Israel va trimite un om în spaţiu pentru a doua oară în istorie

israel-spatiu

israel-spatiu

Israel va trimite un astronaut în spaţiu pentru a doua oară în istorie, relatează Times of Israel.

Eytan Stibbe, un fost pilot de avion, este programat să îşi înceapă misiunea în a doua parte a anului viitor. Aceasta va dura puţin mai mult de o săptămână şi va avea loc pe Staţia Internaţională Spaţială.

„Este o zi de fericire şi mândrie naţională”, a declarat luni preşedintele Reuven Rivlin. „Un pilot israelian, care va avea steagul alb-albastru pe umăr, va demonstra încă o dată ceea ce am arătat timp de 72 de ani, că nici măcar cerul nu este o limită pentru noi”, a mai spus Rivlin.

La conferinţa de presă în care a fost făcut anunţul a participat şi fiul lui Ilan Ramon, primul astronaut israelian, care şi-a pierdut viaţa în misiunea în 2003. Tal Ramon a murit în februarie 2003, alături de alţi şase membri ai echipajului, la doar 16 minute înainte ca acesta să revină pe Pământ.

Exit mobile version