ÎPS Calinic, arhiepiscopul de Argeş şi Muscel: „Decât să botez, mai bine urc munții, fac alpinism”

calinic

calinic

Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului spune că s-a temut și încă se teme de botez: „Mai bine urc munții”, mărturisește ÎPS Calinic, el fiind de părere că oricare ar fi starea de sănătate a copilului „tot e pericol cu introducerea capului în apă”. Afirmațiile vin după tragedia de la Suceava.

„Eu m-am temut mereu şi mă tem. Decât să mă puneţi să fac un botez, mai bine urc munţii şi îmi văd de treabă, fac alpinism”, a spus, sâmbătă, la Digi 24, ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului.

ÎPS Calinic a trimis un set de îndrumări, prin care preoții nou hirotonisiți să nu mai poată introduce copilul în cristelniță fără să fie însoțit de un preot mai experimentat.

Am dat aceste îndrumări ca preotul care nu are siguranţă, nu are încredere nici în el, care se îndoieşte, neapărat el să nu mai facă botezul. Să cheme, că sunt destui colegi, vecini în cuprinsul Protopopiatului şi este obligatoriu să fie însoţit şi ajutat”, spune ÎPS Calinic.

„Tot e pericol cu introducerea capului în apă”

În plus, preoții vor trebui să discute cu părinții dacă bebelușul are probleme medicale care l-ar putea face sensibil sau dacă este născut prematur. Oricum ar fi, spune ÎPS calinic, „tot e pericol cu introducerea capului în apă”.

Unii spun că e copilul pe moarte şi-l botează şi aşa. Păi dacă el e pe moarte şi-l botezăm, adică hai să ne grăbim să facem, să dregem. Cine acceptă aşa ceva, grabă aceasta, nu-i de recomandat, Doamne fereşte! Însă, oricum ar fi, tot e pericol cu introducerea capului în apă a copilului. Oricum toată lumea se teme, să ştiţi. Eu m-am temut mereu şi mă tem. Decât să mă puneţi să fac un botez, mai bine urc munţii şi îmi văd de treabă, fac alpinism”, afirmă înaltul ierarh.

Recomandările ÎPS Calinic au fost transmise preoților din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, după ce, la Suceava, un copil a murit după ce a fost botezat, iar la autopsie medicii au găsit lichid în plămâni.

Exit mobile version