- Iranul a minimizat atacurile Israelului asupra unor obiective militare, afirmând că au avut un impact limitat.
- Totuși, extremiștii din parlament cer o reacție fermă, subliniind că încălcarea suveranității naționale trebuie să fie sancționată.
- În contextul tensiunilor regionale, Iranul se confruntă cu o dezbatere internă despre cum să răspundă la aceste provocări.
Guvernul iranian a minimizat amploarea și eficacitatea atacului israelian asupra siturilor sale militare, dar extremiștii din parlament au insistat că loviturile au încălcat liniile roșii ale Iranului și necesită un răspuns rapid, preferabil într-un moment în care Israelul este deja implicat în conflicte în Liban și Gaza, scrie The Guardian.
Discuția internă din Iran cu privire la modul de a răspunde atacului israelian se concentrează pe faptul dacă încălcarea suveranității naționale iraniene este prea gravă pentru a fi ignorată, sau dacă ar trebui să se țină cont de sfaturile din regiune și din partea SUA de a recunoaște natura relativ limitată a atacului și de a se abține de la represalii.
În luarea deciziei, elitele politice iraniene vor trebui să cântărească presiunile politice, diplomatice și militare contradictorii. Totuși, tonul inițial din partea guvernului a fost unul de mândrie patriotică pentru performanța apărării aeriene, mai degrabă decât apeluri pentru răzbunare imediată. Unii au afirmat chiar că apărările aeriene au demonstrat o eficiență mai bună decât „Domul de Fier” al Israelului.
Într-o declarație de condamnare a atacului, Ministerul iranian de Externe a subliniat că „Iranul se simte îndreptățit și obligat să se apere împotriva actelor de agresiune externe”.
Purtătoarea de cuvânt a guvernului iranian, Fatemeh Mohajerani, a declarat că „doar daune limitate au fost cauzate” și că mândria iranienilor a fost întărită de răspunsul lor la atacuri.
Însă, a început deja o dezbatere politică internă despre cum să se răspundă, care este susceptibilă să reflecte divergențele din cadrul elitei politice, vizibile încă din momentul în care Iranul a ales surprinzător reformistul Masoud Pezeshkian ca președinte, parțial pe baza promisiunii de a îmbunătăți relațiile cu Occidentul.
Amir-Hossein Sabeti, un deputat ultraconservator din Teheran, a declarat pe X: „Securitatea stabilă depinde de autoritate și de un răspuns puternic la cea mai mică greșeală a inamicului. Deși muntele israelienilor a născut o șoarece, încălcarea liniei roșii a Iranului și invazia teritoriului țării trebuie să fie răsplătite la un nivel care să-i surprindă.”
„Cel mai bun moment pentru a răspunde este când ei sunt angajați într-un război de uzură în Gaza și Beirut”.
Pe rețelele sociale, au fost lansate apeluri pentru Operațiunea Promisiunea 3, o referință la numele de cod dat primelor două atacuri ale Iranului asupra Israelului.
În contrast, fostul profesor de la Universitatea din Teheran, Sadegh Zibakalam, a spus: „Atacul aerian de dimineață al Israelului asupra Iranului a fost mai mult decât o realizare militară pentru Tel Aviv, a fost un succes diplomatic pentru Washington, care a reușit să-l forțeze pe Netanyahu să limiteze strict atacul astfel încât Iranul să nu fie nevoit să riposteze. Americanii au demonstrat pentru a nu știu câta oară că nu vor război cu Iranul.”
Mulți au ridiculizat atacul Israelului ca fiind slab, după amenințările din săptămâna precedentă de a ataca siturile de petrol și nucleare ale Iranului. Ebrahim Rezaei, un membru al Comisiei pentru Securitate Națională și Politică Externă a parlamentului, a scris în primele minute după atac pe X: „Am intrat în Teheran prin aeroportul Mehrabad acum câteva minute și am trecut printr-o serie de străzi, nu am văzut nimic neobișnuit. Inamicul sionist este ca o monedă măruntă, face doar zgomot, dar nu are valoare sau efect. Sunt prea slabi pentru a dăuna cu adevărat Marelui Iran”.
Hesamoddin Ashena, un consilier al fostului președinte iranian Hassan Rouhani, a scris: „Ați jucat cu coada leului. Acesta nu este Palestina, nici Liban, Irak sau Afganistan. Acesta este Iranul”.
Unii dintre marii jucători militari și politici din Iran nu s-au pronunțat încă.
Diplomatic, ministerul iranian de externe va asculta, de asemenea, sfaturile din regiune, în special din partea Arabiei Saudite, cu care încearcă să-și reconstruiască relațiile.
Iranul va fi mulțumit de mesajele de solidaritate din întreaga Golful, inclusiv Oman, Riad, Turcia și Emiratele Arabe Unite, semne că eforturile recente de diplomație ale țării în regiune au dat roade. Astfel de declarații publice de solidaritate nu sunt automate între Iran și vecinii săi arabi.
Ministrul de Externe al Omanului, Badr Albusaidi, a reflectat sentimentul general, spunând: „Suntem foarte îngrijorați de încălcarea flagrantă a agresiunii asupra Iranului în această dimineață. Din fericire, daunele par limitate și sperăm cu tărie că nu sunt victime”.
Armata iordaniană a subliniat că nu a permis Israelului să folosească spațiul său aerian. Totuși, o parte din acest sprijin arab este probabil condiționată de faptul ca Iranul să nu escaladeze criza. A fost notabil că nici Arabia Saudită, nici EAU nu au numit Israelul în declarațiile lor de condamnare.
Hardlinerii din Teheran, la rândul lor, se vor întreba ce reprezintă în practică acest sprijin regional și dacă cea mai bună cale a Iranului către securitate rămâne, așa cum au insistat întotdeauna, restabilirea „axei rezistenței” deteriorate.
Pe partea militară, ziua de după atac a permis Iranului și experților din surse deschise să evalueze amploarea daunei, inclusiv moartea a doi soldați iranieni, chiar dacă guvernul a ordonat iranienilor să nu încarce imagini.
Faptul că, la câteva ore după atac, Teheranul a revenit la normalitate, cu școli deschise, ambuteiaje reluându-se și piața de capital în creștere, ridică standardul pentru cei care cer represalii militare.
Analiștii militari par să creadă că apărările aeriene ale Iranului au depășit așteptările.
Evaluarea propriei apărări aeriene de către Iran este în contradicție cu afirmațiile Israelului că a operat în cerurile deasupra Iranului cu o aproape totală impunitate.
Shahabeddin Tabatabaei, un membru reformist al consiliului de informații al guvernului iranian, a scris în contul său pe X: „Atacul regimului fals a fost înfrânt de sistemul integrat de apărare aeriană al țării.”
Dar Iranul știe că un alt atac asupra Israelului va duce la implicarea apărărilor recente instalate de SUA, și nu există nicio garanție că America va rămâne în afara unui răspuns israelian suplimentar la un atac iranian, apropiind lumea de un conflict direct între Iran și SUA, probabil ultimul pas pe scara escaladării înainte de un război regional de amploare.
În plus, lanțul de responsabilitate din perspectiva Iranului a început cu o bombardare israeliană pe 1 aprilie asupra consulatului iranian din Damasc, care a dus la moartea a nouă ofițeri ai Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice. Iranul a răspuns cu Operațiunea Promisiunea Adevărată 1 pe 13 aprilie, un atac foarte semnalat folosind drone și rachete.
Israelul a ripostat pe 18 aprilie, cu lovituri aeriene limitate asupra unui radar de apărare aeriană aproape de un site nuclear din Iran.
Ulterior, liderul politic al Hamas, Ismail Haniyeh, a fost asasinat în Teheran pe 31 iulie, iar liderul Hezbollah, sprijinit de Iran, Hassan Nasrallah, a fost ucis în Beirut pe 27 septembrie, împreună cu comandantul adjunct al operațiunilor IRGC, Abbas Nilforoushan.
Acest lucru a condus la răspunsul Iranului pe 1 octombrie, etichetat Operațiunea Promisiunea Adevărată 2, în care 200 de rachete balistice au fost lansate către Israel. Pe această secvențiere, Iranul se simte îndreptățit să răspundă pentru a restabili descurajarea.
Pezeshkian se simte personal afectat, deoarece guvernul a ales în august să nu răspundă militar după asasinarea lui Haniyeh din cauza asigurărilor date indirect de SUA că negocierile de pace din Gaza erau la două săptămâni de o soluție. Ulterior, SUA nu au reușit să asigure sprijinul Israelului pentru încetarea focului.
Așadar, promisiunile ulterioare din Occident că diplomații sunt pe cale de a ajunge la o soluție în Gaza sau Liban vor fi privite cu scepticism în Teheran.
Discuțiile despre un armistițiu în Gaza urmează să fie reluate duminică, și există unele semne că armata israeliană ar putea dori o pauză în Liban. Dacă Iranul, în acest context, ar decide să încheie conflictul cu Israelul pe acest al treilea și cel mai periculos front, atunci nimeni nu ar fi mai fericit decât Casa Albă. O anumită încredere ar fi restabilită în capacitatea sa de a de-escalada evenimentele. Dar, în prezent, o astfel de mișcare preelectorală pare puțin probabilă.