alephnews Vezi versiunea web

Israel îl acuză pe Zohran Mamdani de antisemitism, la doar câteva ore de la preluarea mandatului ca primar al New Yorkului

Alexandru Ioana · 2 ian. 2026, 13:51

Israel îl acuză pe Zohran Mamdani de antisemitism, la doar câteva ore de la preluarea mandatului ca primar al New Yorkului

Ministerul israelian de externe l-a acuzat vineri pe primarul New Yorkului, Zohran Mamdani, de antisemitism, la doar câteva ore după preluarea oficială a mandatului, conform Politico.

Israel acuză noul primar al New Yorkului de antisemitism

Reacția Israelului a venit după ce Mamdani a revocat mai multe ordine executive adoptate de fostul primar Eric Adams. Printre acestea s-au aflat măsuri care blocau inițiative locale de boicot, dezinvestire și sancțiuni economice împotriva Israelului. Totodată, administrația Adams adoptase definiția antisemitismului formulată de International Holocaust Remembrance Alliance, care includea demonizarea Israelului și aplicarea unor standarde duble.

Într-un mesaj public, Ministerul israelian de externe a afirmat că deciziile noului primar „alimentează focul antisemitismului” și reprezintă un semnal periculos.

„În prima sa zi în funcția de @NYCMayor, Mamdani își arată adevărata față: renunță la definiția IHRA a antisemitismului și ridică restricțiile privind boicotarea Israelului.

Asta nu înseamnă leadership. Este benzină antisemită turnată pe un foc deschis”, a scris Ministerul israelian de externe.

Organizații evreiești pentru drepturi civile au criticat eliminarea unor mesaje dedicate combaterii antisemitismului de pe contul oficial al primarului, avertizând asupra impactului simbolic al acestor decizii.

Zohran Mamdani a respins acuzațiile și a susținut că pozițiile sale față de Israel se bazează pe respectarea drepturilor omului. El a reiterat angajamentul de a proteja comunitatea evreiască din New York, unul dintre cele mai diverse orașe din lume.