alephnews Vezi versiunea web

Israelul a lansat „o amplă serie de atacuri” asupra Teheranului. Iranul a ripostat cu rachete și drone asupra Israelului și a unor baze din Golf

Diana Zlătescu · 1 mart. 2026, 11:11

Israelul a lansat „o amplă serie de atacuri” asupra Teheranului. Iranul a ripostat cu rachete și drone asupra Israelului și a unor baze din Golf

Armata israeliană a transmis o informare privind războiul din Orientul Mijlociu, anunțând că, în cadrul operațiunii denumite „Răgetul Leului”, lovește regimul iranian în „inima Teheranului”.

„Forțele aeriene, ghidate de serviciile de informații militare, au lansat o serie de atacuri împotriva țintelor regimului terorist iranian din inima Teheranului”, a precizat armata, potrivit SkyNews.

„În ultima zi, forțele aeriene au efectuat atacuri ample pentru a obține superioritatea aeriană și a deschide calea către Teheran”.

Atacurile au început sâmbătă dimineață, lansate de SUA și Israel, cu scopul de a forța o schimbare de regim și a opri producția de arme nucleare. Potrivit rapoartelor, sute de persoane au fost ucise, inclusiv liderul suprem ayatulahul Ali Khamenei.

Ca represalii, Iranul a lansat rachete și atacuri cu drone asupra Israelului, iar explozii au fost raportate și în Dubai, Bahrain, Emiratele Arabe Unite și Qatar, unde se află baze americane active.