după ce nevastă-sa, Cocuţa Vogoride, unionistă în gînduri şi amantă a lui Cuza în fapte, l-a ameninţat că divorţează.

Rămîne mai degrabă valabilă ipoteza că scandalul a stîrnit mînia Sublimei Porţi.

Corespondenţa lui Costache Negri surprinde în Savfet Effendi un amic al Principatelor.

Pentru pregătirea vizitei lui Cuza, Costache Negri se informează de la Savfet Effendi.

Raportul din 26 august/7 septembrie 1860 consemnează:

„Excelenţa Sa, Safvet Effendi, care este întotdeauna însufleţit de cele mai bune intenţii faţă de noi şi cu care nu pot decît să mă laud foarte mult, m-a asigurat de mai multe ori că Alteţa Voastră va fi primită aici cu cele mai mari onoruri, aşa cum o dovedeşte îndeajuns şi vizita pe care urmează s-o faceţi Maiestăţii Sale sultanului, chiar a doua zi după sosirea aici“. (Alexandru Iona Cuza şi Costache Negri Corespondeţă, Editura Minerva, Bucureşti 1980, pag. 159).

O altă Scrisoare, cea din 25 februarie/6 martie 1861, conţine o apreciere asemănătoare în contextul relatărilor despre problemele cu care se confruntă agentul nostru la Constantinopol:

„Safvet Effendi, pe care l-am văzut de curînd, mi-a răspuns la ceea ce i-am spus despre afacerile noastre chiar cu aceste cuvinte: «Trebuie să-l susţinem pe prinţul Alexandru Ioan din toate puterile noastre şi să-i îndeplinim justele lui cereri – mai ales în zilele astea».

E singurul turc care pune orgoliul său în urma prudenţei şi a necesităţii. Nu acelaşi lucru se poate spune despre marele vizir, care nu ne este favorabil“. (Op. cit., pag. 202)

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro