alephnews Vezi versiunea web

Iran a lansat rachete asupra Israelului și bazelor americane din Kuweit, Iordania și Bahrain

Diana Zlătescu · 25 mart. 2026, 09:36

Iran a lansat rachete asupra Israelului și bazelor americane din Kuweit, Iordania și Bahrain

Iran a lansat rachete asupra Israelului și asupra bazelor militare care găzduiesc forțe americane în Kuweit, Iordania și Bahrain, a anunțat Garda Revoluționară Iraniană, citată de televiziunea de stat.

Potrivit IRG, atacurile au fost efectuate cu „un sistem de rachete cu combustibil lichid și solid ghidat de precizie și cu drone de atac”, conform relatărilor AFP preluate de The Guardian. Apărarea aeriană din Kuweit a confirmat răspunsul la atac, precizând că exploziile au fost cauzate de interceptarea țintelor ostile, iar pagubele inițiale sunt doar materiale.

Anterior, o dronă iraniană a lovit un rezervor de combustibil pe aeroportul din Kuweit, declanșând un incendiu, însă echipele de intervenție au reușit să stingă focul și să gestioneze situația fără victime, potrivit autorităților locale.