Iranul și Hezbollah amenință Israelul după moartea lui Yahya Sinwar. Occidentul îi cere lui Netanyahu să pună capăt războiului din Gaza

Moartea liderului Hamas, Yahya Sinwar, e văzută diferit de cele două tabere implicate în conflictul din Orientul Mijlociu.

Iranul și Hezbollah îl declară martir. Hezbollah amenință că războiul cu Israel va trece „într-o nouă fază, amplificată”. Iranul anunță că „spiritul de rezistență va fi întărit”.

Liderii occidentali cred că moartea sa oferă o oportunitate pentru încheierea conflictului, dar premierul Netanyahu spune că războiul va continua până când cei 101 ostatici vor fi eliberați.

Armata israeliană a publicat imagini surprinse de o dronă cu ultimele momente din viața lui Yahya Sinwar.

Acesta poate fi văzut printre ruinele unei case, cum aruncă o bucată de lemn spre drona care-l filma.
La scurt timp după aceea, clădirea în care se afla a fost bombardată.

Pentru identificarea lui Sinwar s-au folosit amprenta dentară, amprentele digitale și mostre ADN.
A venit confirmarea și din partea oficialilor Hamas.

Președintele Biden l-a sunat pe Netanyahu și a salutat reușita Israelului, dar a ținut să precizeze că americanii nu au avut niciun rol în uciderea lui Yahya Sinwar.

Premierul Netanyahu s-a întâlnit cu președintele Isaac Hertzog și cu ministrui Apărării, Yoav Gallant. Cei trei au discutat despre fereastra de oportunitate deschisă de uciderea lui Sinwar pentru eliberarea ostaticilor și eliminarea Hamas.

Dar Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, spune că e o oportunitate extraordinară pentru o încetare a focului de durată în Gaza.

De la Hamas a venit mesajul că ostaticii nu vor fi eliberați până când nu va înceta agresiunea asupra palestinienilor din Gaza și Israelul nu se va retrage din enclavă.

Exit mobile version