alephnews Vezi versiunea web

Israel redeschide parțial punctul de frontieră Rafah dintre Gaza și Egipt. În primele zile ale redeschiderii, doar aproximativ 50 de persoane vor putea traversa zilnic granița

Paun Mihaela · 2 feb. 2026, 12:25

Israel redeschide parțial punctul de frontieră Rafah dintre Gaza și Egipt. În primele zile ale redeschiderii, doar aproximativ 50 de persoane vor putea traversa zilnic granița

Punctul de trecere a frontierei Rafah din Gaza a fost redeschis după aproape doi ani de închidere, au declarat oficialii. Punctul de trecere – care leagă enclava palestiniană de Egipt, singura trecere de frontieră din Gaza care nu duce spre Israel – a fost redeschis luni.

Redeschiderea are loc în coordonare cu Egiptul și Uniunea Europeană, a anunțat Cogat, agenția israeliană responsabilă de administrarea Fâșiei Gaza, citată de The Guardian. Instituția precizează că deplasarea palestinienilor între Egipt și Gaza este permisă exclusiv pe jos și doar după obținerea unei aprobări de securitate prealabile din partea Israelului. Atât Israelul, cât și Egiptul impun limite stricte privind numărul persoanelor care pot traversa frontiera.

Cogat a transmis anterior că se așteaptă la circulație în ambele sensuri, atât pentru intrarea, cât și pentru ieșirea din Gaza.

Potrivit sursei citate, cei mai mulți dintre cei care doresc să părăsească teritoriul sunt persoane bolnave sau rănite, care au nevoie de tratament medical în afara Fâșiei Gaza, însă procesul este estimat a fi unul lent.

Presa de stat egipteană relatează că, în primele zile ale redeschiderii, doar aproximativ 50 de persoane vor putea traversa zilnic granița în fiecare direcție, iar deplasarea va fi permisă exclusiv pe jos.

După identificarea inițială și verificările efectuate la punctul de trecere de misiunea UE, va urma un al doilea control într-un „coridor desemnat”, operat de structurile de apărare israeliene într-o zonă aflată sub controlul IDF, a precizat Cogat.

Ministerul Sănătății palestinian afirmă că aproximativ 20.000 de pacienți așteaptă să părăsească Gaza.

Redeschiderea punctului de frontieră Rafah are loc în contextul în care Israelul a lansat, în weekend, unele dintre cele mai mortale atacuri din ultimele luni asupra Gazei, soldate cu cel puțin 30 de morți, inclusiv persoane care se adăposteau în tabere de corturi.

De la intrarea în vigoare a armistițiului, în octombrie anul trecut, peste 500 de palestinieni au fost uciși de forțele israeliene, potrivit Ministerului Sănătății din Gaza. Un oficial israelian din domeniul apărării a declarat anterior că punctul de trecere poate procesa între 150 și 200 de persoane în total, în ambele sensuri. Numărul celor care părăsesc Gaza va fi mai mare decât al celor care se întorc, deoarece pacienții sunt însoțiți de aparținători.

Listele persoanelor care urmează să traverseze frontiera au fost transmise de Egipt și aprobate de Israel, a precizat oficialul.

Redeschiderea punctului de trecere a fost o condiție-cheie a primei etape din planul președintelui SUA, Donald Trump, pentru încheierea conflictului. Armistițiul, intrat în vigoare în octombrie după doi ani de lupte, a fost însă marcat în mod repetat de episoade de violență.

Potrivit autorităților sanitare locale, atacurile israeliene au ucis peste 500 de palestinieni de la începutul armistițiului, în timp ce autoritățile israeliene susțin că militanți palestinieni au ucis patru soldați israelieni.