• O reclamă care arată un pescar mâncând un sandviș cu liliac este investigată de autoritățile australiene.
  • Reclama a fost realizată de firma Boating Camping Fishing (BCF) și a fost vizualizată de peste 250.000 de ori pe YouTube.

O reclamă a stârnit controverse în Australia. Reclama care îl arată pe un pescar care mânâncă un sandviș cu liliac a fost realizată de firma Boating Camping Fishing (BCF), iar acum a devenit subiect de investigație pentru Autoritatea de reglementare a publicității din Australia, potrivit BBC.

Materialul publicitar a strâns rapid peste 250.000 de vizualizări pe YouTube, dar este considerat o ironie la adresa pandemiei și pare, de fapt, o aluzie la la primele cazuri de coronavirus din China, după ce s-a vehiculat că virusul SARS-CoV-2 a apărut într-o piață de animale vii din orașul chinez Wuhan.

„Ad Standards a primit o serie de reclamaţii cu privire la reclama BCF şi este în curs de evaluare a acestor reclamaţii pentru a vedea dacă ele ridică o problemă”, a declarat pentru BBC un purtător de cuvânt al Advertising Standards Bureau din Australia.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

BCF a mai intrat în atenția autorităților australiene

Compania BCF a reacționat cu privire la acest caz, iar purtătorul ei de cuvânt declarase anterior presei de la Antipozi că respectiva campanie publicitară încurajează oamenii să îşi exploreze propria curte, în condiţiile în care numeroşi australieni îşi vor petrece vara acasă.

„Bineînțeles că înțelegem severitatea pandemiei și a răspândirii COVID-19 dar este clar că această reclamă a fost realizată în același spirit”, a declarat acesta.

Nu este pentru prima oară, însă, când Boating Camping Fishing (BCF) intră în atenția autorităților australiene. Plângeri pe adresa firmei au mai existat și în 2016 și în 2018.

„BCF a creat de-a lungul anilor o tradiție de campanii ireverențioase în spiritul distracției bine inteționate”, a adăugat purtătorul de cuvânt al companiei, subliniind că „reclamele vor avea criticii lor și recunoaștem acest lucru”.