alephnews Vezi versiunea web

Iso liwela umfula ugcwele!

Munteanu Lelia · 1 nov. 2026, 17:55

Iso liwela umfula ugcwele!

Învăț limba zulu fără profesor, de când – ascultând declarații și citind proclamații politice – nu mai pricep-neam limba română.

Zulu e printre puținele limbi după cortinele căreia nu poți să te pitești.   

Dacă te străduiești, într-un singur cuvânt poți aduna din risipire o frază întreagă. Într-o frază poate încăpea o poveste.  

„Iso liwela umfula ugcwele” se traduce așa: „Ochiul traversează râul, chiar și când e umflat de viitură”. Îi îmbărbătează pe cei înspăimântați de obstacole.

Ce s-ar întâmpla dacă n-am putea traversa râul acestor zile în care cotele prostiei înregistrează debite istorice – nici nu vreau să mă gândesc.