alephnews Vezi versiunea web

Israelul distruge un tunel Hezbollah și lovește sudul Libanului, în ciuda noului acord de pace

Vieru Beatrice · 29 iun. 2026, 08:23

Israelul distruge un tunel Hezbollah și lovește sudul Libanului, în ciuda noului acord de pace

Armata israeliană a distrus duminică un tunel extins aparținând grupării Hezbollah în sudul Libanului și a desfășurat noi atacuri în regiune, la doar două zile după semnarea unui acord-cadru între Israel și Liban, mediat de Statele Unite, care urmărește normalizarea relațiilor și dezarmarea grupării șiite susținute de Iran, menționează France24.

Potrivit unui comunicat comun al Premierului israelian Benjamin Netanyahu și al Ministrului Apărării, Israel Katz, tunelul avea o lungime de peste 200 de metri și o adâncime de aproximativ 25 de metri. Oficialii israelieni susțin că infrastructura subterană adăpostea sute de arme și mai multe poziții de lansare destinate atacurilor asupra Israelului și a populației civile.

Israelul a precizat că a informat în prealabil Statele Unite și reprezentantul american în Liban cu privire la operațiunea de distrugere a tunelului.

În paralel, Agenția Națională de Presă din Liban a raportat mai multe lovituri israeliene în sudul țării, inclusiv în zona orașului Nabatieh. Ministerul Sănătății libanez a anunțat că două persoane au fost rănite în urma exploziei unei grenade asomatoare lansate de armata israeliană.

Incidentul reprezintă prima detonare de acest tip de la semnarea acordului trilateral și survine la o zi după ce o persoană și-a pierdut viața într-un atac israelian asupra sudului Libanului. Armata israeliană afirmă că a vizat membri Hezbollah aflați în apropierea așa-numitei „zone de securitate” și a anunțat că unul dintre soldații săi a fost ucis în confruntări.

Acordul semnat vineri prevede retragerea treptată a trupelor israeliene de pe teritoriul libanez ocupat, condiționată de dezarmarea Hezbollah și de preluarea controlului asupra unor „zone pilot” de către armata libaneză.

În timp ce Premierul Benjamin Netanyahu a calificat înțelegerea drept un acord istoric și o lovitură strategică pentru Iran, ministrul Apărării, Israel Katz, a subliniat că armata israeliană va rămâne în Liban atât timp cât Hezbollah va continua să fie înarmat.

Gruparea Hezbollah respinge însă categoric acordul. Liderul organizației, Naim Qassem, l-a descris drept „nul și neavenit” și o „cedare a suveranității” Libanului. De asemenea, parlamentarul Hezbollah Hassan Fadlallah a acuzat autoritățile libaneze că riscă să transforme conflictul cu Israelul într-un conflict intern.

Totodată, Președintele Parlamentului libanez, Nabih Berri, aliat al Hezbollah, a criticat înțelegerea, afirmând că aceasta nu protejează interesele Libanului și avertizând asupra riscului amplificării tensiunilor politice și interne.