• Ion Cristoiu: Pînă la 8 noiembrie 1944, puţini români ştiau că există pe lume un cetăţean pre numele său Andrei Ianuarievici Vîşinski, locţiitor al Comisarului Poporului pentru Afaceri Externe al URSS.
  • Ion Cristoiu: În februarie 1945, tensiunea politică din România atinge un nou punct culminant. Urmînd indicaţiile Moscovei, comuniştii, constituiţi într-un nucleu al unei coaliţii aşa-zis democratice – FND –, porniseră asaltul pentru răsturnarea guvernului Rădescu, guvern din care făceau parte şi reprezentanţi ai opoziţiei democratice.
  • Ion Cristoiu: Locţiitorul Comisarului Poporului pentru Afaceri Externe al URSS mai vine o dată în România: pe 31 decembrie 1945. Împreună cu reprezentanţii occidentali, ambasadorii SUA şi Angliei în Rusia, Averel William Harriman şi Archibald Clark Kerr, el trebuia să transpună în practică hotărîrile Conferinţei de la Moscova (16-26 decembrie) privind situaţia din ţara noastră.

Pînă la 8 noiembrie 1944, puţini români ştiau că există pe lume un cetăţean pre numele său Andrei Ianuarievici Vîşinski, locţiitor al Comisarului Poporului pentru Afaceri Externe al URSS. E drept, prin anii ʼ30, articolele dedicate de presa românească liberă proceselor staliniste de la Moscova îl denunţau pe Andrei Ianuarievici Vîşinski în ipostaza sa de procuror care trimitea la moarte, în ritmul mecanic al unei bande rulante, pe toţi adversarii lui Stalin. În iarna tulbure a lui 1944, chiar şi cei cu bună ţinere de minte nu făceau legătura între cel ce va rămîne în istoria Rusiei ca un mare călău şi cel care venea de la Moscova în România zguduită de ofensiva comuniştilor pentru a pune mîna pe putere. Andrei Ianuarievici Vîşinski va sta în România pînă la 8 decembrie 1944. Va lăsa în urmă, graţie activităţii sale intense, un nou guvern, Rădescu, în locul celui contestat de comunişti: guvernul Sănătescu.

În februarie 1945, tensiunea politică din România atinge un nou punct culminant. Urmînd indicaţiile Moscovei, comuniştii, constituiţi într-un nucleu al unei coaliţii aşa-zis democratice – FND –, porniseră asaltul pentru răsturnarea guvernului Rădescu, guvern din care făceau parte şi reprezentanţi ai opoziţiei democratice. Pe acest fond, soseşte pe neaşteptate la Bucureşti, în 27 februarie 1945, deja cunoscutul Andrei Ianuarievici Vîşinski. Trimisul lui Stalin va rămîne în România pînă după solemnităţile de la Cluj din 13 martie 1945. Cînd o va lua înapoi, spre Moscova, România se afla deja, graţie activităţii sale, sub dictatură comunistă. La 6 martie 1945, sub ameninţarea pumnului rusesc al lui Andrei Ianuarievici Vîşinski, în fruntea ţării se instalează guvernul dr. Petru Groza.

Locţiitorul Comisarului Poporului pentru Afaceri Externe al URSS mai vine o dată în România: pe 31 decembrie 1945. Împreună cu reprezentanţii occidentali, ambasadorii SUA şi Angliei în Rusia, Averel William Harriman şi Archibald Clark Kerr, el trebuia să transpună în practică hotărîrile Conferinţei de la Moscova (16-26 decembrie) privind situaţia din ţara noastră. Convocată pentru a rezolva criza provocată de greva regală din vara lui 1945, reuniunea miniştrilor de Externe ai URSS, SUA şi Marii Britanii decisese includerea în guvernul Groza a doi reprezentanţi ai partidelor istorice. Procuratorul moscovit avea însă alte planuri. El venise în România cu misiunea de a transforma hotărîrea Conferinţei într-o formă fără fond. Cînd va pleca de la Bucureşti, în 9 ianuarie 1946, Andrei Ianuarievici Vîşinski se putea felicita. Bătînd cu pumnul în masă, ca şi în 1945, reuşise să impună Regelui Mihai un compromis în favoarea comuniştilor. Cei doi reprezentanţi ai PNŢ şi PNL fuseseră acceptaţi în guvern doar ca nişte bieţi interpreţi de roluri secundare. Prin postura de miniştri fără portofoliu, da rşi prin întregul context politic, cei doi reprezentanţi – ai partidelor istorice – Emil Haţieganu (PNŢ) şi Mihail Romniceanu (PNL) n-aveau nici o putere.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Din cîte se vede, un rol de seamă al lui Andrei Ianuarievici Vîşinski e cel de a schimba destinul României. Semnificativă rămîne astfel observaţia lui Sănătescu din Jurnalul său:

„28 februarie 1945. Soseşte Vîşinski de la Moscova; am înţeles că se va petrece ceva important, fiindcă de cîte ori vine Vîşinski e nenorocire în ţară”.

Era a doua vizită a lui Vîşinski. În urma căreia guvernul Rădescu va fi răsturnat pentru a se instala, în locu-i, guvernul dr. Petru Groza. Deşi n-avea cum să ştie, în 28 februarie 1945 ce se va întîmla, Constantin Sănătescu se dovedeşte un profet. Într-adevăr, venirea lui Vîşinski a fost o adevărată nenorocire pentru ţară.

Cea mai importantă ipostază a lui Vîşinski ne e dezvăluită însă în Raportul lui A. Clark Kerr, ambasadorul Marii Britanii la Moscova, trimis lui Ernest Bevin, ministrul de Externe al Marii Britanii, din 25 ianuarie 1946, privind misiunea sa în România. În finalul Raportului său confidenţial, diplomatul englez notează despre Andrei Vîşinski următoarele:

„În ciuda repetatelor sale declaraţii de sinceritate, este evident că el conduce România, întocmai ca o provincie a Uniunii Sovietice, iar guvernul este instrumentul său”.

A exagerat diplomatul englez? O simplă analiză a ce-a făcut şi ce-a dres trimisul Moscovei la Bucureşti ni-l conturează pe Andrei Ianuarievici Vîşinski drept adevăratul conducător al României, un fel de Pilat din Pont de pe vremuri, un fel de Procurator trimis de Kremlin să guverneze o ţară.