Ionuț Moşteanu: USR PLUS votează orice moţiune ajunge la vot

USR PLUS votează orice moţiune ajunge la vot, a declarat marţi la prânz Ionuţ Moşteanu, purtătorul de cuvânt al partidului.

În biroul permanent vom cere va moţiunea USR PLUS să meargă de îndată la vot, a spus Ionuț Moşteanu, care a apreciat că din decizia Curţii Constituţionale de marţi se vede că PSD şi PNL au „călcat în picioare Constituţia, într-un abuz fără precedent în Parlament”.

În privinţa moţiunii depuse marţi de PSD, purtătorul de cuvânt al USR PLUS a declarat că Biroul Naţional a mandatat, într-o şedinţă care a avut loc marţi la prânz, reprezentanţii partidului în BPR să voteze „pentru susţinerea oricărei moţiuni ajunge la vot, pentru că fiecare zi cu Florin Cîţu este o zi pierdută pentru România”.

„Vom vedea care moţiune ajunge prima la vot şi parlamentarii USR PLUS vor vota prima moţiune care ajunge la vot”, a conchis Moşteanu, care a respins argumentul PNL cum că, procedural, moţiunea nu a îndeplinit toţi paşii.

În acelaşi timp, CCR a decis că moţiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR şi USR PLUS este validă şi poate fi dezbătută şi votată în Parlament.

În prezent, Guvernul Cîţu este vizat de două moţiuni de cenzură, cea de a doua fiind depusă marţi de PSD.

Exit mobile version