Ion Cristoiu: Vasile Dîncu a refuzat să fie complice la aventura iresponsabilă în care vrea Klaus Iohannis să tîrască România?

• Abordînd la emisiunea lui Ionuț Cristache de la Evz evenimentul numărul unu al zilei și, după opinia mea, al anului – demisia lui Vasile Dîncu din Guvern – am pariat că presa de partid și de stat îl va ocoli cu dibăcie preferînd să discute din nou (a nu știu cîta oară) despre Cum va da Vladimir Putin cu bomba nucleară sau în cel mai bun caz despre cine îi va lua locul demisionarului.
• Demisia lui Vasile Dîncu n-a constituit subiectul numărul unu al site-urilor și televiziunilor de știri.
• De opt luni, de la declanșarea Războiului din Ucraina, presa de partid și de stat de la noi urmărește cu maximă atenție întîmplările de la Kremlin.

Abordînd la emisiunea lui Ionuț Cristache de la Evz evenimentul numărul unu al zilei și, după opinia mea, al anului – demisia lui Vasile Dîncu din Guvern – am pariat că presa de partid și de stat îl va ocoli cu dibăcie preferînd să discute din nou (a nu știu cîta oară) despre Cum va da Vladimir Putin cu bomba nucleară sau în cel mai bun caz despre cine îi va lua locul demisionarului.Realitățile nu m-au contrazis.
Demisia lui Vasile Dîncu n-a constituit subiectul numărul unu al site-urilor și televiziunilor de știri.
De opt luni, de la declanșarea Războiului din Ucraina, presa de partid și de stat de la noi urmărește cu maximă atenție întîmplările de la Kremlin. Bine ar fi – am mai zis – să urmărească la fel de atentă întîmplările de la Palatul Cotroceni. Se petrec mult mai aproape de sediile principalelor instituții de media de la noi față de cele de la Kremlin și, în plus, sînt mult mai importante pentru poporul român decît întîmplările de la Moscova.
Să ne imaginăm că la București ajungea știrea demisiei lui Serghei Șoigu din funcția de ministru al Apărării. O demisie argumentată în scris de către ministru ca fiind urmarea unor grave neînțelegeri între el și Vladimir Putin.
Ce tărăboi ar fi fost în presa noastră de partid și de stat!
Burtierele ar fi dat în clocot:
Haos la Kremlin.
Lupta pentru putere de la Kremlin.
Zilele lui Putin ca președinte sînt numărate.
Lovitura dată de Șoigu lui Putin.
Dacă informația ar fi fost adevărată tărăboiul din presa noastră de partid și de stat ar fi fost justificat:
1) Demisia ministrului Apărării al Federației Ruse în plin război avea semnificația unui cutremur politic.
2) Denunțarea neînțelegerilor cu Vladimir Putin dezvăluia o fisură uriașă în conducerea Federației Ruse.
3) Gestul de a-l ataca pe Vladimir Putin mărturisea o luptă acerbă pentru putere.
Diferă prea mult demisia lui Vasile Dîncu de cea ipotetică a lui Șoigu?
Evident, nu.
a) Vasile Dîncu n-a fost un ministru oarecare al guvernului Ciucă. A fost ministru al Apărării.
b) Vasile Dîncu n-a fost un ministru al Apărării oarecare. A fost deosebit de activ, atît în plan extern, cît și în plan mediatic. A fost și este o vedetă a vieții noastre publice.
c) Vasile Dîncu a fost ministru din partea PSD. Nu însă un reprezentant oarecare al PSD în Guvern, ci unul dintre liderii PSD.
Suficiente date pentru a considera demisia lui Vasile Dîncu un eveniment.
Un eveniment ieșit din comun o face însă felul în care a fost dată.
Vasile Dîncu nu s-a mulțumit să-și anunțe demisia pe rețelele sociale. A postat și textul demisiei.
Puțini sînt cei care în postdecembrism au ținut să-și justifice public demisia.
Și mai puțin sînt cei care și-au publicat textul demisiei.
Textul demisiei lui Vasile Dîncu sună astfel:
„În cursul acestei dimineți, am înaintat Prim Ministrului României, Nicolae Ciucă, demisia mea din funcția de ministru al Apărării Naționale.
Redau, mai jos, textul integral:
Domnului Prim Ministru al Guvernului României
Nicolae-Ionel Ciucă
DEMISIE
Subsemnatul, Vasile DÎNCU, membru al Guvernului României, deținător al portofoliului Apărării, vă rog să luați act de demisia mea din această funcție.
Motivez gestul meu prin perspectiva imposibilității colaborării cu Președintele României, comandantul suprem al Armatei. Consider necesară retragerea mea din această funcție pentru a nu prejudicia în niciun fel procesele de decizie și programele care necesită fluiditate pe întreg lanțul de comandă și pentru a nu bloca o serie de proiecte absolut necesare pentru funcționarea optimă a Ministerului Apărării Naționale și a Armatei Române.
Domnule Prim Ministru, vă mulțumesc pentru colaborarea onestă și deschiderea de care ați dat dovadă pe tot parcursul activității guvernamentale comune și vă asigur de tot sprijinul meu pentru toate proiectele și programele Ministerului si Armatei Române, din calitatea de senator, membru în Parlamentul României.
Vasile DÎNCU
București, 24 octombrie 2022”
La emisiunea lui Ionuț Cristache am ținut să atrag atenția asupra importanței deosebite a textului.
Vasile Dîncu a scris chiar în Demisie (document juridic și pentru Istorie) că pleacă din fruntea ministerului ”prin perspectiva imposibilității colaborării din perspectiva „colaborării cu Președintele României, Comandantul Suprem al Armatei”.
Cum adică?
În plin Război Rusia-Occident, într-o țară cu graniță cu Ucraina, membră NATO, aflată în prima linie a conflictului cu Federația Rusă, ministrul Apărării demisionează pe motiv că nu se înțelege cu președintele României, care președinte e prin puterea discreționară, prin autoritarismul evident, un fel de Vladimir Putin al României?
Vasile Dîncu își justifică demisia prin faptul că nu vrea să prejudicieze procesele de decizie în chestiuni care țin de Armata României și să blocheze o serie de proiecte absolut necesare pentru funcționarea Armatei.
Vasile Dîncu era ministru al Apării.
Klaus Iohannis era și este Comandant Suprem al Armatei.
Orice decizie vizînd Armata are nevoie de colaborarea dintre Președinte și Ministrul Apărării.
Vasile Dîncu lasă să se înțeleagă că în legătură cu o serie de decizii privind Armata între el și Klaus Iohannis s-a ivit un război.
Cum suna o vorbă de pe vremea Ducăi-Vodă?
Vodă da, Hîncu ba.
Vorba poate fi adaptată la vremurile noastre:
Iohannis da, Dîncu ba.
Despre ce decizii era vorba?
Ce susținea Președintele și ce susținea ministrul?
Cine s-a opus la o decizie?
Ministrul n-a fost de acord cu deciziile președintelui sau președintele n-a fost de acord cu deciziile ministrului?
Întrebările acestea vizează domeniul Siguranței naționale.
Poate fi vorba de decizii în chestiuni privind cumpărarea de arme.
Vasile Dîncu voia să cumpărăm de la o Mare putere, iar președintele de la alta.
Poate fi vorba însă și de decizii privind implicarea României în Războiul din Ucraina.
Declarația lui Vasile Dîncu despre cum se poate ajunge la pace cu Ucraina l-a deranjat pe președinte, prin însuși faptul că ministrul Apărării vorba despre pace.
Klaus Iohannis n-a vorbit și nu vorbește despre pace.
Klaus Iohannis, purtătorul de cuvînt al americanilor, vorbește numai și numai despre Război.
E unul dintre cei mai belicoși lideri NATO.
El a impus României ham-ham-ismul zgomotos, agresiv și nesăbuit față de Federația Rusă.
Să fie vorba de o diferență radicală de viziune asupra Conflictului între Klaus Iohannis și Vasile Dîncu?
Să fie Vasile Dîncu purtătorul de cuvînt al unor forțe interne care se opun politicii belicoase a lui Klaus Iohannis?
Am scris și am vorbit că Klaus Iohannis a acceptat ca România să fie baza de lansare a unui atac NATO împotriva Rusiei.
Sub pretextul că ajută armata Ucraineană să-și elibereze teritoriile naționale.
Și m-am întrebat cine mai știe despre această intenție a lui Klaus Iohannis de a tîrî România într-o aventură iresponsabilă.
Cine mai știe și n-a luat atitudine publică pînă acum riscă să fie acuzat de complicitate la aventura lui Klaus Iohannis.
Să se fi gîndit Vasile Dîncu la această perspectivă cînd a decis să denunțe public imposibilitatea de a mai colabora cu Klaus Iohannis?
Fie și această întrebare ar fi trebuit să facă din demisia lui Vasile Dîncu subiectul numărul unu al presei noastre.
Presa noastră e presă de partid și de stat.
Se înțelege de ce a evitat subiectul.
Ar fi fost obligată să se intereseze în ce aventură iresponsabilă a decis Klaus Iohannis să tîrască România.